Octavio
Paz
Traducere
din limba spaniolã de Elena Codreano (Paris)
Pauza
Mã
împresoarã câteva pãsãri
si o idee neagrã.
Fosnet
de arbori
zgomot de trenuri, de motoare
Clipa de fatã vine sau pleacã?
Linistea
soarelui
acoperã râsete si gemete
Îsi înfige coltii
în strigãtul de piatrã al pietrei.
Soare-inimã,
piatrã care palpitã
Piatrã de sânge care devine fruct
Rãnile se deschid si nu dor
Viata mea curge asemenea vietii.
Prietenie
E
ora asteptatã
Pe masã cad
nesfârsite
Pletele lãmpii
noaptea, fereastra pare mai mare
Nu-i nimeni
Prezente fãrã nume dau târcoale.
Rotatie
Înaltã
coloanã palpitând
Pe axul imobil al timpului
Soarele te acoperã si te descoperã
Ziua se desprinde din trupul tãu
Si se pierde în noaptea ta
Noaptea se desprinde din ziua ta
Si se pierde în trupul tãu
Nu esti niciodatã aceeasi:
abia ajunsã, mereu
esti aceeasi de la început.
Oracol
Buzele
reci ale noptii
spun un cuvânt
coloanã de mâhnire
piatrã si nu cuvânt
umbrã si nu piatrã.
Gând de fum
apã regalã pentru buzele mele de fum.
Cuvânt adevãr
motiv al greselilor mele.
Dacã e moarte doar pentru ea trãiesc.
Dacã-i singurãtate vorbesc pentru ea.
E amintirea si nu-mi amintesc nimic
nu stiu ce spune si în ea mã încred
cum sã te stii în viatã
cum sã uiti cã stim.
Timp care întredeschide pleoapele
si se lasã privit, privindu-ne.
Culme
si gravitate
Un
copac nemiscat
un altul care merge
un fluviu de copaci
mã loveste în piept
E bucuria
ca niste valuri verzi
Tu esti îmbrãcatã în rosu
Sigiliul
anului în flãcãri
jãratic - carne
astru fruct
Soare pe care îl înghit
Ora adastã
într-un abis de limpezime
Ca un pumn de umbrã, pãsãrile
cu ciocurile lor construiesc noaptea
cu aripile lor sprijinã ziua
pe creasta de luminã
Între nemiscare si chemarea adâncurilor
Tu esti
echilibrul fragil.
