- urmare din pagina 22 -
...inovatoare, fapt care dã un sens acumulãrii si o distinge de propria întâmplare
• evolutia - actualizarea progresivã a unui program initial ce nu a suferit perturbãri majore
• revolutia - o crizã ce afecteazã o evolutie, o crizã a legalitãtii, care rezultã din înlocuirea unui regim vechi cu unul nou
• mutatii - introducerea de programe noi.
Autorii acceptã cã „în problemele umane nu existã nimic radical nou, noul putând fi legat de o anume evolutie anterioarã, antecedentele sale nu se contureazã decât dupã ce ea a survenit”.
Referindu-se la situatia noastrã, Zbigniew Brzezinski recunoaste, în lucrarea sa Europa Centralã si de Est în Ciclonul tranzitiei (1995), cã sunt dificile restructurarea unei economii centralizate de stat si transformarea ei într-un sistem de piatã eficient, liber, operational si-si exprimã opinia cã acest lucru implicã nu numai un complicat ansamblu de relatii economice, ci si aparitia unei culturi antreprenoriale, deci „o schimbare în psihologie”. Schimbarea socialã fiind trecerea bruscã, foarte greu de anticipat, dar tot mai posibil de provocat (cu efecte adesea perverse), a unui (sub)sistem social de la o stare de echilibru la alta, a face fatã schimbãrii impune o gândire antreprenorialã care presupune cãutarea, rãspunsul si exploatarea schimbãrii considerate ca oportunitate.
Serge Moscovici considerã cã, o datã cu schimbãrile din Europa de Est, psihologia socialã devine stiinta schimbãrii si trebuie redefinitã „ca disciplina interesatã de interactiunile între schimbarea socialã si alegere” si cã aceastã disciplinã „se gãseste în fata unei tulburãtoare teme de studiu: schimbarea reprezentãrilor sociale ale oamenilor din fostul bloc comunist cu privire la importanta democratiei, consensului, respectului pentru individ si libertatea sa de optiune” (Psihologia socialã sau masina de fabricat zei, 1995: 256).
Factori ai schimbãrii
A. Neculau defineste factorul drept un „element, într-o situatie datã, capabil sã antreneze si sã producã o schimbare” (op. cit.: 36). Durand si Weil (1999) considerã patru factori ce explicã schimbarea: factorul demografic, progresul tehnic, valorile culturale si ideologiile. În acest proces, cei mai importanti sunt agentii schimbãrii: persoane, grupuri, asociatii. La nivelul acestora se poate instala o „stare de tensiune psihicã, un sentiment de anxietate oarecum confuz, nostalgie fatã de trecut si fricã de viitor. Vointa de permanentã, tendinta de conservare care asigurã identitatea si sensul vin în contradictie cu schimbarea”. Sociologul Claude Riviere atrage atentia asupra faptului cã articulatiile mecanismului uman nu se modificã simultan, ci asincron; astfel, se schimbã întâi cultura materialã, iar cea nonmaterialã - comportamentele organizationale, obiceiurile, arta - are un ritm de schimbare mai lent. A. Neculau este de pãrere cã, prin acumulare si restructurare, se schimbã întâi cunostintele, apoi atitudinile si, în final, comportamentele individuale si de grup. Actorul social „se impregneazã” si „se încorporeazã prin interculturatie”, devenind agent al schimbãrii si numai „dupã o acumulare masivã de informatii se schimbã atitudini si se declanseazã apoi modele comportamentale adecvate”. Chiar când subiectii vor transformarea, ei îsi doresc, de fapt, „sã nu fie nevoiti sã inventeze comportamente noi, sã nu renunte la stereotipuri si obiceiuri”, sã se schimbe mai mult contextul decât el însusi (cf. Enriquez, 1972).
Prof. drd. Elena SIMA
