Anul III (37) l Nr. 27 (258) - Decembrie 2003 - Revistã fondatã în anul 1966 - 15.000 lei
Colind
Cerul si-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
au pornit cu plugusorul
îngerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglindã
si de giuvaier,
Toti luceferii colindã
- Lerui, Doamne, Ler -
Vântul suflã cu luminã
- Lerui, Doamne, Ler -
în buhai de lunã plinã
legãnat în ger.
Pentru heruvimi cu glugã
albã de oier
sub feresti colinde-ndrugã
- Lerui, Doamne, Ler -
N-au venit cu grâu la poartã,
ci au rupt din cer
stele mari ca sã le-mpartã
- Lerui, Doamne, Ler -
Si-n gustar de roade grele
- Lerui, Doamne, Ler -
va fi câmpul cer de stele
tolãnit sub cer...
Numai tu astepti în tindã
- Lerui, Doamne, Ler -
suflete fãrã colindã
si fãrã Prier.
Nici un cântec alb nu vine
fâlfâind pe cer
cu o stea si pentru tine
- Lerui, Doamne, Ler.
RADU GYR
Îngerii culturii române
Poeta Vavila Popovici îsi lanseazã, în pragul sãrbãtorii Nasterii Domnului, o nouã carte, cu un titlu superb: Îngerul scrie poemul. Imediat, gândul mi-a zburat la Îngerii de mai an ai unei cunoscute poete, Elisaveta Novac, dar si la Cartea îngerilor, scrisã de copii de la Scoala Nr. 6 Pitesti, needitatã din lipsã de sponsori, anuntatã de acum trei ani în Sãgetãtorul. Fireste, m-am gândit si la cartea cititã recent, Despre îngeri, a lui Andrei Plesu, scrisã în stilu-i inconfundabil. Apropo de angelologia lui Plesu, probabil cã maestrul sãu Noica l-ar fi certat pentru cã a putut scrie nu mai putin de 280 de pagini despre ceva atât de vag, de prezent si de o bunãtate neîndurãtoare ce stã între om si Dumnezeu si mai putin întru. Departe de a fi un mistic, desi spune cã a încheiat… rãnit propria luptã cu îngerul, precum Iacob odinioarã, Plesu este un ultrarezonabil, încheindu-si meditatiile întinse de-a lungul multor ani, pascalian, cu un pariu: e preferabil sã fii de partea celor care recunosc existenta îngerilor si nu de partea acelora care îi plaseazã în sfera conformismului religios ori îi neagã, pur si simplu.
Tema îngerului, iatã, este de strictã actualitate pe plaiurile mioritice si nu numai, fiind abordatã îndeosebi de poeti si filosofi, mai putin de teologii prea sufocati de dogmaticã. Dacã Vasile cel Mare întãrea cã existã îngeri ai natiunilor, dacã, mai aproape de noi, un Otto Hophan credea cã si Elvetia îsi are îngerul sãu pãzitor, este legitim sã ne întrebãm dacã noi, românii, cei din Grãdina Maicii Domnului - ,,maica prea curatã, reginã peste îngeri’’, cum o zugrãveste Eminescu - avem parte de o nevãzutã instantã protectoare care sã ne arate, ,,în ghiciturã’’, cum ar trebui sã fim. Partea proastã este cã fiecare ne închipuim altfel (de aici neîntelegerile, gãstile si singurãtãtile) ce si cum ar trebui sã facem spre a ne înfãtisa cât mai bine în fata Domnului si a unei lumi tot mai desacralizate. În plus, când e sã trecem la fapte, luptãm cu îngerii si nu cu partea întunecatã din noi. Si mai grav este atunci când gândim, cu un egocentrism feroce, cã totul (lumea, istoria, cultura) începe cu noi, cã adevãrul si binele sunt de partea noastrã, ceilalti fiind posedati de minciunã si rãu! Dar, în definitiv, depinde numai de noi ce facem cu îngerul primit. Putem fi în rãzboi cu toatã lumea, dând altora lectii de moralã, întrucât suntem în luptã si neorânduialã cu noi însine, sau putem aduce cuvântul cel bun între oameni. Înainte de a face ierarhii de tot felul, unele ce servesc propriilor interese si idei fixe (fie ne proclamãm ,,buricul pãmântului’’, fie ne condamnãm pentru faptul cã am fi ultimii din Europa, dupã obsesiva Bulgarie, ca sã nu mai amintesc literatilor trista vorbã de duh ce a fãcut atâta rãu culturii române de azi, aceea cã „Eugen Simion este cel mai mare critic literar din epoca Nicolae Manolescu“), ar fi timpul sã facem pace cu noi însine. Pentru cã pacea inimii noastre este pacea cu îngerul pãzitor, cum spunea si episcopul de Arges, P.S. Calinic.
Pânã atunci, sã ne consolãm cu existenta în cultura românã a unor îngeri precum Mihai Eminescu, Nicolae Labis si Nichita Stãnescu, pe care, nu întâmplãtor, îi evocãm în cuprinsul acestui numãr al revistei. Sunt îngeri pentru noi întrucât au avut o viatã de martiri, acceptând suferinte nemeritate. Îngeri, întrucât au fost de o bunãtate fãrã margini si au cãutat sã aibã grijã de limba si cultura românã, de pãcãtosii lor slujitori. Îngeri, pentru cã sunt, pe cerul culturii noastre, neîndurãtori cu cei de azi, neîmpãcati cu îngerul lor dat.
