- urmare din pagina 6 -

...caracter ideologic. Dar noi, de multe ori, ne pãstram o anumitã autonomie, ne luam o oarecare libertate de a face si a spune lucruri care nu erau în spiritul indicatiilor date, mai neglijam politizarea, mai spuneam ceea ce cunosteam noi cu privire la cultura si istoria nationalã. Mai erau acte de curaj, dar în general ne aliniam la indicatiile date, pãstrând, însã, o anumitã mãsurã ca sã nu denaturãm adevãrul. Nu aveam teamã de inspectori, pentru cã si ei gândeau ca noi.
Generalizarea învãtãmântului a fost o mãsurã bunã si am îndeplinit-o cu entuziasm. A fost beneficã si ideea legãturii învãtãmântului cu practica. Aceastã idee era în spiritul unor conceptii românesti, precum cele ale lui Simion Mehedinti si ale marelui pedagog, absolvent al Scolii Normale din Câmpulung Muscel, I.C. Petrescu.”
Dar domnul Petre Mitulescu trãieste în contemporaneitate, urmãreste cu interes noile conceptii de reformã a învãtãmântului românesc. Apreciazã initiativa de a introduce manuale alternative, conceptia pedagogicã pe baza cãreia sunt alcãtuite, modul în care sunt selectionate textele, atractivitatea lor, ilustrarea lor prin imagini vii, colorate, expresive, bine alese pentru punerea în evidentã a ideilor de fond principale, felul în care sunt selectate exercitiile destul de diferite si, în unele cazuri, diferentiate corespunzãtor nivelului diferit de pregãtire a copiilor. Dar, considerã domnul Mitulescu, cunostintele continute depãsesc, în multe cazuri, nivelul de întelegere al copilului.
Ceea ce îi nemultumeste pe eminentii învãtãtori Petre si Victoria Mitulescu se referã la unele neglijente în realizarea unor continuturi fundamentale ale pregãtirii intelectuale si morale ale elevilor; abandonarea aproape completã, fãrã nici o motivatie rationalã, a preocupãrilor pentru legarea învãtãmântului cu practica, cu viata, pentru formarea deprinderilor de comportare civilizatã si a deprinderii disciplinei civice si de muncã; prezenta unui început de deteriorare a prestigiului scolii si a dascãlului; o anumitã lipsã de interes pentru implicarea scolii si a autoritãtilor în cultivarea si valorificarea traditiilor si istoriei nationale si locale.
„Învãtãtorii Mitulescu”, cum sunt numiti generic în zonã, incluzându-le aici si pe fiica lor, învãtãtoarea Valeria Arion, si pe nepoata lor, învãtãtoarea si de curând licentiata în limbi moderne Florentina Stoica, sunt si acum, dupã cum au fost toatã viata, într-o permanentã stare de autodepãsire, scriind, publicând, discutând ori de câte ori au prilejul problemele care privesc scoala, pentru cã, ne spune domnul Petre Mitulescu, „Învãtãtorul trebuie sã tinã mereu lectii model si sã fie mereu implicat în viata localitãtii si a tãrii”.

Scoala din afara scolii

Ultimii ani de fragilã reasezare, pe alocuri indecisã, a relatiilor dintre institutiile de culturã, aflate pe paliere învecinate, au adus rãsuflare de aer proaspãt în creatia autohtonã. Cuiburile aproape ermetice ale bondarilor-artisti au început sã se deschidã, permitând turistilor culturali, dar mai ales generatiilor drept ridicate, tinere si clocotitoare, sã priveascã înãuntrul laboratoarelor si atelierelor, sã le adulmece, sã pipãie si sã le aeriseascã, mirosul de nou si de luminã curatã actionând ca un perfect si sublim aspirator.
Centrul Cultural s-a strãduit sã calce apãsat pe urmele reavene, în sãlile în care se desfãsoarã de obicei întruniri, dezbateri, cenacluri, concerte, expozitii fãcându-si loc tot mai multi copii si adolescenti. O lume - într-o dinamicã pe care n-o mai poti urmãri cu ochii - încearcã sã asimileze informatii diverse, sã ardã etape si sã înghitã orizonturi. Ca flãcãul magic din poveste, elevii de astãzi cresc, aproape fãrã voia lor, nu în ani, ci în minute. Vor sã stie si vor sã poatã. Scoala îi coordoneazã teoretic, experimentul, creatia purã si simplã - dovada cã sunt oameni ai timpului lor - le stau la dispozitie în afara scolii, în institutiile de culturã. Aici, în sãli si pe culoare, în miezul sau numai în preajma discutiilor de tot felul, în cuprinsul expunerilor, în fata încercatilor si gloriosilor zilei, cei foarte tineri învatã sã umble pe picioarele lor, sã respire cu propriii plãmâni, sã-si trãiascã propria viatã, învatã creatia de la A la Z.
Asa se explicã, desigur, faptul cã la concursurile literare, organizate de institutia noastrã, premiile importante au fost disputate de generatia tânãrã si de consacrati, de pe pozitii de egalitate. S-au remarcat, în acest context, elevii Synthia Albulescu, Marius Gârea si Claudiu Popescu, ale cãror productii literare, poezie si prozã, au atras atentia specialistilor din judet si din tarã; de asemenea, studentii Simona Dobrin, Iulia Cojocaru si Alexandru Mãrchidan, implicati în activitatea editorialã, ei însisi creatori de reviste literare (Antarg SF, Trimbulinzii, Juventus).
În acelasi fel se justificã si impactul expozitiilor de artã plasticã, ce coloreazã, împrumutându-le toate conotatiile posibile, spatiile si simezele Centrului Cultural. Copiii de la Albestii de Arges si cei de la Vulturesti, scoli de picturã multimedaliate în tarã si peste hotare, au stârnit comentarii, i-au provocat pe veteranii nostri, membri cu greutate ai Uniunii Artistilor Plastici. La fel se întâmplã si cu muzica, recitalurile individuale si de grup, sustinute de elevii Liceului Dinu Lipatti din Pitesti, ai Liceului George Enescu din Bucuresti si de studentii Universitãtii Nationale de Muzicã, creând premisele unei emulatii de bun augur.
Din pãcate, comunitatea rãspunde greu, se lasã antrenatã cu greutate, comunicã defectuos cu artistii ei. În amfiteatrele pe jumãtate goale, chemãrile la reculegere ale acestora, repetate cu obstinatie precum cele ale muezinilor, se izbesc de indiferentã. Indiferentã sau neputintã deja organicã? Cu sigurantã, la unul dintre capetele viitorului, pe tinerii acestia dãruiti de Dumnezeu îi va astepta cel putin ecoul - rostogolit si multiplicat prin ani-luminã - al fiecãruia dintre demersurile lor actuale, ecou-devenire, ecou-istorie, ecou-literã si edificiu personal.

Denisa Popescu