Etnomuzicologul si psihologul Constantin A. Ionescu
Nãscut la 23 noiembrie 1912 în satul Mosteni-Greci, comuna Botesti, judetul Arges, Constantin A. Ionescu a urmat cursurile Seminarului Central din Bucuresti între anii 1924 si 1932, avându-i ca profesori pe Ion Popescu-Pasãrea, la muzica bisericeascã, si pe George Breazul, la muzica vocalã.
Talentatul profesor Ion Popescu-Pasãrea îi transmite tânãrului seminarist dragostea si devotamentul nemãrginit pentru muzicã, însãrcinându-l în ultimii ani de seminar cu dirijarea corului Seminarului Central.
Dupã terminarea Seminarului Central din Bucuresti, tânãrul Constantin Ionescu se înscrie la Conservator, pe care îl urmeazã între anii 1932 si 1936.
Are sansa de a avea profesori la Conservatorul din Bucuresti nume ilustre ca George Breazul, fostul sãu profesor de muzicã vocalã în seminar - la enciclopedia si pedagogia muzicii, Faust Nicolescu - la teorie-solfegiu, Mihail Jora - armonie, contrapunct, fugã, Dimitrie Cuclin - forme muzicale, esteticã muzicalã, Constantin Brãiloiu - la istoria muzicii, Stefan Popescu - dirijat cor si compozitie coralã bisericeascã.
Îsi desãvârseste studiile muzicale la Academia de Muzicã Religioasã între anii 1936 si 1938 cu profesorii Ion Dumitrescu, Paul Constantinescu, preotul Ion D. Petrescu si Ion Popescu-Pasãrea (marele pedagog national al muzicii bisericesti). 1)
Pentru marea operã pedagogicã pentru care se pregãtea, Constantin A. Ionescu a înteles cã arta muzicalã prin caracterul ei social-uman nu poate fi aprofundatã sub aspectul functiilor ei, psihologicã, pedagogicã, sociologicã, esteticã, epistemologicã si chiar ontologicã, fãrã o pregãtire psihologicã de bazã.
De aceea, urmeazã Facultatea de Filozofie si Litere din Bucuresti între anii 1939 si 1943, manifestând în aceastã perioadã o nestãvilitã pasiune pentru psihologie ca fundament si întelegere filozoficã a artei muzicale.
Facultatea de Filozofie si Litere era dominatã de mari personalitãti ale culturii românesti: Gheorghe Zapan, Mihai Ralea (psihologie), Gheorghe C. Antonescu (pedagogie), Dimitrie Gusti, Traian Herseni (sociologie), Ion Petrovici (istoria filozofiei moderne), Mircea Florian (istoria filozofiei antice si medievale, logicã), Petre P. Negulescu (enciclopedia filozofiei).
Astfel, Constantin A. Ionescu s-a format sub influenta acestor mari personalitãti, bucurându-se de îndrumarea si sprijinul profesorilor Dimitrie Gusti si Traian Herseni, în domeniul cercetãrii etnografice si a folclorului, si ale psihologului român de renume mondial Gheorghe Zapan, în domeniul psihologiei muzicale.
Cariera i s-a derulat preponderent pe tãrâm didactic, fiind profesor de teorie-solfegiu la Institutul Militar Muzical Bucuresti (1941-1953), director în Directia generalã a muzicii din Ministerul Artelor (1945-1948), profesor de teorie-solfegiu (1953-1965), director de studii (1953-1957) la Liceul de Muzicã Nr. 1 din Bucuresti, devenind profesor (1965-1978) si decan al Facultãtii teoretice la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucuresti.
