Ancheta
Cafenelei
(urmare
din pagina 3)
Deci
în afara unui program scris, pe puncte, asa cum am fost învãtati
la scoalã cã au fãcut cei din jurul Daciei literare,
cei din jurul Junimii, Sburãtorului si asa mai departe, scriitorii
optzecisti, dacã s-au ghidat dupã un program, acesta a
fost unul ocult, de rezistentã în fata ideologiei perdante
sub care trebuia sã existe, rezistentã care poate fi abia
acum vizibilã prin limbajul esopic practicat atât în
poezie, cât si în prozã, prin comunicarea care a
existat în rândul membrilor cenaclurilor amintite si mai
ales prin întâlnirile anuale de la Târgu-Neamt, prin
acele colocvii care i-au structurat si adunat pe cei mai multi dintre
scriitorii optzecisti pânã când colocviile de acolo
au fost interzise. Prin aceastã prohibitie esteticã, dacã
vreti, s-ar putea decodifica abia acum programul estetic al optzecistilor.
Si s-ar putea vedea cã gruparea aceasta care a cuprins toatã
tara a fost solidarã, unitã, cu individualitãti
de la început foarte puternice. Din pãcate, analiza optzecismului
se face dupã niste prejudecãti sau criterii de tip afinitãti
elective, ceea ce duce la o percepere gresitã a poate celui mai
important fenomen literar al secolului XX în literatura românã.
2. Am rãspuns deja mai sus: cel mai important fenomen literar,
gresit evaluat, al secolului trecut. Ce vor face scriitorii optzecisti
rãmâne de vãzut pentru cei care îi ignorã
încã pe cei mai multi reprezentanti ai acestui fenomen
literar, oprindu-se la doar câteva nume care, în unele cazuri,
nu au spus totul sau au spus foarte putin, însã foarte
bine, cum ar fi cazul poetului Ion Muresan, un poet cantonat într-o
pãrere extraordinarã despre el, poate cã pe bunã
dreptate. Si mai este o chestiune care nu se face în celelalte
literaturi importante ale lumii, si anume clasamentele. La noi se fac
subit clasamente, de cei mai buni, de cei mai slabi, de elite, de valori
si nonvalori si asa mai departe. Literatura nu se face din interes sportiv,
ci din cu totul si cu totul alt imbold, pe care spiritul nostru competitiv
l-a apropiat de fenomene terne, cum ar fi manifestãrile sportive.
În lume nu se fac nici mãcar colocvii de tipul celor ce
se tin la noi cu o frecventã diabolicã, colocvii în
care nu se spune nimic, se bate apa-n piuã sau se ceartã
doi-trei, atât. Întâlnirile literare din afarã
sunt cu mult mai productive, mai de efect, având ca scop imediat
promovarea valorilor în alte culturi, în alte literaturi.
La noi este invers. Deci viitorul literaturii cu optzecisti la bord
va fi sigur numai dacã acestia, asa cum au fãcut în
anii ’80, vor trece la schimbarea calimerei în tot ceea
ce înseamnã manifestare literarã, de la editare
de carte, la difuzare, impact, întâlniri nationale si internationale.
Dacã nu, vom sta acasã în timp ce casa se dãrâmã
pe noi în vreme ce ne facem clasamente inutile, ineficace sau
ne certãm din cauza acestora, pentru cã pe primul loc
trebuia sã fie altcineva, nu cel care a fost asezat prin nu stiu
ce concurs de împrejurãri.
3. Estetica optzecistã? Este atâta câtã existã
si câtã este pusã în valoare. Este mai greu
sã o definim în câteva rânduri, dar, în
functie de chatarsisul dominant si aplicat în operele scriitorilor
optzecisti, aceasta nu poate fi diminuatã de cãtre cei
care vor analiza cât de artistice sau nu sunt operele acestor
scriitori.
Optzecismul a fost contestat de majoritatea scriitorilor români
de dinainte si de dupã optzecism, desi optzecismul se aflã
în plinã derulare prin faptul cã majoritatea scriitorilor
este functionalã, e în viatã, se manifestã,
si asta pentru cã nu au stiut de unde sã-l ia, ce este
de fapt acest nou val. S-au circulat la un moment dat doar numai numele
celor mai importanti scriitori optzecisti fãrã a li se
cunoaste scrierile din cauzã cã acestea au o circulatie
proastã, tiraje mici. De aici si indefinibilul ei, profilul ei
ciuntit si mentionarea, când vine vorba de optzecism, a doar câtorva
nume pe care le-au vehiculat cei care s-au ocupat de optzecism, cum
ar fi Ion Bogdan Lefter, poate primul teoretician al optzecismului si
cel mai consecvent în cadrul acestui fenomen si care ar putea
sã-l cuprindã în tot ansamblul sãu, Al. Musina,
Gheorghe Crãciun. Însã aspectul este mult mai larg.
Eu însumi, din 1997, îngrijesc o colectie de poezie optzecistã,
ajunsã la 60 de nume, la care se vor adãuga si altele
în anii urmãtori, din dorinta de-a ilustra existenta acestui
fenomen literar si mai ales de a dovedi diversitatea poetilor optzecisti
în stiluri, maniere, conceptii poetice, viziuni si asa mai departe.
De asemenea, la Paralela 45, Cãlin Vlasie, si el un poet emblematic
al optzecismului, îngrijeste colectii de poezie, prozã,
eseu, teatru, cãrti ale scriitorilor optzecisti. Cu toate acestea,
optzecismul pentru unii nu existã sau dacã este cumva
reperat, e catalogat ca dezavuat, lipsit de perspectivã. În
fond, scriitorii din acest val îsi scriu cãrtile asa cum
scriu si cei de dinaintea lor si cei de dupã ei. Ca si-n celelalte
valuri, si aici sunt vârfuri, valori si nonvalori. Care e problema,
în fond?
4. Nu numesc. O s-o facã timpul, cel mai exact evaluator.
5. Numai marii scriitori detin o putere sau sã-i spun dominatie
într-o literaturã. Generatiile sunt doar mediile în
care acestia apar, dacã apar.
6. Acelasi ca si marii scriitori care au apartinut sau nu unor generatii,
grupãri si asa mai departe. Pleci dintr-o grupare, sã
devii singur, sã te exprimi singur, sã existi într-o
literaturã din care faci parte. În rest este treaba celor
care n-au ce face.
Anchetã
realizatã de Virgil DIACONU
