Corbeni - Cairo, dus-întors...
Corbeni. Un sat aproape de izvoarele Argesului, vârât sub umbra muntilor Fãgãras. Locuind acolo câtiva ani, între 1962 si 1970, am cunoscut bine oamenii si locurile. Printre ei o fatã cu plete negre si sprâncene stufoase, cu ochi de culoarea murii în care se topeste soarele, cu gropite în obraji si în bãrbie, mlãdie ca un pui de mesteacãn, elevã si apoi studentã. Visãtoare de obicei. Cu privirea pierdutã în zare, cu un zâmbet cald, mereu întârziat pe buze. Altfel o fiicã a acelui tinut de oieri si de tãietori de lemne cu traditii încã viabile. Desena si picta. Pentru sufletul ei. De-abia i-am smuls câteva lucrãri de graficã pe care le-am trimis la tipografie. Cum lucram la un ziar local, al santierului hidrocentralei, care avea si o paginã culturalã, mi-a trãsnit prin minte sã fac o anumitã anchetã din care am aflat, mai mult de jumãtate din locuitorii neaosi de aici nu pãrãsiserã niciodatã satul lor. Altii de-abia ajunseserã la Curtea de Arges si putini mai departe, pânã la Pitesti. Exceptie fãcuserã tinerii chemati sub arme si bãrbatii purtati de rãzboaie de la Leningrad si pânã în Muntii Tatra, cei cãrora nu le-a rãmas trupul pe acolo… Dar mai existau, desigur, intelectualii stabiliti prin diferite universitãti din tarã, însã procentul lor era nesemnificativ.
Lenuta Nedelea, asa se numea fata aceea, era unul dintre ei. Dar nu s-a lãsat despãrtitã de sat. Si dacã proaspãta profesoarã nu a putut sã obtinã repartitie în satul ei, catedra de desen fiind ocupatã, s-a mutat la scoala din satul vecin, Albestii de Arges, unde fãcea naveta. De acolo a pornit drumul ei în lume. Din Japonia în America. Pe toate meridianele si paralelele globului terestru.
Nu-i trecuse prin minte gândul unor asemenea întâmplãri. Tot ce a fãcut ea a fost sã adune copiii care dovedeau o anumitã îndemânare la desen si, mai ales, o deosebitã sensibilitate. Cã asa crede ea: în picturã trebuie sã pui mai întâi suflet, pe urmã culoare. I-a învãtat putinã tehnicã, dar le-a stimulat, în primul rând, imaginatia. Nu si-a impus personalitatea, le-a lãsat si le-a încurajat libertatea de a fi fiecare el însusi, cu gusturile, cu sentimentele, cu fanteziile, cu micile sale nebunii. Si mai mãrturiseste ea - cine ar mai face-o? - cã a avut mult si multe de învãtat de la acesti ucenici.
Si tot jucându-se asa, au ajuns sã-si ia zborul din cuibul lor, din satul lor, din judetul lor, din tara lor, ca sã ajungã pânã departe-departe, unde nu ajunsese neam de neam din neamul lor nici mãcar în vis.
Si ca si cum n-ar fi fost de ajuns, Lenuta Nedelea, azi doamna Elena Stoica, în afarã de cercul de picturã al copiilor din Albesti, a mai înfiintat unul în satul sãu natal.
Cum-necum, lucrãrile de picturã ale cercurilor doamnei Stoica din Albesti si Corbeni au ajuns la Cairo.
Am în fatã o fotografie a piramidelor din Egipt. Închid ochii si peste aceastã imagine se suprapune una de acum treizeci de ani si mai bine: o fatã cu pletele negre fluturând în vânt pe un cal aproape sãlbatic ce galopa printre coline pe un drumeag de tarã. Iar praful stârnit de sub copite o învãluia, cu cal cu tot, într-o pulbere finã care pãrea cernutã din soare. Si cum avea în fatã muntii, puteai sã crezi cã s-a pornit sã-i cucereascã. Sau sã zboare peste ei…
- Lenuta - dã-mi voie sã-ti spun asa, ca pe vremea când erai elevã la Corbeni, eu profesor rãtãcit pe acolo - cum ai ajuns în Egipt astã-varã?
