VICTOR BRAUNER,
pictor si vizionar
Un bãrbat se priveste în oglindã si-si picteazã portretul. Pentru a iesi din conventional decide sã se prezinte cu ochiul stâng scurs, scos. Peste opt ani intervine în cearta violentã dintre doi cunoscuti, încercând sã-i tempereze. Unul dintre cei doi aruncã dupã celãlalt cu un pahar care-si greseste tinta si loveste ochiul stâng al celui care încerca sã calmeze spiritele. Acesta din urmã era Victor Brauner. Faptele descrise se petreceau la Paris la miezul noptii dintre 27 si 28 august al anului 1939, în atelierul lui Oscar Dominguez, iar cei care se înfruntau vehement erau gazda si prietenul sãu Esteban Frances. Paharul aruncat de Dominguez în Frances a ajuns sã-i scoatã ochiul lui Brauner (se spune cã Sábato cunoaste bine aceastã întâmplare). În legãturã cu acest accident ciudat, Alain Jouffroy scria: „Ochiul sãu stâng a fost scos ca si cum ar fi fãcut-o un chirurg. Cioburile de sticlã se aranjaserã în ranã, luând forma unei figuri atât de geometrice încât pentru a le fi asezat în mod voit, astfel, ar fi fost nevoie de un specialist”.
„Sã fi fost o profetie la îndeplinirea cãreia a contribuit?... O farsã sinistrã a hazardului?... Sau poate un plan superior, care pare sã scape judecãtii rationale?”
M-au sustinut, ca sã nu cad - nota Brauner ceva mai târziu, amintindu-si de acea noapte - iar la plecare, când am trecut prin fata unei oglinzi, mi-am recunoscut imaginea din tabloul pe care-l pictasem.
Oare ce i-o fi trecut prin minte în urmã cu opt ani? De ce o fi pictat acel autoportret cu acea ciudatã mutilare? Nu cumva acel „accident” n-a fãcut decât sã închidã un cerc de coincidente înlãntuite si de enigmatice prefigurãri ale destinului lui Brauner?
Sosit la Paris în 1930 din România sa natalã, îl cunoaste pe poetul Benjamin Fondane, care-l prezintã lui Brâncusi. Marele sculptor îi împrumutã un aparat de fotografiat si-l îndeamnã sã facã fotografii pe stradã. Într-o zi, pe bulevardul Montparnasse, Brauner vede urmãtoarea scenã: un individ corpolent, acoperindu-i ochii unei „clarvãzãtoare” asezate pe o bancã. Brauner îi fotografiazã. Când fotografia a fost gata, în ea se vedea, în spatele celor douã personaje, fatada casei în care câtiva ani mai târziu se va întâmpla drama din atelierul lui Dominguez. Acolo, la numãrul 83 al bulevardului Montparnasse, Victor Brauner avea sã-si piardã pentru totdeauna ochiul stâng.
Dar ochiul a fost, pentru Brauner, un motiv obsesiv. Va apãrea în tablourile sale în locul cornului unui taur sau al sexului unei femei. Un ochi, mereu un ochi. Ochiul, cu obstinatie, ca într-o magie. Nu putem sã nu asociem figura acestui pictor (nãscut în 1903 într-un oras din muntii Carpati si mort în 1966 la Paris) cu aceea a argentinianului Xul Solar (1887 - 1963). Pentru codurile picturilor sale, pentru cãutãrile sale metafizice, pentru ideea de a uni poezia cu pictura. Pentru toate acestea, cei doi sunt înfrãtiti într-un univers asemãnãtor.
Dacã vom analiza fie si sumar viata lui Victor Brauner, vom gãsi multe contradictii aparente. Dar fãrã ele poti fi, oare, artist? Am aflat cã în 1935, în cursul unei cãlãtorii în România, se înscrie în Partidul Comunist, clandestin pe atunci, pe care, deceptionat, îl va abandona peste câtiva ani. Etapa aceasta din viata sa o fi atee sau agnosticã? Din scrierile sale aflãm cã în copilãrie îi plãcea sã spioneze, prin gaura cheii, sedintele de spiritism care se tineau în casa sa, în lungile...
(continuare în pagina 21)
