Traduceri
Katleen RAINE
Despãrtire
Iubitule, ne despãrtim. Cuvintele sunt seci,
Dar dragostea e rarã. S-o lãsãm deci sã plece duios
Precum sunetul viorilor ce se pierde-n tãcere.
Pe noi ne doare despãrtirea, pentru cã s-a
sfârsit ceva.
Dar pentru ce am terminat noi, este un început.
Sã lãsãm iubirea sã plece ca o pasãre care-si ia
zborul din cuib,
Ca o stea abia nãscutã, purtatã pe aripile vântului
în adâncul înserãrii,
Contemplatã pânã dispare, sau s-o lãsãm sã se
scurgã usor ca o lacrimã.
Sã lãsãm iubirea noastrã sã pãrãseascã aceastã lume
Ca o rugãciune pentru odihna unui suflet adormit.
Sã lãsãm trandafirii sã se ofileascã, cei pe care
mi i-ai împletit în pãr
Într-o noapte de varã în grãdinã, sã piarã ca sunetul
Ce l-am auzit venind din altã casã, unde se cânta
la pian,
Ca umbra pe care o arunca un felinar prin dantela
unei perdele,
Ca râul lucind în noapte, Tamisa cea linã si tãcutã
Când strãbate Londra.
Doi ani la rând Ullswater a fost poleit cu argintul
iubirii mele pentru tine,
Mestecenii aurii erau sacri, visinii sãlbatici erau
plini de dulceatã
Prin lande, înmiresmând primãvara în cinstea ta.
Albinele, îmbãtate de florile de tei, cãdeau ca strugurii
pe cale,
Iar linistea îti apartinea, stãpânã peste întreg tinutul
Westmoreland, noaptea.
Am înãltat muntii pentru tine si am abãtut cursurile
apelor, serpuind la vale, de dragul tãu.
Am vãzut cum creste muschiul
Si cum ferigile îsi desfac cârjele solemne de dragul tãu.
Ghioceii, primulele, bâtlanul si lãstunul, oile prin landã,
Iarna zãpada era o ofrandã în cinstea ta,
iar cristalele-nghetate
Ce licãreau ca ametistele si safirele la lumina stelelor,
Care-si plãsmuiau frumusetea geometricã pe ramurile vii
ale copacilor,
Cascada înghetatã, pesterile de coral ale ghetii,
Clipocitul apei ce tâsnea
Din izvoarele care se topeau,
Rafalele de vânt ce biciuiau muntele, adãpostul grãdinii,
Banca de piatrã de sub tisã, focul din semineu, iarna,
Pâinile coapte la test si merele, pãstrãvii din pârâu
Le-am iubit pentru tine, mi-au fost sacre de dragul tãu,
iubitule.
Aceea a fost pasiunea. Tot ce-a fost, s-a contopit
cu iarba,
Cu noaptea, cu animalele si stelele,
Cu tot ce este trecãtor în noi si e sortit pieirii,
Fiinte a cãror moarte este taina lor de nedezlegat,
Iubind una în cealaltã trandafirul ce se va ofili.
Tu ai mai fost si stãpânul anticamerei îngerilor,
Când puteam sã aud un ac cãzând, sau o picãturã
de ploaie,
Sau scârtâitul unei raze, sau un fluture prins
între grinzi.
De dragul tãu m-am rãzboit cu îngerii, iar în trupul meu
Am îndurat binecuvântarea întreagã a rãnilor iubirii.
Totul e-adevãrat. Toate acestea, dragul meu, sunt o viatã
Trãitã de dragul tãu. Focul din inimã, focul din vatrã
Si basmele citite copiilor seara, chiar moartea sperantei
Ti-au fost nepretuite. Au contat toate în timp si
în afara lui. Poemul pe care-l cunosc si întelepciunea
Care nu-mi apartine, poemul care nu poate fi scris
nicicând.
Tie, bãrbatului unic, îti dedic
Lumea pe care am cunoscut-o, zilele si noptile mele,
florile mele,
Îngerii, tristetile, formele de viatã le sfintesc
în numele tãu,
La mii de leghe de noi însine, sau de altii,
Aceste atribute îi apartin lui Dumnezeu.
Tie, iubit o datã si pentru totdeauna, de care mã despart
Nu pentru cã destinul e orb sau pentru cã inima
e de piatrã,
Ci pentru cã lumea nu-i nici a mea, nici a ta,
Nici chiar noi însine, nici chiar ce e mai drag.
Dãruiesc ceea ce pot, clipa de viatã,
Viata mea întreagã.
Traducere de Liana ALECU