În anul 1943, sociologul prof. univ. Traian Herseni, numit director al Culturii în Guvernul civil al Transnistriei, dupã consultarea cu prof. univ. Dimitrie Gusti, directorul Institutului Social Român de la Bucuresti, a organizat în lunile iulie si august o campanie de cercetare monograficã a satelor românesti dintre Nistru si Bug. La aceastã cercetare au participat peste o sutã de cercetãtori, personalitãti ale culturii românesti din Odessa si Bucuresti. Pentru partea de nord a Transnistriei, profesorul Dimitrie Gusti l-a invitat pe Constantin Brãiloiu sã conducã cercetarea muzicalã, iar pentru cercetarea Transnistriei de mijloc, la recomandarea lui Traian Herseni, l-a chemat pe etnomuzicologul Constantin A. Ionescu.
Astfel, cercetãtorul Constantin Ionescu, la vârsta de numai 31 de ani, a primit o sarcinã de acelasi nivel cu cea a profesorului Constantin Brãiloiu.
Asa se face cã, pe data de 5 iulie 1943, Constantin A. Ionescu, împreunã cu sotia sa, Lucia C. Ionescu, profesoarã de muzicã si licentiatã a Facultãtii de Filozofie si Litere din Bucuresti, a sosit la Odessa. Cercetãrile au fost începute pe 8 iulie 1943, unele dintre melodii fiind înregistrate cu fonograful împrumutat de profesorul George Breazul, întemeietorul Arhivei fonografice a Ministerului Cultelor si Artelor.
Dupã primele cercetãri asupra folclorului muzical local, mult sãrãcit sub presiunea culturalã ruso-ucraineanã, profesorul Constantin A. Ionescu s-a decis sã cerceteze monografic colinda, singurul gen care mai rezistase nealterat în strãfundul de constiintã al populatiei românesti transnistrene si care o diferentia net de celelalte nationalitãti în mijlocul cãrora fusese sortitã sã convietuiascã. 2)
Înzestrat, în afarã de talentul muzical si o neobisnuitã pasiune pentru stiintã, cu o remarcabilã pregãtire muzicologicã si sociologicã, Constantin A. Ionescu si-a dat seama de marea valoare a materialului înregistrat si a purces la transcrierea versurilor si a melodiilor în lunile septembrie si octombrie 1943, a elaborat un amplu studiu introductiv de o înaltã facturã stiintificã si a predat manuscrisul Colinde din Transnistria la tipar, cu o prefatã de Traian Herseni.
Era însã anul 1944; sfârsitul rãzboiului precipita evenimentele, conturând sfere de influentã ce doreau tãcerea asupra acestui subiect, iar volumul cenzurat, mutilat, fãrã a mai purta nici o urmã din denumirile locurilor si informatorilor muzicali români, este cu greu tipãrit sub denumirea de Colinde.
Cu toate cã se operase în text tot ceea ce impusese cenzura, în afarã de 100 de exemplare, dreptul ce i-a revenit autorului, întregul tiraj din depozitul Astrei de la Sibiu a fost distrus prin ardere si cartea a rãmas în ignorare o jumãtate de veac.
În anul 1994 apare la Chisinãu, la Editura Stiinta, volumul Colinde din Transnistria, editia a II-a, întregitã, restabilind toate omisiunile.
„Reeditarea era necesarã în primul rând fiindcã în culegerea lui Ionescu - asa cum spune Iordan Datcu - avem una din cele mai serioase culegeri de colinde, excelentã atât prin melodiile continute, cât si prin studiul introductiv al autorului, una din cele mai pertinente pagini ce s-au scris despre acest gen.” 3)
În acea perioadã, Constantin A. Ionescu a continuat cercetarea muzicalã pe multiple planuri, ocupându-se de culegerea folclorului - vãzut ca o sansã unicã de revitalizare a fortei noastre creatoare - cercetând zonele Oltenia, Muntenia, Maramures si Fãgãras.
Cercetarea etnograficã si a folclorului devenise un fapt de stiintã si de metodã serioasã, drum trasat pe acest tãrâm de Dimitrie Gusti. Dar mai existau si alte directii antropologice care puteau fi aplicate la noi. Una dintre acestea, reprezentatã de scoala norvegianã si de cea de la Halle, a prins contur în anchetele si studiile lui Constantin Ionescu.
