Credintã si practici în toamnã târzie
D’ale Brumarului
Noiembrie, penultima lunã din an, cãreia poporul îi zice Brumar, cunoaste credinte, obiceiuri-practici având semnificatii adânci în spiritualitatea româneascã. Ele au drept repere de calendar sãrbãtorile Sfintilor Mihail si Gavriil, respectiv Lãsatul Secului de Crãciun si, la putin timp, Sfântul Andrei.
Despre Arhanghelul Mihail, o lucrare fundamentalã în domeniu1 precizeazã cã numele sfântului „înseamnã, în ebraicã, «Cine este ca El?»“ (ca Dumnezeu); „una dintre cãpeteniile cele mai de seamã ale ostirilor îngeresti si un pãzitor si protector al poporului lui Israel”, a luptat cu diavolul, obiectul disputei fiind trupul conducãtorului si legislatorului mitic Moise; la interventia lui, „sufletele pot fi salvate chiar si din infern”; oficial, cultul sãu a început în Rãsãrit; solicitat intens pentru îngrijirea bolnavilor, a continuat în Constantinopol, Grecia, Asia Micã, Italia, Insulele Britanice (Anglia, Tara Galilor); acest ocrotitor sfânt al cimitirelor apare în artã înfãtisat nimicind balaurul sau cântãrind sufletele (nu doar la Judecata de Apoi); sãrbãtoarea «Sfântului Mihail si Toti Îngerii» (printre care si Gavriil-Gabriel): 29 septembrie, 16 octombrie, iar în Biserica Ortodoxã rãsãriteanã, 8 noiembrie.
Arhanghelul Gavriil este si el mentionat în Vechiul Testament,2 ca urmându-l pe Iisus; e un înger în ajutorul profetului Daniel (care - dupã legenda biblicã - scãpase din groapa leilor). Profetea nasterea lui Ioan Botezãtorul si a Mântuitorului; este protectorul postei, telefonului si telegrafului.
La o sãptãmânã dupã ce îl prãznuim pe Sf. Mihail, satul nostru îndeosebi porneste Postul Crãciunului, care dureazã 40 de zile. Ca întotdeauna prin ani, are loc Lãsatul Secului: „Sãrbãtoare nocturnã 3 (13/14 noiembrie)[…] care ocaziona petreceri familiale, cu mâncare si bãuturã din belsug, […] în unele zone, prefatatã de Ajun (13 noiembrie) si postfatatã de Spolocanie (15 noiembrie). Cele trei zile alcãtuiau o sãrbãtoare comunã - Filipii de Toamnã - dedicatã lupilor, când se efectuau numeroase acte rituale cu caracter apotropaic (alungarea spiritelor rele prin zgomote si împuscãturi, ungerea cu usturoi a usilor, portilor si ferestrelor), profilactice (îmbunarea pãsãrilor, în special a vrãbiilor, cu resturile alimentare rãmase de la ospãtul Lãsatului Secului de Crãciun, sã nu strice recoltele viitoare; întoarcerea vaselor din casã cu gura în jos, ca sã nu se mai furiseze în ele spiritele malefice), divinitor (aflarea ursitei, a rodului holdelor si vitelor în anul care urmeazã, dacã timpul va fi bogat sau sãrac în precipitatii) si altele”.
Cele mai multe manifestãri care strãlumineazã - pe linie spiritualã - traditia popularã a toamnei sunt legate mai ales de ziua Sfântului Andrei.4 Apostol si martir (mort circa 60), pescar, purtãtorul numelui rostit a fost mai întâi ucenic al profetului Ioan Botezãtorul si este al patrulea în toate listele biblice; participa si contribuia la „hrãnirea celor 5.000” si la întâlnirea grecilor cu Iisus; nu se pot preciza locul unde a predicat Evangheliile, unde a murit si unde este îngropat; cea mai veche traditie în scris: Grecia; o plãsmuire medievalã timpurie îi atribuie lui fundarea Bisericii din Constantinopol; i s-a format un cult în Apus (Italia, Franta, Anglia, Scotia); deseori, în actiunile întreprinse, întâlnim interventii angelice; despotul Toma paleologul i-a dãruit Papei, la 1461, capul martirului; „în artã, Andrei e prezentat, în cele mai vechi opere, cu o cruce latinã. Crucea în X, numitã de obicei «Crucea Sfântului Andrei» si care reprezintã Scotia pe drapelul britanic, a fost asociatã cu el începând din sec. al X-lea […] si a devenit comunã în sec. al XIV-lea. Alt simbol al sãu este plasa pescãreascã. Faptele sale, plãsmuite, au stat la baza unui ciclu de picturi. Andrei este, de asemenea, ocrotitorul [Scotiei si al] Rusiei. Sãrbãtorirea: 30 noiembrie […Sf. Andrei a semãnat sãmânta credintei crestine si în Dacia Ponticã]”.
