| |
|
|
| |
||
| |
||
| |
||
| |
Comemorare Petru Comarnescu În umbra Voronetului Mariana SENILÃ-VASILIU Pe Comarnescu mi-a fost dat sã-l întâlnesc doar de douã ori în viata mea, cu ocazia unei conferinte la Institutul de Arte de la Cluj, unde eram studentã, o întâlnire pasivã i-as zice, si a doua oarã în Sala Dalles, cu ocazia Bienalei de Arte Decorative, din 1969, când generosul critic a gãsit cuvinte de încurajare pentru tânãra artistã aflatã la început de drum. Apoi, prin jocul destinului, am ajuns la Pitesti, unde mi-a fost dat sã leg una dintre cele mai trainice prietenii din viata mea – 25 de ani! – tocmai cu medicul Roland Anceanu, bunul prieten al criticului. În acest triunghi echilateral, Comarnescu, Anceanu si cu mine, fãrã a ne mai întâlni vreodatã, prin prietenul colectionar si iubitor de artã pitestean aveam stiri unul despre celãlalt, stiri care s-au dovedit în scurt timp a fi însã dintre cele mai triste, Comarnescu îmbolnãvindu-se grav si dispãrând la nici un an si jumãtate dupã aceea, la data de 27 noiembrie 1970. O PREZICERE ÎMPLINITÃ Spirit perfect lucid si rational, Comarnescu credea totusi în preziceri. Cu putin timp înainte de plecarea sa în S.U.A., în 1968, unde a organizat expozitia Tuculescu de la Washington si Columbus-Ohio, întâmplarea a fãcut ca o prezicãtoare, care habar n-avea de periplul sãu transatlantic, sã-i ghiceascã. „Vei mai trece o datã o apã mare, iar dupã aceea vei muri”, i-a zis ea. Nu stiu dacã Petru Comarnescu a dat vreo importantã relei preziceri, mai cu seamã cã primirea sa în America tineretilor sale l-a purtat din bucurie în bucurie. Viorica Atanasiu, vara primarã a lui Comarnescu, cea cu care a împãrtit viata cu bunele si relele timp de 27 de ani, îmi povestea o datã ce fire copilãroasã avea Titel, cum îi ziceau apropiatii si prietenii, si cât se bucurase în timpul acelei vizite în America de faptul cã a putut culege cu mâna sa banane în curtea vilei de la Miami a pictoritei Gigi Arãmescu-Anderson. Buna primire în State a expozitiei Tuculescu, precum si succesele personale i-au rãscumpãrat lui Comarnescu amãrãciunile anilor de anonimat, umilintã si de tãcere fortatã; redevenise el însusi, cuceritorul spiritual fãrã egal. |
|