- La începutul acestui an a avut loc un festival de muzicã usoarã al elevilor din tara noastrã la Cairo. Fiecare tarã participantã trebuia sã expunã si lucrãri de picturã. Un regizor din Bucuresti, care ne cunostea de la TVR, a propus picturile noastre.
- Picturile, dar nu si pe voi?
- În urma unui telefon am trimis 70 de lucrãri la Bucuresti apartinând elevilor din Albesti si din Corbeni. De la cercurile Cromo si Culoare si vis. Am aflat cã au fost trimise la Cairo, iar acolo au fost punctul de atractie, admirate în mod deosebit de doamna Suzanne Mubarak, sotia presedintelui egiptean, care a propus ambasadorului nostru de acolo ca ele sã fie expuse si la Biblioteca din Alexandria. Toate acestea le-am aflat dupã ce am ajuns în Egipt. Eu am trimis lucrãrile fãrã sã stiu ce soartã vor avea. Nu credeam cã am sã le mai vãd. La sfârsitul lunii mai, în urma unui alt telefon de la un reprezentant al Guvernului României, care mã informa cã trebuie sã merg cu o elevã sau elev, la alegerea mea, din Corbeni sau din Albesti, în Egipt, fãrã sã-mi dea alte explicatii, ne-am îmbarcat si am plecat.
- Si ati ajuns pe un aeroport strãin.
- Am fost asteptati la aeroport de atasatul cultural al Ambasadei României din Cairo.
- Pe banii cui ati cãlãtorit?
- Pe banii Guvernului.
- Si acolo?
- Atunci am aflat cã suntem invitate de Biblioteca din Alexandria pentru a participa la vernisajul expozitiei noastre.
- Lume multã, lume bunã la vernisaj?
- Ne-am bucurat de un deosebit succes. Mai ales cã Raluca, eleva mea din Albesti, a fãcut o demonstratie de creativitate în tehnica specificã nouã.
- Si lucrarea?
- Lucrarea a fost terminatã a doua zi, când a fost si cumpãratã.
- Dupã care…?
- La vernisaj au participat multi ambasadori din diferite tãri, oameni de culturã si artã din Egipt. Ambasadorul tãrii noastre, dl. Marcel Dinu, a fost foarte încântat de succesul nostru.
- Acesta sã fie finalul?
- Nu. Ni s-a oferit prilejul sã vizitãm Cairo si fascinantele piramide, muzeul si alte obiective culturale si turistice. Egiptenii ne-au prezentat Alexandria, vestita bibliotecã de aici, ba chiar si palatul Cleopatrei.
- Dupã care v-ati întors acasã…?
- Dar într-un fel am rãmas si acolo. Picturile noastre sunt în Egipt si probabil vor fi expuse la Centrul Cultural din Cairo.
- Si pe viitor…?
- În 2004 vom merge la New Hampshire, la insistentele americanilor si datoritã succeselor noastre. Elevii americani, ai cãror oaspeti am mai fost, s-au arãtat foarte receptivi si interesati. Adultii de asemenea.
Un vis, acela de a ajunge în Egipt, a devenit realitate. Am atins, cu pasii, cu privirea, cu sufletul, nisipul, piatra, apa si lumina acelei tãri legendare! Acum, eu si Raluca purtãm în suflet amintirea unei cãlãtorii incredibile, iar viata de zi cu zi ne este incredibil de bogatã.
Prezentare si convorbire de I. MARIN
...si în America
Colorati-vã lumea!
Copiii sunt asezati câte doi, aplecati peste coli de hârtie. E liniste, cu exceptia zgomotelor usoare fãcute de micile cupe de hârtie pline cu vopsele si a fâsâitului pensulelor; nici un copil nu stie mai mult de câteva cuvinte din limba celuilalt.
Douã natiuni sunt reunite în timp ce românii si americanii picteazã împreunã. Probabil cã înainte de aceastã varã copiii din Portsmouth si din alte localitãti învecinate nici nu stiau unde se aflã România pe hartã, iar europenii probabil cã habar nu aveau cum aratã americanii. Acum totul s-a schimbat. Tinerii artisti sunt asezati la niste mese lungi la Biserica Bethany din Greenland, înconjurati de tãvite cu apã si tempera strãlucitoare. O fetitã americanã îsi ridicã privirea de pe propria-i lucrare si se uitã la pictura mentorului sãu. Uneori, copilul român mai aruncã un zâmbet prietenos si o mai ajutã cu pensula.
