Elena Marin
Cea de-a cincea carte a poetei din Pitesti Elena Marin strânge între coperte manuscrisele, asa cum s-au gãsit ele, „la prima mânã”, nerevãzute de autoare, necizelate, izvorâte din zbuciumul ultimelor sale zile de suferintã. „Nu lacrimi am în ochi, e viscolul din suflet” este pecetea sub care stã aceastã carte publicatã postum. Elena Marin creeazã în umbra întrebãrilor fundamentale ale omului dintotdeauna: cine sunt, de unde vin, unde mã duc, ce a fost înainte, ce va fi dupã…? („Doamne,/De unde am rãsãrit?/Din lacrima cui, oare?”) Si pentru cã nimeni nu-i rãspunde, încearcã pe cont propriu sã dezghioace misterele: „Vibratii unice mã poartã/Întru fiintã si nefiintã./Senzatii tulburãtor de fine/Mã poartã între mine si tot./În lumina mea lãuntricã/Trãiesc fãrã sã trãiesc/Si mor fãrã sã mor”. Si se mãrturiseste: „Existenta mea,/O melodie” sau „Divinitatea/Îmi împarte ratia de înfrângere zilnicã”. Si, în altã parte, „Timpul meu/A rãmas prins/Într-un colind/De vis”.
Poeta lasã condeiul din mânã tocmai în momentul în care acumulase o bogatã experientã, la capãtul unui lung sir de ani de ucenicie. Dacã avem în vedere creatia de pânã acum, putem spune cã se afla la apogeu. Dar, de fapt, de abia de aici înainte ar fi avut norocul sã-si arate întreaga mãsurã a creatiei sale…
Cântând prohodul vietii
Cosmosul ofteazã…
Universul este vacant.
Urc pe scara trezirii
În adieri sonore
Cu flori de fulger,
Cântând prohodul vietii
Pe care am iubit-o
Cu înversunare.
Definitie
Sunt un imens câmp de neîntelesuri,
O nesfârsire de spini.
Lacrimile mele mor în mine.
Asfintitul firii mã-nvãluie
Cu sumedenie de umbre…
Ce fãrã pret e viata!
Pe strada ursitei mele
Au circulat doar tristetea si chinul.
Nici umerii si nici creierul
Nu mai suportã povara neîntelesului.
Umblu cersind mila de mine însãmi.
N-am nici un regret pentru aceastã lume.
Doamne, lasã semnele vietii la cãpãtâiul meu
Si mai lasã o cheie.
Pentru cât bine am fãcut, poate deschid cu ea
Portile Raiului!
Timpul meu
Surdul
A pierdut cântecul ciocârliei.
Orbul
A pierdut culoarea macului.
Eu am pierdut timpul,
Pentru cã nu l-am perceput cu inima.
Dati-mi o bancã
În care sã-mi depun secundele,
Sã le scot cu dobândã
Când voi avea nevoie de ele.
Timpul meu sã trãiascã,
Sã-l îmbrãtisez,
Sã dansez cu el,
Sã-l iubesc la maximã intensitate.
Timpul meu…
Urc si cobor
Sunt apã pe verticalã.
Urc si cobor.
Vârtejul infinitului
Mã prinde pe altã scarã de frecventã.
Tin transpiratia între palme lipite
Ca-n rugãciune sã nu plece.
Sã nu mã rup de bine!
Seductie
Intuiesc doar…
pentru cã vreau
sã-mi pãstrez
farmecul.
Dacã as sti prea multe
n-as mai fi
seducãtoare.
Apusul
Apusul soarelui
Îmi frânge
Mândria genunchilor.
Ei se întâlnesc
Cu oboseala amurgului.
Regret cã n-am aripi
Pentru a nu deranja
Apusul soarelui.
Nevoia de sprijin
Forta ta m-a sãltat din morti
Ca sã pot abandona mintea
În fata iubirii.
În fiecare zi sã trãiesc de la capãt,
Sã izgonesc rãul,
Nelãsându-l sã se instaleze în mine.
Sã tac…
Sã-mi distrug sentimentul de vinovãtie.
Sã laud în mine
Lucrurile bune pe care le fac.
Sã caut pietre de drum
Pentru sprijin.
Sã mã rog oriunde si oricând,
Cerând sprijin
Numai Divinitãtii.
Clipa
Cât de greu este sã exist!
Îmi las sufletul biruit
De podoaba lumii.
Îngerii se topesc în para sufletului meu.
Sonatele îmi taie rãsuflarea.
Parfumurile îmi soptesc renuntarea
Rãtãcitã între corp si suflet.
Dau buzna în certitudini,
Mã nãpustesc în adevãruri,
Mã învrãjbesc cu lumini necuvenite.
Mã reped în viatã.
Fug de timp.
Caut…
Ce?
Furia mea se întoarce spre cer,
Patima mea se îndreaptã spre pãmânt.
Vreau sã trãiesc,
Dar duhul îmi sare împotrivã.
Totul e final.
E clipa? Pãcat!
Aud viata
Existenta mea,
O melodie.
Însingurarea mea,
Însângerarea mea.
Lacrimile nevãrsate,
Toate s-au adunat
Si s-au topit
Într-o sonorã
Comunicare universalã.
Misterul muzical
Îmi aruncã reflexe
La un ritm pur.
Eul s-a convertit
În ritm si melodie.
Aud viata,
Revelatia ei.
Adevãrul
Iubesc adevãrul
pentru cã
mi-l spun dusmanii
în dialogul mut
cu ei.
Prietenii, niciodatã!
Rugãciuni nerostite
I-am cerut lui Dumnezeu putere
Pentru a reusi.
M-a fãcut slabã,
Ca sã mã supun cu smerenie.
I-am cerut sãnãtate
Sã pot face lucruri mari.
Mi s-a dat infirmitate
Spre a face lucruri mai bune.
I-am cerut bogãtii
Pentru a fi fericitã.
Mi s-a dat sãrãcie
Pentru a fi înteleaptã.
I-am cerut faimã
Pentru a fi lãudatã.
Mi s-a dat slãbiciune
Spre a simti nevoia de Dumnezeu.
I-am cerut toate lucrurile bune
Sã mã pot bucura de viatã.
Mi s-a dat viatã
Sã mã pot bucura de toate lucrurile.
Nu mi s-a dat nimic
din ce am cerut,
Ci doar ce am sperat sã primesc.
Aproape în ciuda mea,
Rugãciunile mele nerostite
Au primit un rãspuns:
Sunt printre oameni
Unul binecuvântat.
