Pagina: [Precedentã] - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - [Urmãtoare]


Cãrti primite la redactie

În vers...

Dintre cãrtile de poezie pe care le-am primit am selectat pentru o scurtã prezentare pe cele ce poartã semnãtura lui Ionut Tene (din Cluj-Napoca), respectiv a lui Constantin Preda (din Craiova). Este vorba despre volumele De izvoare (Editura Napoca Star, 1999), Elegie omului simplu (Editura Napoca Star, 2002) si Plânsul, floarea secretã a mortii (Editura Crisadi, Craiova, 1995).
Poezia semnatã de Ionut Tene este, asa cum remarcã Petru Poantã, „tipic avangardistã prin contestarea ostentativã a oricãrei conventii sociale si literare”. Versurile sunt scrise cu sinceritate, abordeazã teme apropiate sufletului autorului, iar câteva dintre poeziile publicate în cele douã volume pe care vi le supunem atentiei în aceste rânduri sunt… dedicate (sotiei sale, lui Dumitru Cerna, Ioan Tepelea, Teohar Mihadas, Ion Cristofor si Adrian Bumb, dar si tuturor ortodocsilor). Ionut Tene a mai publicat Bal ca-n iad (Editura Zalmoxis, Cluj-Napoca, 1993) si Rosi de lunã (Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997).
În ceea ce-l priveste pe poetul si publicistul Constantin Preda, aflãm cã este nãscut, la 12 ianuarie 1961, în satul Damian din comuna doljeanã Sadova si cã a absolvit, în 1994, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicãrii a Universitãtii Bucuresti. Nici Constantin Preda nu se aflã la prima aparitie editorialã. Sora mea, înserarea (Editura Scrisul românesc, 1984), Fiecare cu steaua lui (Editura Scrisul românesc, 1985), Fire de poet (Editura Cartea româneascã, 1988) si Oare acesta sã fie sufletul? (Editura Scrisul românesc, 1990) au fost urmate de Plânsul, floarea secretã a mortii, carte ce contine un grupaj de poezii inedite care poartã titlul Capricorn însingurat si versurile apãrute în ultimele trei volume ale autorului.
Din bogatele aprecieri critice referitoare la poezia lui Constantin Preda remarcãm semnãturile Constantei Buzea, ale lui Laurentiu Ulici, Ioan Alexandru, Gheorghe Tomozei, A.I. Brumaru, Fãnus Neagu, Adrian Pãunescu, Mircea Dinescu, Ovidiu Ghidirmic, Emil Brumaru, Gheorghe Pitut, Ion Cristoiu, Traian T. Cosovei, Geo Bogza, Alex Stefãnescu, Aurelian Titu Dumitrescu sau Nichita Stãnescu, semnãturi „grele”, ce îl recomandã si îl obligã, în acelasi timp, pe Constantin Preda la o competitie nu numai cu altii, ci mai ales cu sine.


IONUT TENE

Autoportret

Nu sunt ce sunt
si tu cum esti
Ceea ce este nu
întinde timpul
Cred cã zãpada n-are
ochiul foc al inimii tale
Poti sã-mi zbori pasãrea
prin pâcla stelelor
Dar pe mine
niciodatã
nu mã vei
recunoaste
înserata mea inimã.

(Din volumul De izvoare)

Noaptea poetului

Sunt singur cu poetii
plânset de cãpitan în corabia
pierdutã cu valuri
în desert
oaza smochinelor uscate
De noi nu se atinge cerul
lacrimi de nori nu se preling
pe buze însetate
Pustie între muze
linistea
Luna goalã danseazã
poetului
rãsãritul de soare
noaptea cu luceferi.

(Din volumul De izvoare)

Dragoste

Mã doare inima când te iubesc
îngerul meu delicat din portelan
Chipul tãu atât de alb
îmi oglindeste fiecare soaptã
de noapte îndrãgostitã
Tu ce-mi însufletesti
fiecare cãmarã a inimii
cu apa vie a ochilor
de mare zbuciumatã
unde palmele mele
navigheazã asemeni lui Ulise
tãrâmul uitãrii.

