(urmare
din pagina 15)
fatã
de martirajul politic, pentru cã am fãcut acest serial
care este, la ora actualã, la arhivele Hoover, este la Biblioteca
Congresului American, este în Muzeul Normandiei, asa-zisul muzeu
al rãzboiului si al pãcii, unde avem casete cerute de
ei, s-a auzit de el în toatã lumea si mã bucur cã
pot sã-l fac în continuare.
- Nu v-a fost teamã de urmãri atunci când ati lansat
în eter emisiunea?
- Da. În clipa în care am început sã fac filmul,
în clipa în care am început sã fac din Coposu
un erou de film, erou a fost cu adevãrat, cã lumea nu
stia de anii lui de detentie si de suferinta lui, sigur cã mi
s-a spus cã nu e voie ca oamenii politici sã fie evidentiati
în afarã de campania electoralã. Dar pentru mine
el nu reprezenta atunci numai un om politic, ci reprezenta un model
al luptei, al rezistentei, al atitudinii pe care a avut-o în închisori
si-n toatã viata lui si dupã închisoare, deci în
anii în care si-a cãutat un rost în existentã,
deci am început sã lupt pentru filmul meu. Mi-aduc aminte
cã în ’91, când a fost puciul de la Moscova,
mi s-a spus în Televiziune: „Vedeti cã la Jilava
mai au locuri libere”, mai în glumã, mai în
serios, dar toatã lumea era înfricosatã. Am strãbãtut
perioade grele si, totusi, cred eu cã reusita acestui film, corectitudinea
lui si consecventa cu care eu l-am realizat i-au determinat chiar pe
posibilii mei adversari sã nu aibã argumentul cu care
sã mã înfrunte. Si am avut! Am la birou trei pereti
cu articole de presã împotriva mea. Tot ce s-a scris. Dar
cu toate astea am reusit sã fac filmul în continuare.
- Deci nu v-ati descurajat.
- Eu continuu sã fac filmul chiar în aceste conditii mai
vitrege, pentru cã-l fac, cum zice Stefan cel Mare, pentru urmasii
urmasilor nostri, pentru cã acesti oameni pe care i-ati vãzut
în salã sunt bãtrâni, suferinzi. Si pot sã
spun cã acum, din primele 70 de episoade ale filmului, aproape
cã nu mai trãieste nimeni din cei care au vorbit când
s-au realizat. Rata mortalitãtii atinge necrutãtor zona
aceasta a fostilor detinuti politici. Si eu mã mândresc
cã în filmul meu vorbesc niste oameni care astãzi
nu mai sunt si, dacã eu nu mã grãbeam, multe episoade
nu s-ar fi realizat si dacã nu aveam puterea sã mã
duc dupã ei, pentru cã, sã vã spun, zece
ani eu am fãcut numai închisori, închisori si audieri
si depuneri de mãrturii care sunt foarte greu de realizat. Te
duci cu un om care poate cã nu mai poate sã si spunã,
poate cã suferã, poate cã-l doare, si-l doare categoric,
am fãcut zece ani în timp ce colegi de-ai mei s-au dus
numai pe litoral si au fãcut show-uri, eu am fãcut închisori
si temnite si lagãre. M-am dus în locuri care astãzi
s-au sters, s-au nivelat, de exemplu lagãrele din Insula Mare
nu mai existã, închisoarea Galati nu mai existã,
Pitestiul îl vãd astãzi dupã zece ani, dar
eu l-am filmat acum zece ani când mai avea grozãvia fostului
penitenciar. As spune cã m-am mutat într-o altã
lume, eu trãiesc alãturi de fostii mei detinuti politici,
acum citesc numai literaturã politicã, de jurnal politic,
de jurnal de detentie, citesc ca sã pot sã învãt
sã pot sã cuprind aceastã lume pe care nu am cunoscut-o,
nici unul dintre noi n-a cunoscut-o, si pe care o ador pentru cã
sunt oameni exceptionali, sunt oameni de repere morale ale României,
nu sunt cuvinte mari, sunt oameni care au suferit pentru o idee, au
iesit din puscãrii, nu si-au realizat vietile, nu si-au realizat
împlinirile acestea intime, nimic, totul este zgurã în
viata lor si, totusi, mai au puterea sã se adune în simpozioane,
sã vorbeascã, sunt de o vitalitate si o frumusete sufleteascã
extraordinare.
