Cele mai frumoase poeme pe care le-am scris
Ioan MOLDOVAN
Un pasaj în albastru
Vînt nisipos
dupã-amiaza mormãie si intrã în curte
o pasãre umbreste
pãtutul copilului
Brusc mireasma gurii-leului
rãstoarnã farfuriile
nãrile casei freamãtã
printre buzele copilului
ceva ca un cuvînt
ceva ca un lapte strãvechi.
x x x
Se-ntoarce precum un asin ce n-a dormit niciodatã
un pumn de vînt
învãtat sã batã mãsura
în fortãreata de carbon a melancoliei
Nu-i nimeni, nu-i nimic
Acum „un pat/din tinere ramuri”
ar fi un subiect ideal
si-i atît de tîrziu
de parcã am avea timp.
x x x
Acesta e drumul si aceea a fost
o turturicã de la sf. sec. XX
el vine de la miazãnoapte si îngaimã
ea s-a fãcut tãndãri
lovitã de aripa limuzinei
un viscol gri-roz de pene
lîngã expozitia de scripeti a orãselului
lumina – sã nu ne lãsãm înselati
e încã suficientã
mireasma cantinei din sînge
se întrupeazã retractînd-pertractînd
tristetea nuclearã pe scãri
scriu cu aceeasi grijã cu care sãrut o sabie.
Din Viata fãrã nume (1980)
Toamnã
Azi moartea nu devine cîntec
Numai lumina
cãzutã de pe pieile noastre
mai zumzãie o clipã printre maci
Chiar soarele pluteste tipînd
Se-ndestuleazã gîzele
si cad
Se-ndoaie genunchii
si nu rezistã
Nimic de ascuns
Nimic de împodobit
Trageti, o datã, cortina!
Ochii
Deodatã am vãzut puii de vrãbii miscînd aripile
prin venele universale
luminã bãtrînã licãrind ca o surpare de ferestre
în preajma lunii pãtrunse de umezealã
Deodatã am vãzut înflorind brusc salcîmii
în prima formã, sub prima mînã
Vîlvãtaia aprinsese acoperisurile
O, zãpada bolborosind ca un venin în recipientele
de carne!
Ochii de marmurã se-ncãrcau de alte inscriptii
Moartea un diapozitiv color si moartea cu gaita
pe crestet
aluat dus pe scripeti, frig luminos, paginã de ivoriu –
cimpoaiele himerice se tînguiau
sub fosnirea uscatã a stelei.
(continuare în pagina 11)
