Reviste sosite la Cafenea
POESIS
Se cuvine ca la acest numãr - aniversar - sã felicitãm revista pentru tinuta sa esteticã si moralã si s-o asigurmã cã are prieteni în tarã. Cu atât mai mult cu cât este editatã doar de o mânã de oameni - D. PÃCURARU, Ilie SÃLCUDEANU, George VULTURESCU, Tatiana VAIDA, Nyri ZOLTAN, IOAN I. MOLDOVAN (ultimii trei fac echipa tehnicã) - si este sustinutã constant de câteva institutii de culturã care, prin sprijinul financiar acordat, se pot mândri cã au lãsat o urmã în cultura românã.
Cum a reusit POESIS performanta de a fi alãturi de cele mai bune reviste literare din tarã (VATRA, VIATA ROMÂNEASCÃ, CONVORBIRI LITERARE, CONTEMPORANUL, ROMÂNIA LITERARÃ, DACIA LITERARÃ...) o stie foarte bine D. PÃCURARU, directorul general al publicatiei, care în editorialul sãu, divulgã strategia revistei: depãsirea evenimentelor locale lipsite de anvergurã, cooptarea unor colaboratori de valoare interni si externi si independenta financiarã. Dar sã-i dãm cuvântul.
• „Pentru o revistã din provincie, important este cine sunt colaboratorii. Dacã (...) alegi nume reprezentative pentru literatura nationalã poti deveni una dintre publicatiile de referintã din tarã.“
• „Majoritatea publicatiilor culturale stau cu mâna întinsã si depind doar de bunãvointa unor functionari. Sistemul a dat nastere si unui anumit om de culturã, obedient în viata de zi cu zi si deseori foarte critic în scris. Astfel, reprezentanti ai diferitelor guverne postcomuniste au ajuns sã spunã despre scriitori: „Ne înjurã pe banii nostri”. Iarãsi nu este cazul revistei Poesis, care pe de o parte nu s-a angajat politic, iar pe de altã parte nu mai este nevoitã sã stea cu mâna întinsã spre autoritãti.”
Dar POESIS si-a fãcut un nume si pentru cã în fiecare din cei 14 ani de existentã a coagulat si alte programe culturale, din care amintim: Festivalul International Zilele culturale Poesis (aproximativ 50 de participanti), în cadrul cãruia se decerneazã anual premiile literare Frontiere Poesis, seminariile internationale de traducere-poezie, cafeneaua literarã, lansãri si prezentãri de carte. Toate acestea la Satu-Mare, un oras nu atât de mare pe cât am crede, dar care confirmã cã totul depinde de aceia care au simtul valorii si care vor sã facã ceva. Altfel spus, omul sfânt sfinteste locul.
(Virgil DIACONU)
Contemporanul
Semnalãm din nr. 9 (618)/septembrie: Nicolae Breban - „Nietzsche” (74), nostalgia modelului care „a avut într-adevãr «curajul» de a merge pânã la capãtul propriilor idei, al propriilor convingeri, riscând totul: audientã, carierã, sãnãtate si poate, în cele din urmã, provocându-si sau grãbindu-si boala si moartea”.
Radiografii lucide fãcute unor cãrti remarcabile semnate de autori tineri: Cristina Alexandra Pop, Diana Adamek (autor: Irina Petras), precum si mãrturii depuse pentru valoarea unor autori cu vocatie: Adrian Mihalache si Georgheta Horodincã (vãzuti de Henri Zalis).
Recentul volum al lui S. Damian „Pivnite, mansarde, nu putine trepte” îi pare captivant lui Geo Vasile (în ciuda titlului inexpresiv) si-l considerã „o metaforã a pendulãrii angajamentului politic al scriitorului (artistului), o nuantare de fapt a raporturilor între puterea comunistã si autori, o ecuatie complicatã din care n-au lipsit «intermediarii»”.
Pagini dense de eseisticã: Octavian Soviany; generatia 2000 în obiectivul lui Claudiu Komartin: cãrtile „Cãrnurile canonice” de Adrian Urmanov si „Organismecanisme” de Mitos Miclensanu.
Privilegiata acestui numãr, Ana Blandiana, apare în cronica semnatã de Aura Christi la volumul „Calitatea de martor”; în corespondenta cu S. Damian; în fotografii admirabile cu acesta si cu studentii de la Universitatea din Heidelberg; cu fotografii de arhivã literarã; cu imagini ale volumelor publicate în timp; într-un interviu realizat de Aura Christi sub titlul „A fi sau a privi, aceasta e întrebarea”.
„Teatrul de stat Arad” este articolul lui Gheorghe Schwartz din care retinem consemnarea unui regizor: „În România, deoarece actorii din Bucuresti sunt foarte fragmentati între partea economicã a vietii, teatre, alte lucruri, ei au uitat obiectul muncii, care este teatrul. Mi se pare cã actorii din afara Bucurestiului încã mai conservã aceastã pasiune si aceastã necesitate de a ridica teatrul la cel mai înalt nivel cultural”.
Pagini de jurnal: Dieter Schlesak, poeme; Traian T. Cosovei; eseu, cronicã de carte, interviul Cristinei Sârbu cu „una dintre cele mai frumoase voci românesti ce se remarcã din ce în ce mai mult în teatrul liric international: Nicoleta Ardelean, paginile despre grupul suprarealist român ale lui Ovidiu Morar si despre unicitatea si coerenta discursului poetic al lui Gellu Naum, fragmentul de roman al lui Gellu Dorian („Caliope”) - un cuprins generos ce induce lectorului ideea unei reviste împlinite din punct de vedere al echilibrului, cunoastere si informatie.
Un gest „colegial” în acest numãr si fatã de poetul pitestean Virgil Diaconu, cãruia i se publicã un disperat protest pentru cartea sa lipsitã de laurii „stricati” de U.S.R. pe alte... volume! Ideea unei „demonstratii” este amuzantã, desigur...
(Magda GRIGORE)