Usturoiul alungã strigoii
Un folclorist si etnograf comparatist, vâlcean de origine, Gheorghe F. Ciausanu,5 mentiona: „În noaptea Sfântului Andrei se mãnâncã usturoiul si oamenii se freacã cu el pe umeri, pe piept s.a.; se freacã usile caselor, tâtânile, tâtele vacilor, pentru ca strigoii, care se adunã atunci, sã nu aibã nici o putere asupra omului, nici asupra casei lui, nici asupra vitelor lui. La români se crede cã usturoiul fereste de diferite duhuri necurate, de vrãji si de fãcãturi. Poetul Cosbuc, în bucata Strigoiul, ne aratã credinta popularã cã usturoiul fereste de strigoi: «Crestinii, câti nu dorm, cu spaimã cheamã/Pe Maica lui Hristos si-aprind grãbit/Tãmâie si-usturoi pe-un vas de-aramã:/Ea singurã-n cãscioarã, biata mamã,/Stã chip înmãrmurit». În noaptea Sf. Andrei […] se ung cu usturoi tâtânele de la usi, pervazele de la ferestrele caselor, pentru a fi ferite de vizita acestor îngrozitori musafiri”. Autorul studiului întreprindea o amplã incursiune prin superstitiile si obiceiurile populare în care sunt prezente, având rolul de antidot, plantele („buruieni”, în paginile rãmase de la Simeon Florea Marian si Artur Gorovei). Se configureazã, astfel, o trecere în revistã a credintelor îndãtinate unde vegetalele îsi aveau locul statornicit, dovadã cã spiritualitatea româneascã este unitarã, cu toate cã are numeroase diferentieri, de înteles: Rusalii, descântece - de „izdat” (boalã intestinalã, colici la stomac), „brâncã” (erizipel, pete violacee), „Muma-Pãdurii”, „de apucate” (la nebuni si nãbãdãiosi „munciti” nemilos de cãtre diavol), Sâmpietru, Sf. Haralambie, „Armindeni”, usturoiului asociindu-i-se, adesea, busuiocul, iarba-fiarelor, pelinul, ceapa, leusteanul. Cercetãtorul avea sã lanseze, retoric, întrebarea6: „Cine n-a citit iarãsi Strigoii lui Cosbuc si Noaptea Sfântului Andrei de V. Alecsandri? Strigoii au anumite timpuri când ies pe pãmânt si fac si ei petreceri. Dupã credinta poporului român, ei se adunã si petrec în seara de Sf. Gheorghe, Înãltarea Domnului si la Sf. Andrei”.
Cum vãd practicile întâlnite în zilele Brumarului alti folcloristi români cercetãtori ai bunurilor la care tineau locuitorii satelor? „Spre Sf. Andrei 7 […] se fac cruci pe la feresti, cu usturoi; se ung coarnele vitelor si mãnâncã cu totii usturoi, de care miros fug strigoii. • La Sf. Andrei umblã strigoii. Ca sã scapi de ei, trebuie sã ungi casa, pe la usi si feresti, cu usturoi. • În ziua Sf. Andrei nu se lucrã, ca dihãniile sã nu mãnânce vitele si ca vitele sã fie ferite de toate relele. • La Sf. Andrei, oamenii din popor nu se împrumutã cu nimic unii pe altii. • Toate animalele vorbesc în noaptea de Sf. Andrei. • Oamenii care ascultã cum vorbesc animalele în noaptea Sf. Andrei aceia mor.”
