Centrul Cultural Pitesti

- urmare din pagina 11 -

...„Tãranul”, prima publicatie culturalã si politicã din mediul rural,4 al cãrei director, redactor si administrator era. Prin aceasta, el si-a propus propagarea ideilor sale în lumea satelor în scopul coagulãrii întregului personal din învãtãmântul rural în cercuri culturale. În 1885, visul lui Dobrescu-Arges prindea contur prin constituirea Cercului cultural „Scoala nouã”, ce ulterior a devenit societate culturalã, cu sediul la Domnesti, care avea o dotare neobisnuitã pentru acele vremuri, bibliotecã si salã de lecturã.
În 1891 apare, în câteva numere, „Gazeta poporului”, care a fost editatã la Bucuresti, la Tipografia „Universul”, de care s-a ocupat împreunã cu învãtãtorul Alexandru Valescu, consãtean si colaborator apropiat al sãu. În acest domeniu, al publicisticii, cea mai importantã realizare a lui Constantin Dobrescu-Arges a rãmas „Gazeta tãranilor”, revistã tipãritã alãturi de acelasi Alexandru Valescu si la Musãtesti, în 1892. Aceastã revistã avea sã aparã timp de aproape patru decenii, notorietatea sa extraordinarã transformând-o într-o veritabilã publicatie a tãrãnimii.
Nu mai putin însemnatã a fost activitatea politicã a învãtãtorului musãtestean. A încercat sã-i reprezinte tot pe tãrani. Dupã mai multe încercãri esuate de a reprezenta tãrãnimea în Parlament, a fost validat în 1888, la colegiul III electoral, ca deputat de Arges. În cei unsprezece ani de activitate parlamentarã, pânã în 1899, Constantin Dobrescu-Arges a militat pentru îmbunãtãtirea vietii tãrãnimii, care, la acea vreme, era majoritarã în Vechiul Regat. Memorabil rãmâne discursul sãu rostit la deschiderea corpurilor legiuitoare, în 1895, ca rãspuns la mesajul Tronului: „Ca si mine, dumneavoastrã cunoasteti si iubiti România care în limbajul oficial se numeste prosperã, democraticã, civilizatã, plinã de iluziuni; dar, în acelasi timp, eu cunosc si iubesc nu mai putin o altã Românie, acea Românie umilitã si tristã, acea Românie care zace în adâncul întuneric al ignorantei, care strigã si aratã rugãtoare cãtre justitie si libertate; eu tin ca aceastã Românie, care compune majoritatea tãrii, sã se poatã împãrtãsi de bucuriile civilizatiei, pe care o parte foarte micã a României le încearcã. Vã rog dar ca pentru aceastã Românie sã ne conservãm amorul si viata noastrã, cãci acolo unde e ea, acolo e patria”.5
Viata sa activã si preocuparea continuã pentru binele celor multi l-au fãcut sã urmeze, la Bruxelles, cursuri de stiinte juridice, urmãrind profesia de avocat. L-a ajuns însã sfârsitul. Diploma în drept i-a fost echivalatã mult prea târziu, dupã moarte, care, rapidã si necrutãtoare, i-a scurtat destinul la doar 47 de ani.
Constantin Dobrescu-Arges a fost un spirit dârz, o personalitate a timpului sãu, un om activ, care a pus interesul general înaintea interesului personal; el se numãrã printre acei oameni demni care fac cinste neamului lor.
În timpul vietii a colaborat cu personalitãti marcante ale istoriei noastre culturale si politice: Vasile Kogãlniceanu, Spiru Haret, Ion Luca Caragiale, Tudor Arghezi, Nicolae Filipescu, Take Ionescu sau Nicolae Fleva. Învãtãtorul argesean nu a trecut neobservat printre contemporanii sãi; a fost apreciat, stimat si admirat de cãtre acestia. Relevantã în acest sens este caracterizarea scrisã de Gheorghe Panu: „Potrivit de staturã, cu o figurã simpaticã, cu mustãti si ochi negri, cu glasul dulce, d-l Dobrescu este la fizic ceea ce este si la moral, adicã simpatic si atrãgãtor în cel mai mare grad. D-l Dobrescu nu e tãran, oricât i-ar plãcea aceastã denumire. Este dupã cum am zis numai îmbrãcat tãrãneste: încolo deputatul de Arges este un om cult în toatã puterea cuvântului, un om adãpat la toate izvoarele cunostintelor moderne. Sunt relativ putini deputati care sã posede o varietate de cunostinti ca aceea a d-lui Dobrescu. Ceea ce este tãrãnesc în el este numai iubirea de tarã”.6

Note

1 Constantin Dobrescu-Arges, Gazeta tãranilor, anul II, nr. 17 din 7.03.1893
2 Pentru detalii, a se vedea pe larg lucrarea Activitatea didacticã a lui Constantin Dobrescu-Arges, Onitã Gligor, Editura Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti, 1974
3 Nicolae Gh. Teodorescu, Musãtesti - file de cronicã, Comitetul de Stat pentru Culturã si Artã, Directia Asezãmintelor Culturale, Bucuresti, 1969, pag. 36 si 37
4 Ion Cruceanã, Momente si figuri argesene, Palatul Culturii, Pitesti, 1980, pag. 62. A se vedea si P. Popa, P. Dicu, S. Voinescu, Istoria Municipiului Pitesti, Ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1988, pag. 198
5 C. Dobrescu-Arges, Discurs la Mesajul tronului, Monitorul Oficial, 1895
6 Gheorghe Panu, Portrete si tipuri parlamentare, Tipografia Lupta, Bucuresti, 1892, pag. 238.

