Editorial
PUTEREA PRESEI SI CHIPURILE EI
Virgil DIACONU
Fetele
presei
(urmare
din pagina 1)
De
îndatã ce te-ai lãsat corupt de gândul cã
presa este a patra putere în stat trebuie sã admiti cã
aceastã fecioarã sigurã pe sine si cu un neîndoielnic
aer occidental vorbeste, totusi, limba românã, cã
ea îsi lasã parfumul deopotrivã pe costumul englezesc
al parlamentarului bicameral si pe salopeta strungarului; si cã,
o datã la patru ani, ea îngãduie totusi ca Puterea
sã-i aplice pe frunte o altã stampilã a libertãtii…
În plus, asemenea Puterii politice, presa este si ea împãrtitã.
Fie cã se declarã independentã sau de stat, ea
e orientatã: stânga si dreapta sunt cel mai adesea sensurile
ei, dupã cum este finantatã sau favorizatã.
În afara acestei directionãri politice mai avem, fireste,
o presã care râde cu gura pânã la urechi -
Catavencul care îi cam înfurie pe unii… Avem o presã
cu fusta scurtã, care face o glorie din frãgezimea pulpelor
pe care si le desface pe prima paginã, care chefuieste-n cimilituri
cu mortii pe masã si face dragoste în piata publicã:
presa de scandal, a cãrei mediocritate este confirmatã
de popularitatea/tirajul de care se bucurã. Dupã cum avem
o presã în fundul gol, linsã de la pubis la tâte
de toatã tinerimea, în lipsa budoarelor oficiale, presã
care circulã din mânã în mânã
ca sexul si manifestele…
Un paria al presei politice
Dacã
ne vom opri doar la presa politicã, vom observa repede cã
peste orientãrile legitime ale stângii si ale dreptei existã
o presã pusã în slujba celui puternic ori a celui
care plãteste mai mult.
Cu toate acestea, semnalãm o specie de soldati ai condeiului
care scriu pur si simplu în numele adevãrului, o categorie
la fel de rarã pe la noi ca si constiinta - o fãpturã
pe cale de disparitie.
Acest paria al presei refuzã sã facã reverente
Puterii, oricãrei puteri, se dã în vânt dupã
cuvintele cu douã tãisuri, sare peste salariul cu totul
formal si exigenta ierarhilor sãi si, mai cu seamã, tine
în viatã iluzia cã, o datã divulgate, lucrurile
pot fi îndreptate. Un fel de justitiar fãrã robã
care, atunci când scrie cu mâna Domnului, dezveleste toate
buboaiele idolului Putere. Un calcã-n strãchini care sifoneazã
cãmasa de mãtase a premierului, un gurã-spartã
care deconspirã budoarul Monei LISa, un fãrã-de-minte
care suflã fumul afacerii Tigareta drept în ochii Politiei,
ai S.P.P.-ului si chiar ai presedintelui… Un iluzionist ce schimbã
într-o clipã imaginea fãrã prihanã
a lumii în care unii sustin cã trãim.
Are nevoie Puterea de asemenea solitari? Fireste, ea nu are nevoie decât
de o multime uniformã si consonantã, care sã tinã
în viatã sistemul pe care l-a creat. Ea nu are nevoie decât
de o multime cu aptitudini si proiecte comune pe care, cunoscând-o,
sã o poatã manipula pentru consolidarea propriei statui.
Cel singur, scribul zilei de mâine, îi este fãrã
îndoialã incomod, iar atunci când iese din rând
ghilotina Puterii nu-l iartã.
ªi în tot acest timp, spãrgãtorii de bãnci
sau de fonduri mutuale, leprele în frac, profesionistii beznei
umplu ziarele cu nevinovãtia lor sau fac gloria de o zi a posturilor
TV care îi bagã în prizã. În tot acest
timp, slepurile se duc pe Apa Sâmbetei, hotii sunt eliberati din
lipsã de probe, din capetele si vinovatii la vârf ai afacerii-serial
Tigareta - o telenovelã mioriticã trasã-n cagule
- este tras la rãspundere soferul, coruptii înaltã,
prin celulare, imnuri de laudã Puterii: un cor al veseliei si
al bunului trai. Iar aceastã fatã neagrã a zilelor
noastre este gãsitã la fel de imaculatã ca Sfânta
Fecioarã de cãtre o altã parte a presei, care o
hrãneste la sân si o apãrã…
Dar dacã presa slujeste sau nu slujeste adevãrul, dacã
e coruptã sau nu, dacã manipuleazã sau nu opinia
publicã, înseamnã cã si puterea pe care presa
o are este scindatã si ambiguã. Imediat ce am înghitit
hapul cã presa e a patra putere în stat, va trebui sã
ne întrebãm dacã puterea ei este a valorilor sau
a pseudovalorilor, dacã este beneficã sau maleficã,
dacã îl slujeste pe Domnul sau pe Satan. Cum optiunea noastrã
este previzibilã, se cuvine ca sã-l cinstim, fie doar
si numai prin aceastã invocare, pe scribul nestiut aflat de partea
adevãrului, pe acela care, prin truda si inteligenta sa, se ia
la trântã cu strâmbãtatea si urâtenia
lumii, care deschide calea Binelui si Sperantei.
Dacã, dupã credinta gânditorilor chinezi, este adevãrat
cã în lume se aflã, întotdeauna, sapte întelepti
care vegheazã la soarta ei, atunci unul dintre acestia e chiar
scribul despre care vorbim. ªi care sãlãsluieste,
cu un gând, în fiecare dintre noi.
P.S. Personajele si întâmplãrile acestei povestiri
sunt imaginare. Orice asemãnare cu realitatea este, fireste,
întâmplãtoare.
