(urmare
din pagina 13)
...emblematicã
a simbolurilor arhaice. În miturile vechi luna este un pãianjen
al noptii si aici se regãseste sensul primar, mitic ce permite
corespondenta planurilor (jos/sus). Verbele directionare sau elementele
de relatie ca, precum, asemenea cu, ca si sunt inutile si semnificatia
metaforicã anuleazã calitatea senzorialã. Semantica
tropilor este stabilitã pe cale intelectualã si redatã
cu o superioarã ambiguitate plasticã simbolului central,
legitimat de sensurile sale primare. Gânditorul este cel chemat
de gând la ceruri, cãtre Idee.
Cu aparentele ludice ale unor metafore ghicitori iatã Tâlcuri:
Tâlcul florilor nu-i rodul,/tâlcul mortii nu e glodul./Tâlcul
flãcãrii nu-i fumul,/tâlcul vetrei nu e scrumul./Tâlcul
frunzei nu e umbra,/tâlcul toamnelor nu-i bruma,/dar al drumului
e dorul,/tâlcul zãrilor e norul,/jucãusul, cãlãtorul
(din volumul Stihuitorul).
Aceastã micã gnozã iterativã are toti termenii
exprimati pentru cã nu îl exprimã explicit tocmai
pe cel abstract pentru care este construitã ca alegorie deschisã
- misterul ireductibil al lumii si vietii, substituit de norul/jucãusul,
cãlãtorul.
Ansamblul liric este o metaforã plasticizantã, realizatã
segmential si progresiv, fãrã sã ne aflãm
cu necesitate în prezenta mitului.
Diferenta de intensitate a unei metafore revelatoare vine si dintr-un
alt „fel” de criptare, pentru cã Blaga rãmâne
poetul pentru care metafora nu este o figurã de stil în
acceptiune traditionalã, ci un act de cunoastere si dezmãrginire,
situat în afara stilului si modelat de stil pentru a fi reactivat
si a reactiva miturile.
Versurile Soarele, lacrima Domnului/Cade în mãrile somnului
(Asfintit marin) sunt pentru exegetii mai noi un mit cosmic reactivat
de functia unificatoare a unei metafore simbolice pe douã simboluri
arhetipale dublu articulate: Soarele - Domnul (principiul patern, Tatãl)
si Lacrima, mãrile (Apa, Mama, principiul matern) cad metaforic
în somn - simbol din care poetul a fãcut un arhetip etnic
si un mit total.11
Metaforele plasticizante sunt metafore de suprafatã, în
timp ce metaforele revelatoare au, asadar, un caracter euristic.
V. Este foarte dificil sã ai certitudinea surprinderii unui sens
definitiv al poeziei lui Blaga. Poetului îi este organicã
o gândire antinomicã, întru totul particularã,
exprimatã simultan în registre diferite.
Abordarea strict retorico-stilistic si functional a problemei metaforei
închide accesul la tensiunea liricã esentialã a
poeziei blagiene ca oscilatie permanentã a fiintei poetice între
metaforã si revelatie.
Cum se face metafora si urmãrirea acestui lucru ne opreste la
o evaluare facilã a soliditãtii iconice, a poeticitãtii
metaforei blagiene. La acest nivel nu se depãseste faptul de
a considera tipologic evident fenomenul lingvistic.
Însã indiferent de statutul pe care l-ar fi avut si, de
regulã, îl are, acestã categorie stilisticã
rãmâne, si pentru poet, la nivelul scrierii, neimportantã
dacã nu devine semn al cunoasterii revelate.
Pentru Lucian Blaga omul este un animal metaforizant. El îsi constientizeazã
absoluta singurãtate aplecat peste marginea lumii gratie acestei
limitãri ilimitate care îi promite cu fiecare iluminare
un neînteles si mai adânc.
Câtã poeticitate, atâta mister. Putea fi altfel filozofia
sa decât poezia aceleiasi mari poezii?
Marian
BARBU
1
Marian Popa, Dictionar de literaturã românã contemporanã,
editia a II-a revizuitã si adãugitã, Editura Albatros,
1977, Bucuresti.
2 Marian Popa, idem.
3 Tudor Vianu, Studii de stilisticã, Editura didacticã
si pedagogicã, Bucuresti, 1968 - Problemele metaforei.
4 Tudor Vianu, idem.
5 Boris Tomasevski, Teoria literaturii. Poetica, Bucuresti, 1967.
6 Ce este literatura? Scoala formalã rusã, Editura Univers,
Bucuresti, 1983.
7 Poetica americanã. Orientãri actuale, Cluj-Napoca, 1981,
Editura Dacia (Mircea Borcilã si Richard McLain).
8 Idem (Ce este literatura? si Poetica americanã).
9 Idem (Poetica americanã).
10 Eugen Todoran, Lucian Blaga - Mitul poetic, Editura Facla, Timisoara,
1983.
11 Emilia Afana, Introducere în stilisticã, Editura Paralela
45, Colectia Universitas, Pitesti, 1998.
