Lector
Paul ARETZU
Un hinterland existential
(urmare din pagina 11)
...Bart,/Îndrãgostit ca Mickey, ca Scrooge, biet cumulard,/Calm, nonsalant ca Popeye, ca Donald, pus pe ceartã…//Voi rãtãci pe cîmpuri de aur si smarald,/Pe mãri de staniol si munti de ciocolatã,/Voi rontãi alune si morcovi, niciodatã//Nu-mi va fi sete, foame, frig sau cald.//Elastic si rapid si clar voi fi/Nemuritor” (Cartoon - „Cunosti tu tara…”). Lumea animatã a desenelor, care poate fi reluatã la infinit, rãmânând neschimbatã, exprimã regresia evidentã într-o copilãrie mecanicã, variantã a impasibilitãtii paradiziace, Limb al jocului, identificându-se cu eternitatea, pentru cã, de fapt, poetului îi este fricã de timp.
Poetul concepe un antireal care sã confere vesnicia, conservarea, sã creeze omul aseptic, ins al unei euforii imuabile, racordat la un prezent continuu, fãrã trecut, fãrã viitor, un timp alegoric. Plinã de ironie este metoda sãnãtãtii nemuritoare: „Ora uleiului. Voi scoate, rãbdãtor,/Plimbîndu-l printre dinti, toxina/Ce mi-a blocat arterele, ficatul, splina//Si mi-a-nflorit pe piele pete ruginii./Apoi am sã adorm. Mã voi trezi/Direct în Paradisul Ierbivor” (Discurs asupra metodei).
Numit de critici poet al realului, Alexandru Musina reactioneazã contradictoriu, de aceastã datã fugind de factualitate. El întreprinde o curã de ireal, de fantasme bântuind în inventarul mentalului, apãrându-se de efectele timpului chiar în moarte.
În poezia Sub zãpadã, poetul îsi doreste nu disparitia, ci o existentã latentã în elemente, lipsitã de griji, fãrã constientã. El este dominat de o toropealã edenicã, de lipsa dorintei de a fi om, de panism: „Sub zãpadã e bine. Puteam fi acolo de mult./Senin, reîntors printre Elemente,/Fãrã amintiri, proiecte, examene, rate scadente,/Departe de Marele Plan Ocult,/As fi trãit, în sfîrsit în supã, în excremente,/În ceapa din cãmarã, vinul din frigider, în iaurt…”
Locul în care poetul îsi regãseste identitatea umanã este closetul, unde se cufundã în contemplarea mantrei plãcilor de faiantã, simbol al unei geometrii placide: „Visez doar cînd, uitat de toatã lumea pe closet,/Privesc dreptunghiurile gresiei din fatã:/O lume calmã, netedã, înconjuratã://De-o ramã rosie” (W.C.).
Spre sfârsitul volumului, poezia se personalizeazã, fãcându-se recurs la retoricã, la unele efecte patetice, se manifestã mai pregnant eul biografic. Sunt elegii ale bãtrânetii, ale bolii, ale degradãrii fizice, notatii de jurnal al trupului, texte anecdotice. Discursul, obiectivizat pânã aici, iluminat de o inteligentã acutã, este racordat tot mai mult la o stare sentimentalã, devenind tot mai umoral.
Folosind designul postmodernist, poetul amestecã elemente concrete si halucinatorii, ironie, umor, dramatism, hermetisme si superficii, tonul serios, livresc, alternat cu deriziunea, fervoarea ludicã, voluptatea multiplelor intersectãri textuale, colectia de stãri, luciditatea scrisului. Poetul transgreseazã biograficul în metafizic, transformã elegia în meditatie. El suferã de un spleen postmodernist, de un scepticism sarcastic. Un spirit goliardic, remarcat de criticul Gheorghe Grigurcu, la debut, persistã.
Alexandru Musina scrie, cum ne-a obisnuit, o liricã a periplului existential, de aceastã datã tratat existentialist. El dã, prin acest volum, o extensie expresivã nouã operei sale.