Pagina: [Precedentã] - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - [Urmãtoare]

- urmare din pagina 11 - ...„Tãranul”, prima publicatie culturalã si politicã din mediul rural,4 al cãrei director, redactor si administrator era. Prin aceasta, el si-a propus propagarea ideilor sale în lumea satelor în scopul coagulãrii întregului personal din învãtãmântul rural în cercuri culturale. În 1885, visul lui Dobrescu-Arges prindea contur prin constituirea Cercului cultural „Scoala nouã”, ce ulterior a devenit societate culturalã, cu sediul la Domnesti, care avea o dotare neobisnuitã pentru acele vremuri, bibliotecã si salã de lecturã. În 1891 apare, în câteva numere, „Gazeta poporului”, care a fost editatã la Bucuresti, la Tipografia „Universul”, de care s-a ocupat împreunã cu învãtãtorul Alexandru Valescu, consãtean si colaborator apropiat al sãu. În acest domeniu, al publicisticii, cea mai importantã realizare a lui Constantin Dobrescu-Arges a rãmas „Gazeta tãranilor”, revistã tipãritã alãturi de acelasi Alexandru Valescu si la Musãtesti, în 1892. Aceastã revistã avea sã aparã timp de aproape patru decenii, notorietatea sa extraordinarã transformând-o într-o veritabilã publicatie a tãrãnimii. Nu mai putin însemnatã a fost activitatea politicã a învãtãtorului musãtestean. A încercat sã-i reprezinte tot pe tãrani. Dupã mai multe încercãri esuate de a reprezenta tãrãnimea în Parlament, a fost validat în 1888, la colegiul III electoral, ca deputat de Arges. În cei unsprezece ani de activitate parlamentarã, pânã în 1899, Constantin Dobrescu-Arges a militat pentru îmbunãtãtirea vietii tãrãnimii, care, la acea vreme, era majoritarã în Vechiul Regat. Memorabil rãmâne discursul sãu rostit la deschiderea corpurilor legiuitoare, în 1895, ca rãspuns la mesajul Tronului: „Ca si mine, dumneavoastrã cunoasteti si iubiti România care în limbajul oficial se numeste prosperã, democraticã, civilizatã, plinã de iluziuni; dar, în acelasi timp, eu cunosc si iubesc nu mai putin o altã Românie, acea Românie umilitã si tristã, acea Românie care zace în adâncul întuneric al ignorantei, care strigã si aratã rugãtoare cãtre justitie si libertate; eu tin ca aceastã Românie, care compune majoritatea tãrii, sã se poatã împãrtãsi de bucuriile civilizatiei, pe care o parte foarte micã a României le încearcã. Vã rog dar ca pentru aceastã Românie sã ne conservãm amorul si viata noastrã, cãci acolo unde e ea, acolo e patria”.5 Viata sa activã si preocuparea continuã pentru binele celor multi l-au fãcut sã urmeze, la Bruxelles, cursuri de stiinte juridice, urmãrind profesia de avocat. L-a ajuns însã sfârsitul. Diploma în drept i-a fost echivalatã mult prea târziu, dupã moarte, care, rapidã si necrutãtoare, i-a scurtat destinul la doar 47 de ani. Constantin Dobrescu-Arges a fost un spirit dârz, o personalitate a timpului sãu, un om activ, care a pus interesul general înaintea interesului personal; el se numãrã printre acei oameni demni care fac cinste neamului lor. În timpul vietii a colaborat cu personalitãti marcante ale istoriei noastre culturale si politice: Vasile Kogãlniceanu, Spiru Haret, Ion Luca Caragiale, Tudor Arghezi, Nicolae Filipescu, Take Ionescu sau Nicolae Fleva. Învãtãtorul argesean nu a trecut neobservat printre contemporanii sãi; a fost apreciat, stimat si admirat de cãtre acestia. Relevantã în acest sens este caracterizarea scrisã de Gheorghe Panu: „Potrivit de staturã, cu o figurã simpaticã, cu mustãti si ochi negri, cu glasul dulce, d-l Dobrescu este la fizic ceea ce este si la moral, adicã simpatic si atrãgãtor în cel mai mare grad. D-l Dobrescu nu e tãran, oricât i-ar plãcea aceastã denumire. Este dupã cum am zis numai îmbrãcat tãrãneste: încolo deputatul de Arges este un om cult în toatã puterea cuvântului, un om adãpat la toate izvoarele cunostintelor moderne. Sunt relativ putini deputati care sã posede o varietate de cunostinti ca aceea a d-lui Dobrescu. Ceea ce este tãrãnesc în el este numai iubirea de tarã”.6 Note 1 Constantin Dobrescu-Arges, Gazeta tãranilor, anul II, nr. 17 din 7.03.1893 2 Pentru detalii, a se vedea pe larg lucrarea Activitatea didacticã a lui Constantin Dobrescu-Arges, Onitã Gligor, Editura Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti, 1974 3 Nicolae Gh. Teodorescu, Musãtesti - file de cronicã, Comitetul de Stat pentru Culturã si Artã, Directia Asezãmintelor Culturale, Bucuresti, 1969, pag. 36 si 37 4 Ion Cruceanã, Momente si figuri argesene, Palatul Culturii, Pitesti, 1980, pag. 62. A se vedea si P. Popa, P. Dicu, S. Voinescu, Istoria Municipiului Pitesti, Ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1988, pag. 198 5 C. Dobrescu-Arges, Discurs la Mesajul tronului, Monitorul Oficial, 1895 6 Gheorghe Panu, Portrete si tipuri parlamentare, Tipografia Lupta, Bucuresti, 1892, pag. 238.