Reforma învãtãmântului

Activitatea de peste 30 de ani la catedrã mi-a oferit posibilitatea de a cunoaste evolutia învãtãmântului românesc în conditiile schimbãrilor semnificative de ordin politic, economic, social si cultural, de a evidentia mentalitãti generate de sistem sau mostenite si a veni în contact cu diferite generatii de cadre didactice, de la începãtori în meseria de dascãl pânã la consacrati.
Tot ceea ce s-a urmãrit a fost strâns legat de evolutia societãtii, de cerintele acesteia, scoala cãutând metode noi de predare-învãtare, lucru concretizat dupã 1990 prin „reforma învãtãmântului”, notiune care presupune schimbãri în tot sistemul educational.
Elementele care creeazã conditii propice pentru realizarea reformei:
- motivarea pentru reformã
- abilitatea de a lucra pentru reformã
- resurse necesare pentru reformã îmbinate la nivelul fiecãrei unitãti scolare implicã eliminarea conservatorismului, existenta unei baze materiale, dezvoltarea acesteia si preocupãri manageriale pentru resursele umane.
Se constatã însã în multe situatii si argumente antireformã, neajunsuri tributare mentalitãtii unor cadre didactice, acestea gravitând în jurul opiniilor de genul:
- sistemul de învãtãmânt românesc este foarte bun, oferã elevilor o formare intelectualã semnificativã, convertitã în succese profesionale.
- sistemul produce olimpici internationali.
- starea economicã si bugetul alocat învãtãmântului nu ar crea nici un orizont pentru redresarea bazei materiale.
- slaba motivatie salarialã a cadrelor didactice, calitatea constant redusã în ultima perioadã a corpului profesoral.
- reforma este „importatã” si nu are nici o sansã în tara noastrã, unde existã traditii.
Toate acestea pot fi demontate cu argumente tari venite din interiorul sistemului.
O schimbare de practicã socialã are însã nevoie de timp si în situatia asteptãrii de conditii „favorabile” reusita ei este îndoielnicã.
Unul dintre factorii de care depinde strategia implementãrii reformei la scarã largã este „asigurarea coerentei”.
În multe cazuri, reformele se prezintã ca o abundentã de „politici si inovatii ad-hoc si neconcordante”, dar acestea reusesc în conditiile existentei unor unitãti competente, care sã sustinã aceste activitãti pe o anumitã perioadã de timp.
O astfel de „inovatie” a fost într-un trecut nu prea îndepãrtat „crearea scolilor reprezentative”, dupã criterii mai mult sau mai putin obiective ori confectionate în functie de interese.
Dacã despre „Reabilitarea învãtãmântului” din mediul rural, despre „Egalitatea sanselor” se vorbeste tot mai mult, cu rezultate remarcabile în acest sens (dotarea scolilor din mediul rural cu calculatoare performante, mobilier adecvat învãtãmântului primar, copiatoare, imprimante, cãrti scolare pentru biblioteci), nu în aceeasi mãsurã se poate vorbi despre stabilitatea celor care slujesc învãtãmântul din mediul rural.
Navetismul, predarea la douã-trei scoli situate la distante mari una fatã de cealaltã sunt probleme cu care încã se confruntã învãtãmântul sãtesc.
Un lucru benefic pentru scoala ruralã adus de „scoala reprezentativã” era posibilitatea acesteia de a organiza concurs „pe post (catedrã)” de ocupare a celor vacante în conformitate cu legislatia în vigoare, fenomen care a generat argumente pro (I) si contra (II):
I. a) titularizarea cadrelor didactice din zona respectivã fãrã perspectiva de a aspira spre alte orizonturi;
b) asigurarea unitãtii cu personal calificat pe o perioadã îndelungatã;
c) motivarea celui titularizat pentru dezbaterea bazei materiale, îmbunãtãtirea procesului instructiv-educativ prin proiecte pe o perioadã mai mare de un an;
d) cunoasterea elevilor, a conditiilor de viatã si de muncã ale familiilor acestora;
e) cresterea responsabilitãtii pe plan educational.
II. a) existenta deficientelor în organizarea concursului din cauza unor reglementãri ambigue;
b) suspiciuni privind seriozitatea concursului;
c) influentele externe asupra ocupãrii posturilor si catedrelor;
d) neimplicarea factorilor responsabili în solutionarea problemelor profesionale referitoare la scoaterea posturilor (catedrelor) la concurs.
Avem (este) nevoie de un învãtãmânt compatibilizat cu sistemele europene, pãstrând traditia sub aspectul simplitãtii si transparentei structurilor.
Prin programe internationale în care sunt implicate multe scoli din mediul rural (program francez-român), crearea C.D.J.-urilor, dupã modelul francez, se asigurã formarea personalitãtii fiecãrui elev, capabil sã foloseascã atât tehnica modernã de informare, cât si literatura de specialitate scrisã.
Este nevoie ca învãtãmântul românesc sã se bazeze pe autonomii profesionale si management performant.

Prof. Ionel SANDU