Corin Bianu
Scriitorul Corin Bianu s-a născut la 21 iunie 1946 în localitatea Pătroaia-Vale din judetul Dâmbovita. A urmat liceul teoretic în orasul Găesti, judetul Dâmbovita. A absolvit Facultatea de Drept a Universitătii Bucuresti în anul 1970. A debutat cu poezie în 1971, la revista Amfiteatru, publicând apoi în presa literar-artistică. Prima aparitie editorială: în anul 1986. A lucrat în aparatul de stat. În ultimul deceniu practică dreptul în calitate de consilier juridic la diferite societăti comerciale si institutii. Locuieste în Bucuresti.
De acelasi autor (selectiv): În bătaia vânturilor, roman; Actori, teatru, muzică, umor; Amiaza demiurgului, versuri; Fenomene parapsihologice; Mari prezicători, timp si destin; Dictionar de parapsihologie, în colaborare cu Ioan Mamulas; Iubirea ca fire, poezii; Regina din grădina fermecată, povesti pentru copii; Clarviziunea, capacitate paranormală; Marea Tăcere, versuri; Bioterapeuti celebri, parapsihologie, în colaborare.
Ca-n ceată
La început a fost Cuvântul
Si Dumnezeu a fost Cuvânt,
Iar eu ce sunt?
Putea-voi fi cuvânt al Cuvântului
Dacă n-ar fi o sfidare
A conditiei umane
La adresa Supremului Demiurg!
Totusi, eu cuvântez!
O, Doamne-al meu, cum să mă luminez?
E întrebarea mea iconoclastă?
Sunt oare un rebel, un renegat,
Ori doar ascultător poruncilor divine?...
Te caut, Doamne, să-mi edifici rostul -
Dacă existi în mine, chiar si-un strop,
În mână cumpănind si cinstea si păcatul,
Milostiveste-mă cu calea adevărată...
Pe Arges în jos
Dealurile Argesului coboară din munti
Ca niste spinări de bivoli,
Către apa Dunării.
Drumul e lung
Si e lat -
O adevărată câmpie.
Râul este o linie
Sub care se adună
Aurul alb al grânelor
Si aurul porumbului.
Atâta bogătie mă împresoară,
Încât mă simt o parte de tară.
Cicatrizate,
rănile mai dor
Pironit pe crucea, grosolan cioplită,
Rănile l-au tintuit amarnic,
Rană-i e tot trupul, rănile îl dor,
Doare toată carnea si os lângă oscior.
Doamne, dragul nostru de Iisus Hristos,
Tu, pescar de oameni,
Pentru ce mă cauti, dup-amar de ani?!
Sunt urmasu-acelor slabi contemporani,
Dar două milenii ne separă, Doamne!
Iisus Hristoase, Domn al tuturora,
Te-am chemat eu însumi, ori Tu m-ai chemat?
Iisus Hristoase, Tu, pescar de oameni,
În Marea Tăcere de m-ai intuit,
Dă-mi de stire, Doamne, că m-ai însemnat!
Rană-ti sunt desigur, un calvar terestru,
Si ca rană te-nsemnez, la rându-mi...
Născut pentru a trăi
Sărac si flămând,
Atât de flămând am fost, Doamne,
Că Ti-am cerut sapte brutării deodată,
Cu pâinea lor toată, cu tot,
Iar Tu mi le-ai dat îndată pe toate,
Desi mi-a ajuns o singură pâine!...
Sărac si-atât de-nsetat am fost, Doamne,
Că Ti-am cerut toată apa lumii.
Tu ai adus-o părinteste la îndemâna mea,
Dar mi-a ajuns o singură sorbitură...
Amarnic de-nfrigurat am fost, Doamne,
Si m-ai luat în haina Ta,
Desi mi-ar fi ajuns un singur coltisor!
În suferintă născut,
Flămând, însetat si înfrigurat,
Am iubit viata cu adevărat!...