(Din volumul Elegie omului simplu)

Elegie de toamnã
Poetului Dumitru Cerna

Se lasã grea toamna
ca o mãnusã de vânãtor
pe ochiul îngãlbenit de moarte
al cãpriorilor
Se lasã îngerul ca o ridicare
de ceatã
rouã de porumbele
bruma sufletului meu
Mie toamnã
undeva într-un colt de fereastrã
prelingând mângâieri de femeie iubitã
în stelele clipocinde
ale burlanelor agãtate de
cerul ce nu mai vrea sã-si
arate privirea
Toamnã oh Toamnã
durere de mamã nãscând
asemeni stejarilor
frunzele uitãrii
Umbre
Oamenii
lacrimi prelungite în asfaltul
umed si palid al înserãrii.

(Din volumul Elegie omului simplu)


CONSTANTIN PREDA

sora mea înserarea

tu crezi cã înserarea este o-ntâmplare
un râu în care pasii zilei pier
ca-ntr-un sfârsit de sãrbãtoare
sase vãi cu plopi s-au risipit la cer

înserarea poate fi nesfârsitul hotar
unde lumina e pãscutã de nestiute turme
fluturi moi cu aripe de var
într-o întoarcere fãrã de urme.

de sãrbãtori

vin sãrbãtorile si-ntârziem tiptil
mai înnoptãm din când în când pe la vreun vãr
mâini geruite de copil
un drum, o sorcovã si-un mãr

vin sãrbãtorile de sãrbãtori
întregul sat se trece-n vesnicie
trag clopotele, doamne, niste cãlãtori
si lavita miroase a copilãrie

vin sãrbãtorile si-n fiecare casã
la fiecare geam, sub fiecare cãpãtâi
frumoasa mân-a mamei ne asazã
o noapte nouã luminatã de gutui.

picturã pe lemn de tei
fiilor mei, dãnut si romulus-constantin

duna
aceasta
de
nisip
sunt
eu
în
locul
gurii
am
o
floare.

bãtrâne,

hai sã ne clãtim ochii
cu o lyrã, cu un trup de femeie
sau hai s-ascultãm clavecinul
prin marile mausolee

sã ne umezim glezna-n
ferigile proaspãt aduse din munti
si-n clarul lor de mutenie
sã ne punem sceptre de sfinti

sã fumãm aloe din pipã
sã curãtim ceramici cu zei
vecia de-o clipã
sau lamura ei

si cai la trap, cai la trap
(ca-n ziua-ntâielor amoruri)
visãm coroane mari pe cap
da-i soarele ce bate-n boruri.

cântec auzit toamna pe la hanuri

femei cu dor, femei cu pãrul lung
la albul cãrora nici îngerii n-ajung

femei cu pãrul lung pãzit de paji
femei cu purpurã si parã în obraji

femei cu gura caldã cum carminul
femei cu sufletul mai tare decât vinul

femei a cãror neprihanã dor îngaimã
femei cu sânii mici pititi de spaimã

femei de fum, femei cu pãrul lung
la albul cãrora nici îngerii n-ajung.