Copiii români declarã cã nu este greu deloc sã îi învete sã picteze pe copiii americani, chiar dacã nu cunosc limba lor. Scopul programului este de a apropia copiii apartinând celor douã culturi diferite prin intermediul limbajului universal al artei. (...)
România, care este situatã în nordul Peninsulei Balcanice, în Europa de Est, a suferit mult sub un regim comunist dur pânã în anul 1989, când o revoltã popularã a rãsturnat regimul dictatorului Nicolae Ceausescu.
Înainte de Revolutie, arta popularã româneascã a fost pusã la grea încercare de cenzura comunistã impusã artei, precum si de industrializarea fortatã, iar apoi de occidentalizarea acceleratã.
Profesoara Stoica i-a adus pe acesti elevi de la scoala de arte plastice din Albesti, unde predã ea, Albesti fiind o localitate situatã în inima României. Cristina Gheorghe, o fostã elevã de-a ei, a ajutat-o pe profesoara Elena Stoica cu predarea lectiilor în limba englezã.
Kristen I. Pounds
Din cotidianul Herald, 17 iulie 2003
O lume complet diferitã
Artistii români deschid drumuri noi pentru copiii din Seacoast
Greenland: la sfârsitul orelor, profesoara de desen Elena Stoica verificã lucrãrile copiilor, ca sã vadã în ce mãsurã si-au însusit acestia lectiile predate de ea.
În lucrarea elevei de 13 ani Georgeta Gheorghinoiu, intitulatã Un vis frumos, profesoara aratã un dreptunghi de la baza picturii. Georgeta l-a transformat într-un zid pe care copiii realizeazã picturi pline de culoare, protejati de îngerii din ceruri.
„Ei trãiesc într-o lume plinã de creativitate si frumusete“, a spus profesoara Stoica despre copiii reprezentati în picturã, lucrare care a si fost vândutã.
Transformãrile sunt prezente si în picturile celorlalti copii din grupul de mici artisti români care, în ultimele douã sãptãmâni, i-au învãtat tehnicile lor pe copiii americani. Lucrãrile lor vor fi expuse sâmbãtã alãturi de cele ale ucenicilor lor, la 500 Breakfast Hill Road din Greenland.
„Tot ce învatã acum vor aplica mai târziu“, a spus prof. Stoica prin intermediul unui translator luni dimineata la biserica ce gãzduieste grupul de copii.
Exercitiile profesoarei Stoica, ce au primit recunoastere internationalã, includ desenarea unei linii continue fãrã a se concentra prea mult asupra ei; umplerea unor linii cu diferite culori si sublinierea marginilor acestora si apãsarea unor pãtrãtele mici de hârtie coloratã, numite „pete“ pe fundaluri, toate acestea fiind creatia elevilor.
„În fiecare caz, un element sugereazã altceva unui elev care transformã o linie sau o formã aparent aleatorie în expresia propriei personalitãti“, a declarat profesoara.
„Copiii nu se simt inhibati atunci când picteazã, întrucât ei nu au o imaginatie înnãscutã“, a spus profesoara Stoica, adãugând cã este de datoria ei sã-i ajute pe copii sã-si manifeste imaginatia.
„Nu trebuie decât sã fie cineva sã-i ajute sã se exprime“, a spus ea.
Cei 12 membri ai grupului de copii artisti români, cu vârste cuprinse între 10 si 17 ani, i-au ajutat pe cei 40 de copii americani sã dea frâu liber imaginatiei lor în timpul ultimelor douã sãptãmâni, în cadrul unor lectii dimineata si dupã-amiaza.
Lectiile de picturã, precum si încasãrile obtinute din vânzãrile lucrãrilor acoperã costurile cãlãtoriei grupului de copii si programele de picturã de la Corbeni si Albesti, România.
Profesoara Stoica predã gratuit orele de picturã, iar copiii picteazã în afara orelor de curs, spune ea.
În cei opt ani de când se deruleazã programul, aceasta este prima datã când grupul de copii a vizitat New England. În verile anterioare copiii au fost la Los Angeles, Arizona, New Mexico si Atlanta.
Terry Date
Din cotidianul Daily Break, 18 iulie 2003
