REFORMA ÎN ÎNVÃTÃMÂNT
NOI ORIENTÃRI ÎN CADRUL CONCEPTULUI DE PREDARE-ÎNVÃTARE
Reforma învãtãmântului presupune un ansamblu de transformãri care au ca scop modernizarea activitatii didactice si alinierea acestui sector la standardele europene si mondiale. Componentele reformei învãtãmântului sunt curriculum-ul, evaluarea, manualele scolare si standardele ocupationale. Diverse provocãri ale lumii contemporane au impus o reevaluare a conceptului de educatie si - de aici - a procesului de predare-învãtare. Învãtãmântul românesc ar trebui sã urmãreascã în principal dezvoltarea liberã si armoniosã a individualitãtii umane si creative, sã asigure cresterea competentelor profesionale în acord cu nivelul si cerintele europene si mondiale. Se impun preocupãri de mai mare amploare privind dezvoltarea unui curriculum în concordantã cu actualele cerinte, elaborarea unor manuale bazate pe sintezã, descentralizarea si ameliorarea infrastructurii.
În ceea ce priveste învãtarea, s-a produs o lãrgire a atentiei si a preocupãrilor dinspre centrarea pe structura formalã, institutionalizatã a educatiei cãtre procesul mai vast al învãtãrii. Este nevoie de o abordare în acest sens, de vreme ce:
- A construi si a da în folosintã mai multe scoli, cu mai multi profesori, cu un curriculum nou, desi sunt necesare si importante, ele nu conduc în mod automat cãtre rezultate performante la nivelul învãtãmântului;
- Învãtarea nu are loc numai în scoalã; cea mai mare parte a învãtãrii în societãtile contemporane pare a se petrece, de fapt, în afara scolii: familie, comunitate, „grupurile de egali”, mass-media constituie într-o mãsurã tot mai semnificativã medii de învãtare;
- Cultura, consideratã principalul câstig al umanitãtii care trebuie transmisã prin educatie, si-a lãrgit foarte mult semnificatia si - în plus - si-a schimbat accentele, de la cultura de tip academic cãtre cea de tip functional, de la cultura scrisã cãtre cea de tip oral si audiovizual, de la predominatia monoculturalitãtii cãtre deschiderea interculturalã. Conceptul a cãpãtat noi semnificatii si datoritã preocupãrilor unor organizatii internationale, care prin proiectele si activitãtile derulate sub coordonarea UNESCO au propus unele documente de referintã în aceastã directie.
Conform acestor documente, învãtãmântul ar trebui sã tinã seama de cinci elemente:
1. A învãta sã stii/sã cunosti: a stãpâni instrumentele cunoasterii, instrumentele esentiale ale învãtãrii pentru comunicare si exprimare oralã, citire, scris, socotit si rezolvare de probleme, a poseda în acelasi timp o cunoastere vastã, dar si aprofundatã a unor domenii principale; a întelege drepturile specifice unei societãti democratice, dar cel mai important este faptul de a învãta sã înveti. Metodologia învãtãrii devine mai importantã decât continutul în sine în contextul în care cunostintele se multiplicã foarte rapid si selectia devine în mai mare mãsurã o problemã de decizie individualã decât socialã.
2. A învãta sã faci: a-ti însusi deprinderile necesare pentru a practica o profesie si a-ti însusi competentele psihologice necesare pentru a lua decizii adecvate diverselor situatii de viatã; a te integra în viata socialã si în lumea muncii, participând la pietele locale si globale, a folosi instrumentele tehnologiilor avansate, a-ti satisface...
- continuare în pagina 16 -
Prof. Mariana DOBRIN
