Pagina: [Precedentã] - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - [Urmãtoare]


Lector

Marian BARBU

Locuitor al propriei sale patrii - Stefan Dumitru Afrimescu

(urmare din pagina 9)

oscilatie primordialã reluatã ciclic, între o vinã terifiantã si o inocentã pe care si-o ignorã. Universul nu are puncte cardinale. Este un loc devastat de absentã, iar ca expresie a libertãtii absolute o necontenitã parcurgere confiscatã eternului „proscris al cerului”: „O, da, plecau si ploile/si-ti luau cu ele drumul/cu amândouã capetele-noapte” (pag. 62).
De la pag. 57 la pag. 64 este introdus motivul ploilor. Desi acest lucru aminteste în continuare de Saint-John Perse, acele seismografice ale poeziei lui Stefan Dumitru Afrimescu se abat de la grafia amplã, abrupt grandioasã datã de miscarea modelului initial - euforie si elogiu necontenit - trasând sceptic liniar permanenta regresiunii cosmice (pag. 68 si 69): „iar tu plecai sã însãmântezi marea/si-n zori vei gãsi, în larg,/pe linia orizontului,/aurora trasã pe roatã/si pãmântul pe nicãieri,/retras dintr-o datã...//Incertitudine, prefãcutã pasãre,/zise profetul, puii tãi/ridicarã cuib curajului meu/tocmai rugul acesta!“
Ipostazele Poet/Profet/Sacerdot/Print sunt fete ale aceleiasi hierofanii care nu are aderentã la o umanitate recluzionarã, înstrãinatã în istorie: „Întors profetul te gãsi/organizat în ginti si adunat/în hoarde, vulucit la intrarea/în istorie, asemenea unei turme...”
Sau: „Fugari voi, si voi fãrã chipuri,/care alergati la hotarele noptii./Mimi ai istoriei (...)”.
Sau: „Erau în lume mari pofte/stârnite si stranii dorinte./Locuri anume de-nvrãjbire/si de ocarã. Si acestea nu erau/în sufletul tãu? Atunci unde?/Si nu tu erai cel scos la mezat?/Nu tie îti erau pregãtite dezastrele?/Nu pe spinarea ta erau/dezbãtute marile teme... la care/tu n-ai avut niciodatã acces?!/Si cui erau promulgate, dacã nu tie,/marile edicte si legi? Iar tu îti pierdusei pânã si glasul./Sau îti devenise cel mai trist instrument...”
Oricum, ni se sugereazã faptul cã întemeierea în istorie nu este o solutie, istoria devenind fatalmente un teatru de disputã a puterii.
Schimbarea sistematicã a directiei retorice sugereazã cã nici prezentul, vãzut ca popas într-un timp nedeterminat si care scapã întelegerii, nu este ocolit de furia ucigãtoare a acestei dispute.
De la Plaut, prin Hobbes si Bacon, ni se semnaleazã deteriorarea naturii inocente, a omului iesit din starea de gratie (homo homini lupus). La Stefan Dumitru Afrimescu el devine „semen cumplit”, „dintotdeauna cumplit”, rod al slãbiciunii inerente a conditiei umane.
Insistentele (putine) functioneazã, în schimb, în decorul aceleiasi geografii vagi, elementare: „Erau forte mai mari decât ale omului,/care atâtau noaptea” (pag. 33). Sau: „Erau mari forte în miscare/pe fata pãmântului si toate/în risipire si-n cãutare...” (pag. 41). „Pãmântul fu gãsit fãrã noimã/si sevele-n rãtãcire. Izvoarele/se-napoiau în izvoare, mãri/pãrãseau tãrmuri, pustiind largul...” (pag. 48).
Tentatiile sunt escatologice. Poetul ca erou civilizator are si vocatii samanice (prin arta sa), dar neputând concilia elementele si oamenii, nu poate întemeia mitul ca paradigmã esentialã.
Succesiunea marilor cicluri (început/sfârsit - sfârsit/început) poate propune omului, dupã diluvii, amintirea nebulosului sãu început, intrarea în permanentul exil, el însusi fragment al unei „realitãti” totale pe care încearcã sã o refacã devenind arca pe care urcã „într-o noapte/pãmântul cu viatã cu tot”. Ultimul termen al conditiei sale pare a fi conditia eroului, parcurgerea, cãlãtoria. Odiseea unui erou-poet „bolnav de singurãtate”, în cãutarea unui pãmânt imaginar.
Stefan Dumitru Afrimescu este si autorul unor haiku-uri admirabile.
Acest taciturn cu barbã si ochelari, a cãrui morocãnosenie trece cu usurintã timiditate, este si un ziarist interesat de proportiile exacte de alb si negru pe care le oferã împrejurãrile discutabile ale vietii. Om al opiniilor nete, forta sa este si slãbiciunea sa socialã.
Fanatic al reportofonului si plaivazului, debuteazã cu un volum de versuri care propune si un poet care are categoric ceva de spus.
Un consilier de carte bun si fonduri pentru editare - de ce nu Centrul Cultural, într-o serie Destin, la Editura Paralela 45, alãturi de condeieri încã nepublicati - l-ar scoate definitiv din spaimele si „butaforia” tirajului.