Concursul national de creatie poetică Ion Pillat
Editia a doua a concursului national de creatie poetică Ion Pillat si-a tras coperta ultimă după sine; s-a asezat cuminte în raft, lăsându-si cuvintele la încoltit, pentru ca recolta viitoare să fie mai bogată. Până atunci, masina de treierat vise va împărti zonele de influentă cu morile de gând mânate de muze.
În organizarea Centrului Judetean al Creatiei Populare Arges, la provocarea pillatiană au răspuns 15 mânuitori ai condeiului. Putini, dar buni! Cei care au luat pulsul creatiilor la cântarul oficial au constatat însă că nu pot acorda punctaj pentru respectarea tematicii; în lipsa pastelului, s-a recomandat schimbarea paradigmei, reteta fiind compensată atât pentru debutanti, cât si pentru consacrati. Nu se stie care sunt efectele secundare.
Alexandru Mărchidan – 20 de ani, din Slobozia-Arges – este student la Facultatea de Istorie, Filosofie si Jurnalism a Universitătii din Pitesti. A obtinut premiul Editurii Paralela 45. Laureat la mai multe concursuri zonale si nationale, Alexandru bate tot mai apăsat marsul triumfal; el nu duce poezia în cârcă, ci se construieste împreună cu ea. Putin egocentrică, dar fără a fi narcisistă (căci e îndreptată către lume, ba chiar cere cooperarea cititorului), creatia e amprentată de formatia sa filosofică, la o primă lectură părând ermetică, chiar aporetică. Numai că, pentru a ajunge la miez, trebuie spartă coaja, dar nu cu ciocanul inimii, ci al mintii, scriitura lui fiind mai mult gândită decât simtită. Urmăreste programatic paradoxul si oximoronul, acreditând probabil ideea că fenomenele nu sunt antinomice, ci complementare. Inventiile lexicale sunt în maniera negatiilor stănesciene, adaptate însă unor contexte functionale de natură filosofică. Dacă mi-ai cere să-ti spun cine sunt, ti-as cere să facem schimb de inimi, strigându-ne după frunzele unui păcat fără iad, a unor ruguri fără durere, în pântecele fiecărei zile, după ce am scalpat soarele de răsărituri. Ideea poetică avansează fluid, singura dificultate în receptare fiind generată de o tehnică a ingambamentului cel putin ciudată.
Sorin Tacke – pitestean de bastină, student la Alba-Iulia. I-a fost înmânat premiul Centrului Creatiei Populare Arges de către profesorul Constantin Cârstoiu, inimosul coordonator al acestei manifestări culturale. Cel mai premiat dintre participanti la concursurile de profil din tară, tânărul de 25 de ani îsi proiectează eul poetic într-o stare bahică, silabisind Idei; asa se poate lua la hartă – arghezian - cu Dumnezeu si cu sfintii. Scriitura lui, postmodernistă în manifestare, are ceva din tribulatiile obsedante ale simbolismului. Îngerii se scutură în spasme, ningând cuvinte înaripate, pe care poetul nu trebuie decât să le facă bulgări de zăpadă fierbinte. Limbajul poetic pare epatant, dar se dovedeste a fi o constantă stilistică, cum se întâmplă, de altfel, si cu folosirea stilului indirect liber. Imaginile mustesc de nonconformism: mortul suferă de claustrofobie, iar crucile se crispaseră de fobia mortului ăstuia (Claustrofobie); moartea face prestidigitatii clandestin, viata se târăste pe lama bisturiului ca o omidă (Reanimare); Dumnezeu e un hacker care îmi virusează poezia (…plus diferentă). Poezia lui Sorin Tacke e o stare de perpetuă anamneză, doar hârtia prin tăcerea si puritatea sa fiind martora celor ce vor fi bântuit mintea artistului.