...si-n prozã

Am fost la Auschwitz - detinutul A-13221
Editura Licã, 2002

Marilena Licã-Masala, de loc din Teiul lui Vladimir Streinu, psihosociolog si editor, este cea care semneazã volumul intitulat „Am fost la Auschwitz detinutul A-13221” – convorbire realizatã cu Leopold Schobel, apãrut, anul trecut, la editura pitesteanã Licã. Pentru cei care nu stiu, Leopold Schobel este cel care, în perioada decembrie 1993 – august 2002, a condus destinele micii comunitãti evreiesti din Pitesti, decedat recent, la 21 noiembrie. Interlocutorul autoarei volumului este nu numai un martor al inimaginabilei grozãvii petrecute la mijloc de secol XX cu evreii din Europa, ci mai ales unul dintre cei care au supravietuit holocaustului nazist.
Cartea este un adevãrat documentar istoric. Spusele domnului Schobel sunt mãrturii ale unei perioade negre în istoria umanitãtii, fapte de viatã ce par azi greu de imaginat. Asa cum una este sã parcurgi paginã dupã paginã urmãrind viata unui evreu român din Târnava Mare spre, de exemplu, detasamentul de muncã fortatã, spre ghetoizare si deportare, drumul din lagãr în lagãr si, în sfârsit, eliberarea si alta sã treci cu adevãrat prin ceea ce scoate la ivealã cuvântul tipãrit.
Volumul se bucurã de mesajul Excelentei sale Sandu Mazor, ambasadorul Israelului la Bucuresti, dar si de Repere biografice asupra principalelor personaje care apar între copertele sale, de un Glosar ce contine termeni mai putin cunoscuti, utili în întelegerea textului, de Cronologia principalelor evenimente istorice (1918 – 1945) si de repere cronologice din istoria evreilor.

Aproape de Soare Rãsare
Editura Cartega, 2002

Autorul acestui volum, Mihai Epure, este si el originar din Arges, mai exact din comuna Rociu. Absolvent al Facultãtii de Drept a Universitãtii Bucuresti, Mihai Epure a fost fermecat de domeniul relatiilor externe, dedicându-li-se si obtinând titlul de doctor în drept international. Si-a petrecut o parte din viatã în Japonia, ca diplomat la Ambasada României din Tara Soarelui Rãsare, tarã ce i-a marcat destinul literar si l-au inspirat în câteva dintre cãrtile al cãror autor este. Mihai Epure e unul dintre cei care au pus temelia Fundatiei Niponica, organizatie nonguvernamentalã ce sprijinã apropierea culturalã între România si Japonia.
Volumul semnat de Mihai Epure face o reconstituire, minutioasã si stiintificã, asupra unui destin neobisnuit, cel al generalului si diplomatului Gheorghe Bãgulescu, posesorul unei impresionante colectii de artã asiaticã. Investigatia autorului trece dincolo de latura profesionalã si de cea de colectionar de artã, de destinul colectiei generalului Bãgulescu si merge spre ceea ce a fost el ca om, aducând amãnunte despre o dublã personalitate. Se remarcã, de altfel, faptul cã Gheorghe Bãgulescu a avut o fire puternicã, un suflet clocotitor si o inimã ce a bãtut întotdeauna pentru tarã, desi a murit departe de ea. Distins cu ordine si medalii pentru virtutile dovedite, istoriografia militarã nu-l prea pomeneste. Desi i s-au acordat premii pentru activitatea depusã în plan cultural, istoria literaturii române nu i-a retinut corect numele. Însã Mihai Epure, prin volumul Aproape de Soare Rãsare, face reparatia necesarã si restituie culturii române un nume acoperit pe nedrept de negura vremurilor.

Cele opt zile (2003)

Lorian Carsochie revine în atentia cititorilor sãi dupã un volum de poeme, el fiind semnatarul cãrtii de prozã Cele opt zile. Cele opt zile pot fi si cele opt proze pe care le contine volumul, al cãrui titlu vine însã de la proza cu acelasi nume, o reluare poematicã a motivului biblic al „fratilor dusmani” în care povestea „curge” rapid, telegrafic, este crudã. Dar are si un aer anecdotic, în care se observã cã bancurile cu blonde nu sunt valabile si pentru… blonzi. O poveste tristã, plinã de învãtãminte pentru cei care nu înteleg ce se întâmplã în jurul lor si nu-si pot depãsi conditia. O poveste a creatiei, de aceastã datã umane, în care cea de a opta zi sfârseste tragic si face sã disparã ceea ce s-a creat timp de sapte zile. O poveste ce se poate repeta la nesfârsit (vezi si capra vecinului…) si care cam seamãnã cu ce fac românii, uneori, cu cei care sunt cu un cap (luminat) mai sus. Mai bine structuratã si mai întinsã, Imperiul cu barbã descrie scene din viata emigrantilor din Italia, unde Lorian Carsochie trãieste.

Paginã îngrijitã de Adrian CRETU