COLINDE SI CÂNTECE DE STEA
- manifestări spirituale -
Între manifestările spirituale ale poporului român, datina colindatului a ocupat locul de frunte. Ea a fost însotită întotdeauna de melodii si texte bogate, transmise prin viu grai din generatie în generatie. Colindatul este legat îndeosebi de sărbătorile închinate Nasterii Domnului Iisus Hristos, Anului Nou si Botezului Domnului. Însă cel mai important moment când se cântă colindele este seara de Ajun a Crăciunului, moment căruia îi sunt dedicate aceste cântări de Crăciun numite colinde si cântece de stea, al căror text contine imaginea poetică românească a Nasterii Domnului - Crăciunul - redată, de cele mai multe ori, într-un limbaj popular.
Colindele, izvorâte din preaplinul inimii românului, sunt ,,acele cântece rituale, vădit tărănesti, ce se cântă fără stea, în noaptea de Crăciun, pe alocuri si la Sfântul Vasile’’ (1 ianuarie), iar cântecele de stea sunt ,,acele cântece rituale, vădit cărturăresti, ce se cântă la stea, între Crăciun si Bobotează’’. (1)
Trebuie remarcat faptul că pentru multi nu există diferentieri între colindă si cântecul de stea. Fundamentul colindei este refrenul, care o deosebeste de cântecul de stea, care nu are refren. Există, totusi, si câteva colinde fără refren.
Majoritatea cântecelor de stea sunt de inspiratie biblică sau influentate de slujba crestină ortodoxă, versurile si melodiile apartinând psaltirilor bisericesti. La cântecele de stea foarte rar se face prezentă urarea finală, pe când colindele se încheie de regulă cu urările traditionale de fericire, belsug si sănătate, arătând si însemnătatea sărbătorii Nasterii Domnului si a Anului Nou: ,,Tuturor ce sunt în casă/Si se veselesc la masă,/Să le dea Hristos de toate,/Bucurie, sănătate;/Să trăiti si la multi ani/Tineri cu Sfântu’ Crăciun’’ sau ,,Sus, în vestea lui Cristosu,/Fie Stefan sănătosu,/ Cu părintii si cu fratii,/La multi ani cu sănătate’’. Aceste urări arată rostul ritualului colindătorului, acela de a revărsa bogătie, prosperitate asupra casei colindate.
Genul colindă îsi fixează locul printre cele mai vechi genuri de creatie muzicală populară, colindatul fiind cel mai des practicat la români (si mai ales de copii), fată de alte genuri ea oferind cele mai multe posibilităti de cunoastere profundă a structurii psihice populare. Ea reprezintă si tine permanent vii ,,trăsăturile fundamentale ale spiritualitătii umane, îndeplinind o înaltă functie etică’’. (2)
Ca gen de productie spirituală, colinda apartine traditiei unei natii: ,,Traditia mentine natia, constiinta etnică - afirmă etnomuzicologul muscelean Constantin A. Ionescu. Înstrăinând fondul biologic prin amestec de sânge străin, dar păstrând traditia, natia este mult mai putin în pericol de a se distruge decât atunci când este păstrat fondul biologic, dar este pierdută traditia’’. (3)
Colindele se diversifică potrivit persoanei căreia le sunt adresate, stării familiale si vârstei. Astfel, avem ,,colindă de om bogat’’, ,,colinde pentru copii’’, ,,de fată mare’’, ,,de flăcău’’ etc.
Existenta unor colinde pentru tinerii trecuti ,,în lumea dreptilor’’ si pentru cei plecati temporar din familie ne dezvăluie o conceptie arhaică asupra comunitătii sătesti, asupra familiei, văzută ca un tot indestructibil, prin datina colindatului cei vii comunicând cu cei trecuti în lumea de dincolo.
Colindele cu caracter religios sunt dedicate Nasterii Domnului, Botezului Domnului, Maicii Domnului (Precistei), Sfintei Duminici etc. Un loc important îl ocupă colindele dedicate ,,ospătului’’ gazdei - stăpânul casei - ospăt închinat sfintei sărbători a Nasterii: la masa si în casa lui coboară Domnul Dumnezeu, Maica Precista, apoi Sfântul Crăciun, Sfântul Ioan Botezătorul si chiar Sfântul Anul Nou. Ultimii care stau la masă cu sfintii sunt gazdele.
Această comuniune familiară cu Dumnezeu, care este o realitate personală evidentă pentru gazdă, e tipică ortodoxismului. Asa cum afirmă Preasfintitul Calinic, episcop al Argesului si Muscelului, ,,în folclorul religios românesc se adânceste perspectiva asupra nemuririi, omul se ascunde în integritatea cosmosului spiritualizat, el este martorul propriei sale prefaceri în Duh, el este înăltat într-o fericită grăire cu Dumnezeu, un dialog de o simplitate cuceritoare’’. (4)
Refrenul colindelor întâlnit în toate zonele folclorice care păstrează colinda românească este în esentă acelasi: Lerui Doamne, Ler Doamne Ler, Lerui Ler; Florile dalbe, Florile dalbe, flori de măr, Mărul cu florile dalbe.
În încheiere, as sublinia un fapt evident: colindele sunt o dovadă vie pentru prezent a modului cum a înteles si prelucrat poporul român învătătura crestină. Colindele - ,,comoară a produselor sufletesti’’(5) ale poporului român - ne ajută să cunoastem în toată complexitatea sa viata sănătoasă a poporului nostru, calitătile sale artistice si morale, frumusetea, originalitatea si diversitatea realizărilor spirituale ale creatorilor de valori sufletesti.
De aceea, părintii si bunicii trebuie să se străduiască să păstreze nealterate traditiile crestine prin învătarea corectă a colindelor străbune de către copii.
Note
1. Constantin Brăiloiu - Colinde si cântece de stea, Bucuresti, 1931, pag. V-VIII
2. Constantin A. Ionescu - Colinde din Transnistria, Editura Stiinta, Chisinău, 1994, pag. 13
3. Ibidem, pag. 55
4. Preasfintitul Calinic, episcop al Argesului si Muscelului - Traditia dătătoare de întelepciune, în Lumină lină, anul IX, nr. 1, 1998
5. Expresia apartine patriarhului Miron, cuprinsă în prefata culegerii Colinde populare, alcătuită de G. Cucu, Bucuresti, 1932, pag. 5.