Aceastã perioadã este si a Filipilor de Toamnã (14-16 noiembrie), cu practici la care se face trimitere si în lucrarea Credinte si superstitii…8 „Trei zile de Filipi nu se coase, cã îti merge rãu de dihãnii. • În zilele de Filipi nu trebuie sã se dea gunoiul afarã din casã, nici cenusa din vatrã, cãci îi vor mânca lupii vitele. • La Lãsatul de Sec de Crãciun [14 noiembrie] si la Trei Sfetitei [30 ianuarie], se tin trei zile Filipii. Nu se scoate gunoiul afarã, cã e rãu de gavãt (lup); nu se lucreazã altceva nimic, decât se spalã cãmesi, ca sã opreascã gura gavãtului. În aceste zile întepi bubatul (vãrsat, variolã) dacã ai coase sau ai împleti. • În zilele Filipilor întepi bubatul când îi coase: sã nu cosi. Nu e bine sã tesi cu rosu si sã împletesti la lânã, cã-ti mor oile.” Iar în Dictionar de magie, demonologie si mitologie româneascã,9 Ivan Evseev mentioneazã: „Filipii. Este numele unei sãrbãtori din calendarul poporului, dar si al patronilor mitici ai zilelor respective […]. Unele date etnologice, împreunã cu denumirea […], atestã cã zilele acestea cãdeau cândva la 14 noiembrie, când Biserica serbeazã memoria Sfântului Apostol Filip. Aceastã zi marca începutul postului de Crãciun, adicã o limitã traditionalã în grupul zilelor anului calendaristic, când erau pomeniti strãmosii […]. Si de aceastã datã, prãznuirea sfintilor crestini (asimilati în popor ca strãmosi tutelari) s-a suprapus, probabil, peste un strãvechi cult al lupului - animal totemic al daco-românilor cãruia i se rezervau 30 de zile în calendarul poporului. Începutul acestui lant de sãrbãtori «lupesti» debuta la mijlocul lunii noiembrie, când începea împerecherea la aceastã specie […]. Prin urmare, acesti «Filipi» reprezintã un adevãrat complex mitico-simbolic în care elementele totemismului ancestral s-au contopit cu cele ale religiei crestine, într-un gen de osmozã care pune în mare dificultate pe cercetãtorul de astãzi. Profilul «Filipilor» din credintele populare ni se înfãtiseazã când sub forma unor «sfinti», când cu trãsãturi si apucãturi licantropice (delir, când bolnavul se închipuie lup). Asa, de pildã, unul din acesti «Filipi», cel mai temut dintre toti, se numeste «Filipul ãl Schiop» sau «Gãdinetul Schiop» si se sãrbãtoreste la mijlocul sau la sfârsitul lui noiembrie: de tinut de toti ai casei, ca sã nu strice lupul oile si caprele. În Oltenia se crede cã «Filipii» sunt niste zei ai casei, niste sfinti mai mari peste fiarele sãlbatice sau peste lupi. Pe lângã interdictia de muncã în aceastã zi, mai ales pentru femei, locuitorii satelor efectuau si numeroase acte magice având ca scop «legarea gurii lupului»: se lipea gura sobei cu lut, toate foarfecile se legau cu sfoarã, se puneau cãmãsi în apa clocotitã, ca sã se opãreascã gura gavãtului (lupului)”.
Obiceiuri, credinte, mituri având substrat precrestin, traditie, atitudini, semnificatii. Mentionãm, tot din Dictionar de mitologie…10: „Ziua Sfântului Andrei marca perioada de cumpãnã a anului - sfârsitul toamnei si începutul iernii; de aceea, poporul îi spune «Andrei-cap-de-iarnã» […]. Pentru cã în toate perioadele de cumpãnã ale anotimpurilor se crede cã hotarele dintre lumi devin penetrabile, se considerã cã hotarele satului traditional sunt cãlcate de strãmosii mitici, sub forma unor demoni (strigoi) sau a unor animale totemice […]. Lupul, care are gâtul teapãn, se crede cã în aceastã zi capãtã darul de a-l îndoi, de aceea se zice cã «lupul îsi vede coada». Împotriva lupilor se iau aceleasi mãsuri de protectie ca si contra strigoilor […]. Sfântul Andrei a ajuns sã fie considerat «patronul lupilor» poate si pentru faptul cã fratele sãu, Apostolul Petru, este tot «mai mare» peste lupi […]. Seara, noaptea si ziua Sf. Andrei sunt considerate propice pentru diferite practici divinatorii si farmece de dragoste. Una dintre aceste practici are un caracter colectiv si se numeste Pãzitul usturoiului: fetele si flãcãii se adunau la o casã unde aduceau cãciuli pline de usturoi pe care îl pãzeau toatã noaptea; uneori, aceastã sarcinã era încredintatã unei femei bãtrâne, în timp ce tinerii petreceau în casã […]. Fetele din satele din Bucovina, ca sã-si vadã ursitul, puneau seara sub cãpãtâi 41 de fire de grâu si spuneau: «Voi, 41 de fire de grâu,/Eu voiu adormi/Si voiu hodini,/Dar eu mã rog lui Dumnezeu/Sã-mi trimitã îngerul meu,/Cel ce mi-e dat de Dumnezeu» […]. Se mai practica ghicitul la fântânã, cu parii de la gard, la cotetele porcilor sau la staulele boilor si vacilor. Nu lipseau nici vrãjile la oglindã sau cu corzile scripcii. Cei mari, în aceastã zi, fãceau pronosticuri asupra vremii. În Muscel, se credea cã dacã va fi nor, ploaie sau zãpadã, e semn cã vor fi zãpezi mari si o iarnã geroasã. Prin Oltenia, în ziua Sfântului Andrei, copiii tãiau nuiele de meri, peri, ciresi, pruni, le puneau într-un vas cu apã, sã înmugureascã si sã înfloreascã pânã la Anul Nou, ca sã sorcoveascã cu ele pãrintii si rudele […]. În alte pãrti, toti ai casei, îndeosebi fetele mari si flãcãii, semãnau grâu într-o strachinã în care puneau pãmânt. Se spunea cã aceluia îi va merge bine în viatã, va fi mai sãnãtos si mai norocos cãruia îi rãsãrea mai bine grâul si crestea mai frumos”.
