Cezar Mazilu
Nãscut la Pitesti, în ziua de 3 ianuarie 1969, de profesie inginer electronist, Cezar Mazilu este unul dintre liderii generatiei 2000 a poeziei argesene. Afirmat ca prozator SF (premiul pentru debut la Festivalul RomCon, Pitesti, 1988; premiu la Festivalul Quasar, Iasi, 1992), Cezar Mazilu scuturã zgomotos lacãtele versului liber în anul 2001, când obtine unul dintre premiile concursului Pe aripile poeziei, organizat de Centrul Creatiei Populare Arges. Urmeazã, în anul 2003, premiul I la concursul de poezie de dragoste Leoaicã tânãrã, iubirea, patronat de Centrul Cultural Pitesti, si premiul Bibliotecii Judetene Arges Dinicu Golescu, la concursul Ion Pillat. Pe Arges în jos…, desfãsurat sub egida Centrului Creatiei Populare Arges. A publicat în revistele Arges, Antarg SF, Juventus, Muntenia Expres, Pozitronic, Helion.
Remember
În carcasele unor fluturi
reci, absenta îsi polenizeazã
cuvântul, amortit de prãbusire.
Pitit stau sub patul unor
strigoi din copilãrie, rãrind
cu degetele trandafirii,
aripi pufoase de luminã.
Uneori vânez fluturi.
N-am stiut de ce, pânã
mi-au crescut mâinile
si barba. Îmi cãutam
tãcerile polenizate de
cuvânt pe sub paturi de
tarã, cuib de strigoi
însingurati, fâlfâindu-si
cearsafurile de praf.
Stare de veghe
Mã suspectez de melancolie
când stau noptile lungit
lângã femeia cu ochi vegetali
si chipul ei îmi aduce aminte
sã-mi iau viata în fiecare zi.
Câteodatã mã bãnuiesc trist
si vãd cum moare fãrã glorie
încã o sãptãmânã de îndoieli.
Chiar minutul în care scriu asta
a murit în tãcere, strivit lângã
femeia cu ochi vegetali si
mã opresc o clipã sã-mi
mãnânc gândurile. Mã acuz
de melancolie când, umilit
si bãtut, cer sortii o bucatã
de cer, doar pentru mine.
Drumul
La primul scâncet,
m-am trezit sãrac si gol.
N-aveam la mine decât
o cruntã foame de lume
si un bocet nestins
cuibãrit între coaste.
Glontul-cuvânt si-a fãcut
haltã în carnea mea
si foamea m-a aruncat
în cãutare de trupuri
pe care sã le posed.
Mult timp am gustat
din roua sângelui
scurs din gânduri sparte
si multor minti le-am
sucit gâtul, sã-mi astâmpãr
foamea. Târziu m-am trezit,
târziu era si gheara timpului
îmi scrijelise fata. În jurul
meu zãceau munti de
trupuri golite, tãiate de
glont, de glontul-cuvânt,
cãrnuri nemiscate si
osândite la ne-moarte.
Cimitirul meu le oprise fuga
cu pretul ultimelor cruci.
Declaratie
M-am nãscut înaintea ta.
Am vãzut moartea de
o mie de ani, într-o mie
de lacrimi, scurgându-se
din orbite lipite de ochi,
ca strada de pasii uzi.
M-am nãscut înainte. As
retrãi o mie de plânsete
la nasterea ta si-as muri
prima oarã peste o mie,
pentru tine.
Ceas
Câteodatã privesc orele
cum se aleargã. Joacã pititea
unele cu altele si tot timpul
câte una este legatã la ochi.
Ora neagrã, spun unii, ora
oarbã. O orã, spun eu. Cea
care m-a osândit sã fiu
acelasi eu pitit între ele,
urmãrind dens cum se-aleargã
nebunele, una mai ales, care
se apropie tropãind de miez.
Capitol
În dimineata asta am
acoperit oglinzile. Cuvântul
murise neîntors, necunoscut,
naiv, murise înainte, în
dimineata asta, înainte
de-a se naste.
Zbatere
Printre gãvane curgea
un râu orb, alunecând
cãtre cimitirul cãrnii.
Era odihna ultimei
nesanse si toate simturile
erau moarte. Toate zãceau
într-un râu orb de atâta
tãcere, serpuind în cascadele
cãrnii prea reci. Stãteam
undeva în spate, obosit
de turbare, pe urmele
unor unghii înfipte în
morminte plutitoare
de îngeri.
Idee
Cotrobãiam în beznã.
Tãiasem întunericul în felii
si-l scobeam de seminte.
Acu’ un secol si-un pic, îmi
cãzuse ceva în cap si rãmãsese
acolo sã mã zbatã. Era o
bucatã de luminã. O firimiturã
de alb. De-atunci scobesc
întunericul de mãduvã si
tai înfrigurat, în felii lungi,
degetele de beznã.
Nastere
Când vii lângã mine,
fã-ti semnul crucii.
Uitã de unde esti
si nu te gândi
la fericire. Fericirea
e pentru scribi, poeti
si nebuni de legat.
Aici e un alt iad, se
numeste, simplu, viatã.
Câteodatã mã numesc
destin. Cotrobãi fiintele
si uneori le tai ata.
Astãzi esti invitatul meu
la masã cu moartea
si vreau sã vezi, dupã
ce bei din sângele-vin,
valea unde o sã umpli
un loc gol, cu balta
lacrimilor tale…
Când vii lângã mine,
priveste atent. Lumea
e un hidos bazar,
unde tai gheme de atã
si prea rar sensul ei
se vede. Vii lângã mine
si ochii tãi se vor
obisnui cu noaptea.
Fã-ti pios semnul crucii.
Vei vedea, negresit,
sensul aruncat în ochi
numit, simplu,
durere.
Destin
Treceam prin gara
fãrã numãr a vietii si
agãtat de pielea peronului
un vânzãtor de lozuri
îmi tocmea pe bani sãraci
amintirile altora.
