Vasile Pârvan despre învãtãmântul românesc ca obiect al activitãtii politice
Istoric eminent, savant consacrat, filosof al istoriei, pedagog desãvârsit, intelectual de o ireprosabilã tinutã moralã, iubitor de neam si tarã, Vasile Pârvan ne-a lãsat o serie de observatii, consemnãri si idei cu privire la învãtãmântul românesc de la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea.
Vocatia sa didacticã este, poate, si o mostenire a vocatiei tatãlui sãu, învãtãtor cu un bun renume în pãrtile Moldovei. Conferinta învãtãtorilor din Covurlui îi încredintase misiunea de secretar, iar la reuniunea din 16 august 1891 fãcea expunere în fata colegilor sãi despre pãrtile de cuvânt, arãtând însemnãtatea limbii române în scoalã si „metodul” optim de a-i introduce pe elevi în studiul acesteia.
Învãtãmântul primar din acea vreme era, dupã pãrerea lui Pârvan, un învãtãmânt realist în care se învãtau „materiile clasice”, „instructiunea civilã”, se deprindeau si se practicau „arte”, „meserii”, „exercitii militare si gimnastice”, se formau deprinderi de muncã, ordine si lucru. Liceul realiza o pregãtire largã de culturã generalã si dispunea de cadre didactice cu o foarte bunã pregãtire profesionalã. La Liceul Codreanu din Bacãu, pe care l-a urmat si absolvit, cu rezultate eminente, în anul 1900, Vasile Pârvan, functionau profesori celebri: D. Evolceanu, S. Mândrescu, Iacob Antonovici, G. Constantinescu-Râmniceanu si V. Trandaf. Elevii cei mai buni participau la dezbateri cultural-stiintifice si la concursurile organizate de Societatea Tinerimea românã.
În timpul liceului V. Pârvan s-a fãcut remarcat prin conferinta Nicolae Bãlcescu: Cântarea României, în care prezenta momentele importante din opera si viata marelui istoric si revolutionar, evoca etapele mai importante din istoria poporului român, cu referiri speciale la momentul pasoptist si la evenimentele postrevolutionare.
Cât priveste paternitatea poemului, Pârvan i-o atribuia lui Bãlcescu asa cum fãcuserã si altii: I. Voinescu II, D. Brãtianu, I. Ghica, D. Bolintineanu, Al. Odobescu, Gr. Tocilescu.
Viata stiintificã si cultural-artisticã avea un pronuntat caracter stimulativ si formativ. La Liceul Codreanu au deprins gustul pentru lectura si obisnuinta de a realiza lucrãri originale o serie de fruntasi ai culturii române: Al. Philippide, Al. Vlahutã, P. Bujor, G.I. Brãileanu, N. Petrescu, St. Zeletin si N. Bagdasar.
Învãtãmântul superior beneficia de aportul unor întemeietori de scoalã, adevãrati ctitori de doctrine si fãuritori de culturã: N. Iorga, T. Maiorescu, I. Bogdan, D. Onciul, Gr. Tocilescu, S. Mehedinti, C. Dumitrescu-Iasi, D. Evolceanu, O. Densusianu, Al.D. Xenopol s.a.
Profunzi oameni de stiintã, atasati interesului national, profesorii acelor vremuri cultivau cu sârguintã pasiunea pentru stiintã a studentilor si elevilor lor, îi introduceau în tehnica cercetãrii stiintifice, îi antrenau în activitatea publicisticã, îi orientau cãtre însusirea marilor creatii ale culturii.
Curând, Pârvan însusi pãseste în lumea publicisticii românesti alãturi de ceea ce el a numit „triada criticã”, adicã N. Iorga, I. Bogdan si D. Onciul. A devenit colaborator la Convorbiri literare si la Semãnãtorul, alãturi de „blânda figurã a lui Iosif”, lângã „ascutitele linii critice ale lui Chendi” si lângã „linistea sigurã de sine a lui Sadoveanu”. În 1903 intrã în colegiul redactional la Luciafãrul, unde îi gãseste pe St.O. Iosif, S. Puscariu, Zaharia Bârsan. Paralel scrie si la Vointa nationalã, Epoca, Tribuna poporului.
Asemenea lui Pârvan, învãtau si scriau, cercetau si participau la dezbaterile stiintifice multi studenti si elevi din acea vreme.
Învãtãmântul românesc nu era numai însã o instantã de culturã si de stiintã, nu oferea numai un climat incitant la învãtãturã si la sobrietate civicã. Avea si multe umbre. Liceele erau, dupã cum afirmã Pârvan, un fel de fabrici de banalizare sistematicã, incapabile sã tinã seama de noutatea nesfârsitã pe care o apãrã elementul uman.
Un gust amar avea sã-i lase experienta de pedagog la pensionul Brândzã (1900), când era nevoit, din cauza constrângerilor materiale, sã locuiascã într-o mansardã friguroasã si sã ia cunostintã de marele dezacord al bãietilor de pension cu buna cuviintã si cu disciplina, elevi recalcitranti terorizau corpul pedagogilor si se manifestau cu brutalitate în raporturile cu angajatii. Pârvan a fost victima...
- continuare în pagina 9 -
Prof. Eftimia FLOREA