Aprecieri, consideratii privind practicile întâlnite în satul românesc traditional pot fi gãsite în volume care poartã semnãturi onorând hârtia folcloristicii românesti: Bogdan Petriceicu Hasdeu,11 Simeon Florea Marian,12 Tudor Pamfile 13 (retinem precizarea „Prin judetul Muscel se pãzesc cinci Filipi, în zilele de 12-16 noiemvrie, iar pe al saselea îl tin la 21 noiemvrie”), Constantin Rãdulescu-Codin si Dumitru Mihalache,14 Marcel Olinescu,15 V. Buturã.16 Fiindcã observatiile pe care le fãceau, descrierea obiceiurilor însotitã întotdeauna de mostre ale vorbirii dintr-o parte sau alta a tãrii evidentiazã bogãtia spiritualã a românilor, unitatea în diversitate si complexitate a bunurilor pe care avem datoria sã le cãutãm, sã le descoperim în lada zestrei nationale, apãrându-le si lãudându-le ceea ce meritã si rezistã în timp.
Constantin Cârstoiu
Note
1 David Hugh Farmer, Oxford. Dictionar al sfintilor, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 1999, pag. 371
2 Idem, pag. 221
3 Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dictionar, Editura Fundatiei Culturale Române, Bucuresti, 1997, pag. 105
4 Dictionar al sfintilor, op. cit., pag. 47 si 48
5 Superstitiile poporului român în asemãnare cu ale altor popoare vechi si noi, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 2001, pag. 203. „Arama, bronzul era socotit si la romani ca izbãvitor de duhuri.”
6 Idem, pag. 110
7 Irina Nicolau, Carmen Hulutã, Credinte si superstitii românesti, dupã Artur Gorovei si Gh.F. Ciausanu, Editura Humanitas, Bucuresti, pag. 17
8 Idem, pag. 105
9 Editura Amarcord, Timisoara, 1988, pag. 139
10 Ivan Evseev, op. cit., pag. 426 si 428
11 Etymologicum Magnum Romanie. Dictionarul limbii istorice si poporane a românilor, Editura Minerva, Bucuresti, 1972-1974
12 Sãrbãtorile la români. Studiu etnografic, Bucuresti, Institutul de arte grafice Carol Göbl, 1898-1901
13 Sãrbãtorile de toamnã si postul Crãciunului. Studiu etnografic, Academia Românã, Socec, Bucuresti, 1914; Mitologia româneascã. Dusmani si prieteni ai poporului, Academia Românã, Socec, Bucuresti, 1916
14 Sãrbãtorile poporului, cu obiceiurile, credintele si unele traditii legate de ele, Socec, Bucuresti, 1909
15 Mitologie româneascã, Editura Grai si suflet - Cultura nationalã, Bucuresti, 2000, vol. I, pag. 104 si 105, vol. II, pag. 211. Autorul citeazã din poetul „Vesnic tânãr si ferice, veselul Alecsandri” sapte versuri în care se vorbeste, iarãsi, despre strigoi: „Zgomot trist în câmp rãsunã,/Vin strigoii, se adunã/Pãrãsind a lor secrii;/Voi, crestinelor popoare,/Faceti cruci mântuitoare,/Cãci e noapte-ngrozitoare,/ Noaptea Sfântului Andrii“.
16 Cultura spiritualã româneascã, Editura Minerva, Bucuresti, 1992.