Ionut Radu – 24 de ani, Mioveni-Arges – si-a plasat creatiile sub motoul Esti liber să lasi minunea să fie, fiind creditat de juriu si premiat de Centrul de Cultură Brătianu – Stefănesti. Creatia lui e populată cu fiinte numenale, când cu functie referentială, când rezoneuri ai meditatiei poetice: Sunt contemporan cu îngerul meu/semnez sub cuvintele lui./ Îngerul doreste să fie plagiat. Cuminte în aparentă, poezia lui clocoteste în adâncuri; vulcanul nestins aruncă la suprafată metafora-comoară. Uneori, diamantul e mai strălucitor dacă îl lasi neslefuit, imaginea mai pregnantă dacă nu primeste explicatii din partea celui care a născut-o. Creatia lui Ionut Radu izvorăste dintr-o sensibilitate feminină, încastrată într-un vers viril.
Alexandru Ovidiu Vintilă este din Suceava. Inginer de profesie si urmând actualmente Facultatea de Istorie-Filosofie, la cei 26 de ani ai săi a primit mai multe distinctii la manifestările de gen din tară. S-a înscris în concurs cu un poem amplu, Zosima, conceput în opt părti si având ca moto o profetie davidiană: În cartea ta toti vor fi scrisi, zilele se vor zidi si nimeni în ele. A primit premiul Prefecturii Arges si al cotidianului Observator argesean. Desfăsurarea epică e limitată de infuziuni lirice, corect dozate, chiar dacă ansamblul stă sub pecetea ezotericului. Nu mai functionează nici o cenzură, nici poetică, nici socială, nici religioasă, asa că Zosima poate fi smuls din cămasa de fortă a noptii (…) orasul îi răsună în carne/avea gesturile transcrise pe un sul de papirus.
Cezar Marian Mazilu – Pitesti – premiul Bibliotecii Judetene Dinicu Golescu – pare să construiască pentru fiecare poezie un schelet pe care îl îmbracă apoi în carnea cuvântului, cu precădere verbal si adjectival. Structura textuală se edifică aproape inginereste, dominantă fiind autoreferentialitatea. Condeiul se miscă mai bine pe spatii închise, redimensionate brahilogic pentru a surprinde esenta. Amputarea ideii nu provoacă hemoragie poetică, după cum grefele altor organe ale ideii pot produce mutatii genetice. Aparatul de măsură al intensitătii poetice este pentru Cezar Mazilu verbatronicul, tensiunea fiind generată de incongruentele cotidianului si ale aspiratiilor. Mi-e sete si atâta tot/nu trebuie decât să sap/un izvor oarecare/si când apă nu e/pare bun si sângele/unui înger adormit/cu gândurile într-o parte (Dilemă) sau Lumea nu e decât/o incintă vidă/populată cu ecouri (Sunete).
Cristian Melesteu – pitestean, 26 de ani, economist – premiul Directiei Judetene pentru Cultură, Culte si Patrimoniu Cultural National Arges. A obtinut premii la diverse concursuri nationale, publicând în acest an două lucrări în proză: Colonia subterană si Ultimul pahar de vin, o a treia, Radiografia unei zile, fiind gata de tipar. Dintre participantii la editia din acest an a concursului Ion Pillat e singurul care s-a apropiat de tematica propusă si printre putinii creatori de poezie în vers clasic. Scriitura sa e puternic ancorată în contextul situational, coordonata cu cele mai multe ocurente fiind cea temporală. O privire panoramică poate echivala creatia lui Cristi Melesteu cu o uriasă pictură naivă, neînrămată si neînrămabilă, în care culoarea-cuvânt se comportă cameleonic si polifonic: (…) o femeie s-a întins la soare,/ca o sopârlă,/pe trandafirul ofilit si întărit ca o piatră,/ ce-mi tine loc de inimă,/si de cât a privit cerul,/noaptea s-a născut cu stele albastre… (Toamnă).
Simona Florentina Dobrin – 25 de ani, Pitesti, studentă – a primit pentru creatiile sale premiul venind din partea cotidianului Argesul. Scrie o poezie cuminte, nefrondistă, genuină; poezia e jucăria unui om mare cu suflet de copil. Majoritatea poeziilor nu au titlu, mesajul-imagine fiind transmis telegrafic: Te-am asteptat până la fix,/când mi-a venit ideea/să te părăsesc.