Din aceste cercetãri au iesit mai multe lucrãri, rãmase din pãcate în manuscris, cum ar fi 270 melodii din Maramures, 250 melodii de colinde din Oltenia si Muntenia, Monografia sociologicã a comunei Fântâna Domneascã - Mehedinti (80 de melodii), Mostenirea talentului muzical în familia româneascã din Arpasul de Jos - Fãgãras si Cetele de feciori din Tara Oltului (400 de melodii).
Pasionat de genul coral si de educatia muzicalã a tineretului, iscusit în mestesugul îmbinãrii vocilor si bun cunoscãtor al repertoriului coral românesc, s-a aplecat cu dragoste, cu atentie, cu migalã asupra diferitelor versiuni ale cântecelor adunate în douã colectii: Cântece pentru pionieri si scolari, Bucuresti, 1968, si Cântece pentru tineret, Bucuresti, 1972.
Dar cea mai importantã si valoroasã lucrare a lui Constantin A. Ionescu (doctor în psihologie) rãmâne Istoria psihologiei muzicale, Bucuresti, 1982, fiind rodul pasiunii pentru psihologie ca fundament si întelegere filozoficã a artei muzicale.
Despre aceastã lucrare prof. univ. dr. Paul Popescu-Neveanu zice: „Ea cuprinde un material vast pe care numai o pregãtire temeinicã, o putere de muncã si un spirit de ordonare erau în stare sã-l sistematizeze într-o formã nouã de prezentare accesibilã atât psihologilor, cât si muzicienilor... O astfel de lucrare nu putea fi realizatã decât de un astfel de experimentat muzicolog-psiholog cum este Constantin A. Ionescu, slujitor devotat si competent al stiintei despre artã si despre om”. 4)
O altã contributie însemnatã în domeniul psihologiei muzicale o aduce prin lucrarea Educatie muzicalã - Cercetãri experimentale de psihologie muzicalã despre auzul absolut, auzul melodic si auzul armonic, Bucuresti, 1986.
Din cercetãrile fãcute printre studenti, Constantin A. Ionescu descoperã cã întreaga literaturã psihologicã este complet necunoscutã, motiv ce l-a determinat sã întrebuinteze în aceastã lucrare numai acele metode statistice care fac accesibilã întelegerea de cãtre muzicieni a fenomenelor studiate si sã expunã pe larg si conceptiile unor mari personalitãti în domeniul psihologiei muzicale.
O mare dorintã a lui Constantin A. Ionescu în ultimii ani ai vietii era sã-i închine o lucrare mentorului sãu Ion Popescu-Pasãrea, dorintã realizatã partial, publicând în anul 1995, în revista Muzica nr. 1, un studiu, deoarece o boalã necrutãtoare i-a curmat viata, trecând în lumea dreptilor în ziua de 8 iunie 1995, fiind înmormântat la Cimitirul Belu din Bucuresti.
Închin aceste cuvinte în amintirea marelui profesor universitar Constantin A. Ionescu, cel care m-a initiat în tainele muzicii bisericesti.
Marius ZAMFIRA
Note
1. Constantin A. Ionescu, Ion Popescu-Pasãrea, pedagog al muzicii bisericesti, în Muzica nr. 1/1995, pag. 140.
2. Constantin Mohanu, în Postfatã, în Colinde din Transnistria, de Constantin A. Ionescu, Editura Stiinta, Chisinãu, 1994, pag. 193.
3. Iordan Datcu, Dictionarul etnologilor români, vol. 2, Bucuresti, Editura Saeculum, 1998.
4. Constantin A. Ionescu, Istoria psihologiei muzicale, vol. I, Editura Muzicalã, Bucuresti, 1982, pag. 5 si 7.