Uneori am răbdat peste puterile unui om,
Alteori am avut parte, cu prisosintă, de toate!
Numai iubirea, atâta câtă e,
Mi-a ajuns si nu-mi prisoseste nicicând.
Iubirea,
Si ea, de la Tine, Doamne,
Când e, câtă e,
Îmi tine loc de toate...
Această scrisoare
de dragoste
Dacă, pentru a desena înnoptarea,
As zugrăvi chipul tău,
As reusi pe deplin!
Fiecare zi din zilele mele
Se termină cu imaginea ta la orizont,
Pierzându-se în amurg,
Din ce în ce mai mică...
Diminetile nu mi te aduc înapoi,
Doar când privesc în zare
Te văd cum te depărtezi
Si te tot depărtezi,
Până te acoperă noaptea înstelată.
O stea plăpândă, tremurând îndelung
Pe fundalul nocturn al Marii Tăceri,
Este această scrisoare de dragoste,
Mesaj al iubirii neîmpărtăsite.
Astept un mag
Magul ar putea fi un mijlocitor
Între cele văzute si cele nevăzute
Dacă el ar exista cu adevărat!
Trei magi de la Răsărit
Spre Stea au călătorit...
Prin viata mea au trecut
Trei magi si atât,
Încununându-si călătoria
Cu adeverirea nasterii Pruncului!
Apoi magia s-a disociat, glorios,
În magia cuvântului,
A cineticii
Ori a ideilor, penetrante
chiar si prin ecranele faradayce,
Ale obtuzitătii agresive sau
ale electronicelor viclenii imperiale,
Dar niciodată acestea nu s-au mai
întrupat
Într-un singur om.
Un singur om astept, un mag,
cu-o veste mare...
Om neom
Precum într-o pesteră întunecată,
Zboară vietăti, orientându-se după instinct,
Tot la fel, aripa mea ereditară
Mă conduce acum fără de gres
În patria celor deznădăjduiti!
Pierdut sunt într-o haotică nestatornicie,
Cu instinctele complet răsturnate,
Vai mie, căutătorul de ostroave,
În care să-mi pot linisti bătăile inimii!
Om sunt, cu aspiratii de-a dreptul umane,
Dar suflarea aceasta în dungă
Mă face neom...
Doamne, fericitule Atotputernic,
Om m-ai făcut si neom m-am făcut!
Cum să găsesc linia dreaptă
A milosteniei tale Divine,
Când tu însuti ai mărginit lumina
Cu hătisurile abrupte ale întunericului?!
Pământ celest
Oameni si cer îmbină Universul
În două jumătăti alăturate -
Noroi si astri - ternul si eternul.
Pământul aspru ni-i deopotrivă
Si cuib, dar si matrice, născătoare,
Asemeni pururei Fecioare
Ce-atrase Duhul Sfânt
Să se coboare...
O, Doamne, ce te afli-n ceruri,
Cum din tărână m-ai însufletit,
Tot după chip si-asemănarea Ta,
Te-ntreb, în adorarea-mi filială,
Cum as putea ajunge la-năltimea
Din care Tu ne ctitoresti?!
Mă rupi de-o emisferă,
să pot urca-n cealaltă!...
În era computerului
Un monument funerar este întreaga mea
viată,
Cu toate dotările tehnice de ultimă oră -
Lumină electrică, instalatii computerizate
Si aleile convergente, asfaltate.
Iarba din jur a fost scoasă de tot
Sau a fugit singură la păsune -
Din ce în ce mai mică si antipatizată,
Florile au fost îndepărtate si ele,
Cu arbusti si rădăcini cu tot -
Computerul nu trebuie udat, plivit, săpat,
Ci se vitalizează singur, cu curent electric,
Si-mi scoate frumuseti florale super
Si iarbă din belsug si arbusti si copaci!...
Privesc îndelung în zare
Si văd,
Cu un sentiment cam nedefinit,
Tot mai multe asemenea monumente
funerare...