Anca-Laura Stefan – 17 ani, Curtea de Arges, elevă la Colegiul National Vlaicu-Vodă – a fost răsplătită cu premiul Librăriei Diverta din Pitesti. Cel mai tânăr premiant la acest concurs îsi transcende vârsta poetică, lăsând de-o parte inerentele imperfectiuni ale unui început, impregnând discursului său poetic un ton grav, amplificat la vărsarea fluviului-viată în macrocosmos (poezia serial Ploaie).
Concluziile îi vom lăsa pe cei îndreptătiti să le formuleze, noi vom trage învătăminte. E bine că se (mai) scrie poezie, dar nu e suficient. Epistema poetică a începutului de mileniu are altă coloană vertebrală, alt limbaj, alti destinatari si, poate, alte functii. Mesajul e cel chemat să facă din poezie ceea ce este.
Adrian S ămărescu
Cădere în sus
doar azi să nu vorbim
orbeste despre înăltări spirituale
doar despre cum e să fii Viu
nu mă doare moartea
numai cea trăită are un sunet
de metal gol
să vorbim la o noapte de rece
la o frunză de verde
la un tipăt de ochi
despre cum e să fii Viu
si nu-mi aduce te rog
povesti citite la scoală
îmi plac vechile pergamente
de sub praful vorbelor de azi
ti-am cerut pentru Dumnezeu
să fii Viu.
Alexandru Mărchidan
Toamnă
Căzuse septembrie din calendar
si mi se lipise tocmai mie de inimă.
1, 2, 3, 4… îmi picura toamna în suflet.
- O să ti se scuture gândurile,
îmi spuneam,
o să ti se scuture gândurile
si-or să se amestece cu frunzele tuberculoase,
călcate de prea multi în picioare,
O să le sufle vântul până la apa Argesului,
o să le bată si-o să le înece…
Undeva departe, unde apa Râului
se opreste blândă,
ca botul unui câine la piciorul stăpânului,
o femeie s-a întins la soare,
ca o sopârlă,
pe trandafirul ofilit si întărit ca o piatră,
ce-mi tine loc de inimă,
si de cât a privit cerul,
noaptea s-a născut cu stele albastre…
Cristian Melesteu
Am încetat să respir dar nu mai este
liniste
cai incolori s-au aplecat
peste margine
să bea apă
cu dinti de fiară cuvântul a muscat
calul ce nu-si dezlipise copita
din prima sa umbră
tipau visele în arterele lui incolore
obsesiile mele alunecau din ramă
încercând să prindă din urmă
caii speriati…
am închis ochii
să respir pentru calul rănit.
Ionut Radu
Te-am zărit
într-un azil de gânduri.
M-am apropiat
si te-am cerut la pachet.
Când te-am desfăcut,
erai o umbră…
Simona Florentina Dobrin
Avort
cum să mă avorteze în ploaie toamna asta
tocmai
pe mine te-ntreb în timp ce colcăie
cerul deasupra
bombănind cu tensiunea crescută revelează adulterul acesta:
mă trezesc dimineata tremurând cu un pistol
născut în ceafă, sângele îmi coboară la subsol
si
toată ziua fluierând băietii de la deratizare îmi curătă adn-ul
ăsta e un bun început de poem – îti zic – si tu
îmi reamintesti că e o zi în care frustrarea
mi se scurge pe chip ca pe-un parbriz de
masină blindată
da, recunosc că tot mai rar semnalizez în
curba săptămânii câte un vers; totusi…
cum de te avortează toamna asta mă-ntreabă si
Jandarmul Poemului, arma lui îmi transpirăîn
ceafă apoi simt deodată în gură glontul sărat
ăsta e un bun început de moarte – zice el
tu plângi si-mi dai cu rosu în obraji ca la circ
se strânge lumea si sângele pic pic pic până la
autopsie fluierând băietii sterg orice urmă
…mai rămâne doar glontul sub limbă îl plimb
si
ti-l dau dovadă în biserică într-un ultim sărut
ca pe-un ultim avort.
Sorin Tacke