- Ancheta v-a dat posibilitatea sã descoperiti o altã
lume pe care s-o prezentati contemporanilor. Ati visat înainte
de ’89 sã faceti o asemenea emisiune?
- Nu, n-am visat. Eram redactor la Redactia de teatru si film, deci
lucram la Televiziune, mã mai trimiteau din când în
când la câte o Cântare a României, nu fãceam
mare lucru, dar mã duceam acolo cã asa era obligatia si
n-aveam niciodatã dreptul sã facem publicisticã
la televiziune, niciodatã nu era voie sã aparã
un reporter, trebuia numai din amorsã, dacã erau câtiva
dintre ei eu zic cã în generatia mea am fost un sef de
promotie si am dorit sã-mi fac meseria ca lumea, n-am putut sã
mi-o fac si dupã ’89 mi-am realizat o parte din gândurile
si visurile mele de meserie, de profesie si dincolo de toate astea am
realizat aceastã cunoastere pe care nici un ziarist din România
cred cã nu a realizat-o la perspectiva si la amploarea la care
am realizat-o eu, am pãtruns într-o lume de nepãtruns
si într-o lume în care multi spun: de ce atâta trecut?
Dar de ce supãrã acest trecut? Sunt niste oameni exceptionali,
trebuie sã stim adevãrul. De multe ori stau sã
mã gândesc la fiecare episod, dacã am fãcut
bine, dacã n-am gresit ceva, dacã cunosc în întregime.
Mã duc, studiez la arhive, am fost în arhiva S.R.I. patru
sau cinci ani, acum sunt în arhivele Academiei, muncesc foarte
mult, dar nu-mi pare rãu, asta este viata mea, asta este meseria
mea. Fiecare ziarist se consacrã, unul e de stiri, unul de divertisment,
eu sunt cu memoria, cu trecutul. Acum câteva zile m-am dus sã-mi
iau niste gogosari si unul dintre tãrani a spus: Doamna e de
la lagãre si de la închisori. Deci mã stie o tarã
întreagã, mã cunosc toti, chiar am rãmas
uimitã de oamenii simpli cât de mult iubesc aceastã
emisiune si mereu mã întreabã: Doamnã, nu
mai dati decât la orele alea târzii?
- Ce înseamnã pentru dvs. acest simpozion de la Pitesti?
Prin ce se particularizeazã zona Argesului?
- Noi ne ducem foarte mult în tarã, nu avem atâtea
forte, cã în tarã se inaugureazã acum foarte
multe troite, se reconsiderã trecutul, se cinstesc cei care meritã
sã fie cinstiti pentru lupta lor si nu avem atâtea forte
tehnice pentru a fi în toate locurile, dar la Pitesti vin pentru
cã reeducarea e o paginã neagrã de suferintã,
dar tot Argesul are cea mai frumoasã rezistentã din munti,
Argesul are cei mai minunati eroi ai luptei de rezistentã si
eu încã nu m-am apropiat prea mult, am fãcut un
episod cu Elisabeta Rizea, am fãcut cu Ioana Arnãutoiu,
dar voi face un episod mai amplu când Ioana va termina de vãzut
toatã arhiva pãrintilor ei. Deci Argesul are si o paginã
absolut exceptionalã de rezistentã armatã si pentru
asta de multe ori vin aici pentru cã-mi place sã cred
cã zona asta are voci din trecut care-i spun ce trebuie sã
facã.
