Cele mai frumoase poeme pe care le-am scris
(urmare din pagina 10)
Obstacole de apã dulce
x x x
lumina împrãstie gheatã prin odãi
ovãzul vulturilor luceste în orice fisurã
unei lumi precise albind de insomnie
x x x
zeii se bucurã de amintirile involuntare
numai zãrind fuga unui iepure
viata suportã viata sãtulã pe dedesubt de închipuiri
apa îsi prelungeste nimicul de aur
insesizabila cãldurã a muritorilor sosind pe corãbii
strãbate încã secolii
desi iat-o asezatã-n fotoliu în casa noastrã
privindu-ne pe ascuns
x x x
m-as lãsa în aerul roz dintre pumni
viata mea s-ar ridica deodatã din rîu si ar privi
pielea gingasã a fulgerelor
x x x
de altfel nici moartea nu mai stie inventa nimic
acelasi animal bãlãngãnind tîte cãrnoase
sub tufele de otetari
cornul i se desfatã clãtinînd nodulii din bibliotecã
dezvelind portiuni de portelan
sub arborele sãnãtãtii noastre
x x x
acoperã-ti ochii
între marginea stacojie a soarelui
si ondulatia încrezãtoare a tot ce tin minte
a izbucnit în rîs materia
dificilã
enormã
contorsionatã
ca o sintaxã ce ridicã de jos cartilajele unui zeu
Din Exercitii de transparentã (1983)
Un creion
Un creion în cer, deasupra cetaceelor visãtoare
si sã vezi cum disperã sub streasinã porumbeii
cum se umflã venele grãmãticilor
în bezna de sub cãrti
mina de argint scrijeleste pe crestete
si ei toti lucreazã pentru o interpretare coerentã
tinînd cu o mînã cealaltã mînã
sã nu o ia razna.
Un loc în iarnã
Florile de iarnã, cîntece mormãite, pînze fluturînd
în balcon
visele din care în zori mai alegi
un ghem de sfoarã cenusie
Toatã ziua las în urmã un fir
rãtãcesc si sper sã nu rãtãcesc
nu mai trebuie sã am grijã sã exist, existã
un ochi rosu ascuns la poalele dealului
Cînd voi fi iarãsi tînãr, mã voi duce acolo
sã mã priveascã
Voi vorbi singur si voi fi fericit
În jurul meu cîinii scosi la plimbare, parcul ud
Sunt foarte linistit privind o casã care nu existã
o casã promitãtoare, cu multe delicii, uriasã, secretã,
tristã
Nu mai mi-e somn, nu mai trebuie sã-mi amintesc
spunînd fãrã-ncetare, cîntîndu-le, cuvinte
plutesc orbitor ca un aisberg
Se face searã si e o dimineatã mãtãsoasã, sunt un om
sãnãtos, foarte tînãr, îndrãgostit
În urma mea aud pasii însotitorilor, pe halatele
lor aurii
cad frunze de ulm, frunze necunoscute si tandre
Nu mai am nimic de corectat, nimic de demonstrat.
(continuare în pagina 12)
