- urmare din pagina 20 -
Educatia, indiferent de nivelul sau treapta de învãtãmânt, de doctrina politicã pe care se edificã, nu poate sã nu tinã seama de semnalele alarmante transmise de organismele nationale O.N.U., U.N.E.S.C.O., F.A.O. cu privire la degradarea naturii. În lume sunt doborâte 10 ha de pãduri în fiecare minut, ceea ce înseamnã o suprafatã egalã cu cele ale Belgiei, Olandei si Danemarcei la un loc; se produce erodarea solului ca urmare a activitãtii omului în toate tãrile lumii, se scot zone geografice din circuitul agricol cum s-a întâmplat iremediabil cu Mesopotamia, fostul grânar al lumii antice, cu Valea Nilului, cu sudul Frantei, cu zona provensalã. F.A.O. semnaleazã cã Sahara înainteazã în fiecare an cu 1,5-10 km. Exploatarea nerationalã a mediului a distrus pânã la începutul mileniului al III-lea douã milioane de ha, adicã 24% din totalul pãmântului care se cultivã astãzi. La acestea se adaugã anual zeci de milioane de soluri productive „deteriorate” de drumuri, de uzine, de orase, de câmpurile de luptã pe care se desfãsoarã rãzboaiele locale în diferite zone ale lumii. Pãdurile distruse au lãsat locul unor „adevãrate deserturi sau banchize”. Salinizarea produsã ca urmare a folosirii irationale a irigatiilor a sterilizat suprafete întinse cum ar fi valea centralã a Californiei, câmpurile de bumbac al Uzbekistanului, vãile Eufratului, poligonul setei din Brazilia s.a.
Scoala are obligatia de a-si orienta activitatea si spre cultivarea respectului pentru mediul ambiant, pentru protejarea lui ecologicã, pentru adoptarea unei atitudini rationale cu orientare spre valorile umaniste în relatia omului cu mediul.
Venind la realitatea româneascã nu putem sã nu observãm suprafetele mari de teren despãdurite, eroziunile grave ale solului, dezinteresul pentru regularizarea unor cursuri de apã, gunoaiele care invadeazã nu numai orasele, ci si satele, lipsa unor preocupãri elementare de igienizare a unor spatii publice de la cele culturale la cele administrative.
Noile mãsuri de cultivare a respectului fatã de naturã si de mediul înconjurãtor au la toate nivelurile un caracter profund teoretic si de aceea de multe ori sunt lipsite de eficacitate. Socotim ca absolut necesarã preocuparea pentru implicarea practicã a tuturor categoriilor de vârstã si socio-profesionale în activitãti practice de ecologizare si de igienizare a mediului prin luarea în supraveghere si îngrijire a unor spatii si locuri cu destinatie si folosintã publicã. Legislatia, autoritãtile locale ar putea fi mai severe în sanctionarea acelora care au contribuit la degradarea mediului, la poluarea ambiantei, la negospodãrirea corespunzãtoare a mediului natural etc. Copiii si adultii ar trebui sã fie antrenati cu precautie si exigentã de institutiile statului si de cele nonguvernamentale într-un asemenea proces de cultivare a respectului fatã de naturã si mediul înconjurãtor. Trãim insatisfactia cã nici o organizatie civicã nu si-a dobândit un renume prin organizarea eficace a activitãtilor în acest domeniu.
Avertismentele severe ale rãspândirii unor boli contagioase, schimbãrile de climã pe care le suportãm cu totii, de la mic la mare, nu sunt luate în seamã cu seriozitate de cei ce diriguiesc activitãtile de educatie a copiilor si tinerilor. În scoalã, de la grãdinitã pânã la universitate inclusiv, cunostintele cu privire la conservarea mediului sunt sporadice, nesistematice si din acest motiv, considerãm, au un efect educativ-formator prea putin semnificativ. Ar fi momentul sã se ajungã la formularea unor obiective clare si în acest domeniu, pentru fiecare treaptã de învãtãmânt si pentru fiecare an (clasã, grupã) de studiu.
Bibliografie
1. John Naisbitt, Patricia Aburdene, Anul 2000 - Megatendinte, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993.
2. Albert Michel, Capitalism contra capitalism, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992.
3. S. Florea, N. Barbu, Bazele stiintei politice, Editura Universitãtii Pitesti, 2002.
