Pagina: [Precedentã] - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - [Urmãtoare]


(urmare din pagina 15)

fatã de martirajul politic, pentru cã am fãcut acest serial care este, la ora actualã, la arhivele Hoover, este la Biblioteca Congresului American, este în Muzeul Normandiei, asa-zisul muzeu al rãzboiului si al pãcii, unde avem casete cerute de ei, s-a auzit de el în toatã lumea si mã bucur cã pot sã-l fac în continuare.
- Nu v-a fost teamã de urmãri atunci când ati lansat în eter emisiunea?
- Da. În clipa în care am început sã fac filmul, în clipa în care am început sã fac din Coposu un erou de film, erou a fost cu adevãrat, cã lumea nu stia de anii lui de detentie si de suferinta lui, sigur cã mi s-a spus cã nu e voie ca oamenii politici sã fie evidentiati în afarã de campania electoralã. Dar pentru mine el nu reprezenta atunci numai un om politic, ci reprezenta un model al luptei, al rezistentei, al atitudinii pe care a avut-o în închisori si-n toatã viata lui si dupã închisoare, deci în anii în care si-a cãutat un rost în existentã, deci am început sã lupt pentru filmul meu. Mi-aduc aminte cã în ’91, când a fost puciul de la Moscova, mi s-a spus în Televiziune: „Vedeti cã la Jilava mai au locuri libere”, mai în glumã, mai în serios, dar toatã lumea era înfricosatã. Am strãbãtut perioade grele si, totusi, cred eu cã reusita acestui film, corectitudinea lui si consecventa cu care eu l-am realizat i-au determinat chiar pe posibilii mei adversari sã nu aibã argumentul cu care sã mã înfrunte. Si am avut! Am la birou trei pereti cu articole de presã împotriva mea. Tot ce s-a scris. Dar cu toate astea am reusit sã fac filmul în continuare.
- Deci nu v-ati descurajat.
- Eu continuu sã fac filmul chiar în aceste conditii mai vitrege, pentru cã-l fac, cum zice Stefan cel Mare, pentru urmasii urmasilor nostri, pentru cã acesti oameni pe care i-ati vãzut în salã sunt bãtrâni, suferinzi. Si pot sã spun cã acum, din primele 70 de episoade ale filmului, aproape cã nu mai trãieste nimeni din cei care au vorbit când s-au realizat. Rata mortalitãtii atinge necrutãtor zona aceasta a fostilor detinuti politici. Si eu mã mândresc cã în filmul meu vorbesc niste oameni care astãzi nu mai sunt si, dacã eu nu mã grãbeam, multe episoade nu s-ar fi realizat si dacã nu aveam puterea sã mã duc dupã ei, pentru cã, sã vã spun, zece ani eu am fãcut numai închisori, închisori si audieri si depuneri de mãrturii care sunt foarte greu de realizat. Te duci cu un om care poate cã nu mai poate sã si spunã, poate cã suferã, poate cã-l doare, si-l doare categoric, am fãcut zece ani în timp ce colegi de-ai mei s-au dus numai pe litoral si au fãcut show-uri, eu am fãcut închisori si temnite si lagãre. M-am dus în locuri care astãzi s-au sters, s-au nivelat, de exemplu lagãrele din Insula Mare nu mai existã, închisoarea Galati nu mai existã, Pitestiul îl vãd astãzi dupã zece ani, dar eu l-am filmat acum zece ani când mai avea grozãvia fostului penitenciar. As spune cã m-am mutat într-o altã lume, eu trãiesc alãturi de fostii mei detinuti politici, acum citesc numai literaturã politicã, de jurnal politic, de jurnal de detentie, citesc ca sã pot sã învãt sã pot sã cuprind aceastã lume pe care nu am cunoscut-o, nici unul dintre noi n-a cunoscut-o, si pe care o ador pentru cã sunt oameni exceptionali, sunt oameni de repere morale ale României, nu sunt cuvinte mari, sunt oameni care au suferit pentru o idee, au iesit din puscãrii, nu si-au realizat vietile, nu si-au realizat împlinirile acestea intime, nimic, totul este zgurã în viata lor si, totusi, mai au puterea sã se adune în simpozioane, sã vorbeascã, sunt de o vitalitate si o frumusete sufleteascã extraordinare.
- Ancheta v-a dat posibilitatea sã descoperiti o altã lume pe care s-o prezentati contemporanilor. Ati visat înainte de ’89 sã faceti o asemenea emisiune?
- Nu, n-am visat. Eram redactor la Redactia de teatru si film, deci lucram la Televiziune, mã mai trimiteau din când în când la câte o Cântare a României, nu fãceam mare lucru, dar mã duceam acolo cã asa era obligatia si n-aveam niciodatã dreptul sã facem publicisticã la televiziune, niciodatã nu era voie sã aparã un reporter, trebuia numai din amorsã, dacã erau câtiva dintre ei eu zic cã în generatia mea am fost un sef de promotie si am dorit sã-mi fac meseria ca lumea, n-am putut sã mi-o fac si dupã ’89 mi-am realizat o parte din gândurile si visurile mele de meserie, de profesie si dincolo de toate astea am realizat aceastã cunoastere pe care nici un ziarist din România cred cã nu a realizat-o la perspectiva si la amploarea la care am realizat-o eu, am pãtruns într-o lume de nepãtruns si într-o lume în care multi spun: de ce atâta trecut? Dar de ce supãrã acest trecut? Sunt niste oameni exceptionali, trebuie sã stim adevãrul. De multe ori stau sã mã gândesc la fiecare episod, dacã am fãcut bine, dacã n-am gresit ceva, dacã cunosc în întregime. Mã duc, studiez la arhive, am fost în arhiva S.R.I. patru sau cinci ani, acum sunt în arhivele Academiei, muncesc foarte mult, dar nu-mi pare rãu, asta este viata mea, asta este meseria mea. Fiecare ziarist se consacrã, unul e de stiri, unul de divertisment, eu sunt cu memoria, cu trecutul. Acum câteva zile m-am dus sã-mi iau niste gogosari si unul dintre tãrani a spus: Doamna e de la lagãre si de la închisori. Deci mã stie o tarã întreagã, mã cunosc toti, chiar am rãmas uimitã de oamenii simpli cât de mult iubesc aceastã emisiune si mereu mã întreabã: Doamnã, nu mai dati decât la orele alea târzii?
- Ce înseamnã pentru dvs. acest simpozion de la Pitesti? Prin ce se particularizeazã zona Argesului?
- Noi ne ducem foarte mult în tarã, nu avem atâtea forte, cã în tarã se inaugureazã acum foarte multe troite, se reconsiderã trecutul, se cinstesc cei care meritã sã fie cinstiti pentru lupta lor si nu avem atâtea forte tehnice pentru a fi în toate locurile, dar la Pitesti vin pentru cã reeducarea e o paginã neagrã de suferintã, dar tot Argesul are cea mai frumoasã rezistentã din munti, Argesul are cei mai minunati eroi ai luptei de rezistentã si eu încã nu m-am apropiat prea mult, am fãcut un episod cu Elisabeta Rizea, am fãcut cu Ioana Arnãutoiu, dar voi face un episod mai amplu când Ioana va termina de vãzut toatã arhiva pãrintilor ei. Deci Argesul are si o paginã absolut exceptionalã de rezistentã armatã si pentru asta de multe ori vin aici pentru cã-mi place sã cred cã zona asta are voci din trecut care-i spun ce trebuie sã facã.