Pagina: [Precedentã] - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - [Urmãtoare]


Prozã

Virgil DIACONU

DIALOG DESPRE SUFLET

(urmare din pagina 18)

- Hane, poate cã vrei în adevãr sã-ti salvezi poporul, dar acest lucru se întâmplã numai dupã ce tu însuti l-ai fãcut sã fie dusmãnit. Stiu cã de multe ori ai învins, dar tot de atâtea ori ai amestecat cu mortii pe cei mai buni dintre luptãtorii tãi. Unde sunt ei acum? De aceea îti spun: victoria trebuie sãrbãtoritã printr-o ceremonie funebrã. Dacã te îngrijeai cu adevãrat de popor, îl lãsai de la început în calea lui fireascã si nu-l supuneai dorintei tale de mãrire. Dacã ai fi fost unul dintre cei întelepti, inima ta s-ar fi hrãnit cu inima poporului, iar nu cu sângele sãu.
- Tot asa cum, spuse furios Hanul, m-as putea hrãni si cu sângele tãu.
- Cu sângele, fireste; dar nu si cu tao pe care îl posed. Pentru cel care si-a desãvârsit sufletul nu existã moarte, pentru cã întelepciunea sa îi supravietuieste.
- Nu te vãd prea întelept, Înteleptule, dacã la aceastã vârstã nu stii sã-ti aperi viata.
- O, Hane, viata noastrã nu poate fi apãratã. Un scorpion cât un deget de copil, o piatrã slobozitã din prastie, o sabie, toate acestea ne-o pot lua oricând. Ceea ce putem face cu viata noastrã este numai sã o desãvârsim. Atât cât ne stã în putintã. Adevãrul, desãvârsirea îsi subordoneazã totul.
- Vrei oare sã spui cã ar trebui mai curând sã iau seama la tao, la sufletul meu decât sã-mi înving dusmanii? Sã mã gândesc mai degrabã la suflet decât la ceea ce a fãcut pânã acum puterea mea? Oare sufletul meu a agonisit aurul imperiului, caii de fulger, femeile de fildes si de abanos, numãr fãrã sfârsit de vasali si de sclavi? Oare el le-a câstigat pe acestea?
- O, Hane, toate acestea nu te-au ajutat sã te câstigi pe tine însuti, ci sã te pierzi. Si la ce îti va folosi sã câstigi lumea toatã dacã ti-ai pierdut sufletul? Cãci iatã, tu esti acum departe de liniste si pãtrundere, iar pe deasupra esti împovãrat de griji pe care prea lesne le-ai fi putut ocoli.
- Spunând toate acestea te vãd, Bãtrânule, cu totul desprins de lumea noastrã. Ori poate sã ai tu o altã lume - spuse surâzând Hanul.
- Nu, Hane. Lumea este una singurã, numai cã fiecare o vede în felul sãu. Si fiecare o laudã dupã chipul pe care el i l-a zãrit. Astfel, unii trãiesc în chipurile ei trecãtoare, altii în vesnicia ei. Toti oamenii sunt plini de dorinte, când eu semãn cu cineva care a renuntat la ele. Toti oamenii cautã gustul lumii, când eu semãn cu cineva care l-a avut. Toti capii hoardelor tale viseazã fericirea unei coroane, când eu am, înzecit, coroana unei fericiri. Eu sunt calm si nu mã arãt în lume. Eu semãn cu cineva care pluteste pe întinsul mãrii si nu stie unde sã se opreascã.
- Sã cred, atunci, cã te-ai rãtãcit?
- Cine pãtrunde în tao seamãnã în adevãr cu cineva care rãtãceste, pentru cã tao este nesfârsit. El rãtãceste pentru cã...

(continuare în pagina 20)