Comemorare Petru Comarnescu
cãrei semnãturã este Viorica Atanasiu. Scrisoarea este exemplarã pentru demonstratia a ceea ce a însemnat aceastã legãturã de prietenie, cât si pentru calitatea celor trei corespondenti – Petru Comarnescu, dr. Roland Anceanu si Viorica Atanasiu. Dar ea dezvãluie si un amãnunt mai putin cunoscut, cel al înmormântãrii lui Comarnescu.
26 I 1971
Stimate si scumpe D-le Anceanu,
Rândurile D-voastrã atât de sincere, ca si gesturile din nenumãratele ocazii, au dovedit cu prisosintã cã l-ati iubit cu adevãrat pe Titel, lucru de care el nu s-a îndoit niciodatã, pentru cã nu l-ati dezmintit în nici o ocazie.
„Bãiatul ãsta m-a coplesit cu cãldura si finetea lui, dovedindu-mi a fi un adevãrat prieten în toate ocaziile”, cuvinte mereu rostite de Titel.
Am înteles din tot sufletul motivul pentru care nu l-ati însotit pe ultimul drum, tocmai dintr-o mare durere sufleteascã, pentru a-l avea înaintea ochilor asa cum era el, vioi, entuziast si comunicativ, si nu din lasitate.
Dupã câte îmi amintesc, parcã v-am vãzut o clipã la ceremonia din Sediul Uniunii A(rtistilor) P(lastici), plecând cu fata plinã de lacrimi. Acestea doar din suflet erau izvorâte! „Sunt lacrimae rerum” (Vergilius, Eneida).
Numai un om de mare suflet si un adevãrat prieten a putut simti în asa fel, doritor de a trãi o durere mutã, asa cum sunt marile dureri!
Prezenta D-voastrã în casa noastrã, mai ales pentru mine, care am rãmas în focul acesta de aici, stingherã si vesnic tristã, nu poate fi decât o mare mângâiere în durerea mea, ca una care am fost alãturi de el 26 de ani, luând parte si la bucurii, si la necazuri.
A lãsat în urma lui un mare gol si greu mã voi mângâia! Dacã în viatã a avut unele dureri si dezamãgiri, mãcar funeraliile au fost dupã cum ar fi dorit el si în locul dorit, „fiind legat prin zeci de motive istorice, artistice si spirituale de acest monument”, dupã cum atestã în finalul testamentului sãu.
Acum caut sã-mi înfrâng durerea, asternându-vã câteva aspecte de la Voronet.
Masina mortuarã a plecat la 2.30 din Bucuresti si în aceeasi zi, strãbãtând întreaga Moldovã amândoi, a plecat si scriitorul si prietenul Traian Filip, pentru a organiza totul acolo.
Am ajuns la 11 noaptea, a fost depus în mãnãstire chiar din vointa tãranilor care l-au pretuit.
S-au cãutat a doua zi covor cu motiv românesc pentru a-l pune pe nãsãlie si nãframe la care s-au legat colacii proaspeti fãcuti. Tot ce putea fi mai autentic ca traditii românesti, condus de un alai de tãrani în frumosul port din Voronet, în sunetul buciumasilor.
Familia si altii de la U.A.P. au plecat a doua zi spre Voronet si ajungând seara la Suceava era o muzicã de clopote...
Dupã ce i s-au rostit cuvântãrile de cãtre T. Filip si altii în fata mânãstirii, de data aceasta tocmai în fata Judecãtii de Apoi, care-i plãcea lui atât de mult, a fost dus pentru prohod la biserica din capul satului pe umerii tãranilor si dupã slujbã, din nou în fata mânãstirii, unde era mormântul în parcela Eroilor.
A fost mereu luminat de o razã de soare pe chipul lui surâzãtor, parcã si blând, în acea zi frumoasã ca sufletul lui!...
Acum se odihneste în pace, si-a gãsit linistea pe care o dorea deseori, sub cerul albastru în care se oglindeste acel vestit „albastru de Voronet” ale cãrui nuante subtile le-a privit de atâtea ori cu ocazia cercetãrii inestimabilului tezaur de picturã pãstrat în renumitul lãcas crestinesc din cuprinsul scumpei noastre Bucovine.
(...) Primul drum la varã va fi la Voronet si as dori din suflet sã mã însotiti.
Viorica Atanasiu
Încã multi ani dupã moartea lui Petru Comarnescu am continuat s-o întâlnesc pe Viorica Atanasiu, care era oaspete de seamã în casa doctorului Roland Anceanu, prietenul de odinioarã al criticului. Apoi vietile noastre au intrat pe rând în vrie. Astãzi sunt ultima care sã mai depunã mãrturie pentru o frumoasã prietenie si care sã-si mai aminteascã...
