Pagina: [Precedentã] - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - [Urmãtoare]


Allora Albulescu-Serp

Poetã modernã, conectatã la patimile si la dramele unui orizont prin excelentã citadin, Allora Albulescu-Serp apeleazã cu nonsalantã la arsenalul de efecte si repere ale terminologiei începutului de secol, reusind sã confere o dimensiune cel putin stranie cuvântului. Avem de-a face cu ritmuri si incantatii care îsi cautã cu tenacitate, adesea cu disperare (desi disimulatã), peisajul, mozaicul, cuibul cald si fertil. Avem de-a face cu o poezie a fugii, care pare scrisã pe fugã, într-o lume în care fuga de si din clipã rãstoarnã si ordinea, si prejudecãtile.
Allora Albulescu-Serp a absolvit Facultatea de Filologie din Bucuresti, sectia românã-francezã. În prezent este profesoarã de limba si literatura românã la Scoala Nr. 1 Nicolae Simonide din Pitesti. Este membrã fondatoare a Fundatiei literare Liviu Rebreanu si a Cenaclului Arges, de asemenea membrã a Fundatiei Casa Scoalelor si a Asociatiei Constiintã si libertate. Este autoarea volumului de versuri O clipã complice. Este prezentã în antologii si volume colective: Tara din inimi (Pitesti); Provizia de nuferi (Giurgiu); Starea de necesitate (Bacãu); Soaptele muzelor (Bucuresti); Antologia Festivalului National de Creatie Mihai Eminescu (Bucuresti); Vara visurilor mele (Bucuresti). A publicat în reviste timisorene - Anotimpuri literare, Coloana infinitã, bucurestene - Viata studenteascã, Luceafãrul, România literarã, Amurg sentimental, Biblioteca sentimentelor literare si argesene - Arges, Sãgetãtorul, Arcade, Vacanta, Ethos, Bibliotecarul, Catedra. A obtinut premii si mentiuni la concursuri si festivaluri de creatie din Pitesti, Bucuresti, Timisoara, Brasov, Bacãu, Slatina, Râmnicu-Vâlcea, Giurgiu, Reghin si Caracal.


Uimiri

De câte ori trece pe lângã mine
(În desele-i reîntoarceri din moarte),
Domnul în frac lasã în urmã
Miresme de castane coapte
Si largi arpegii nãpãdite
De pãsãri plânse si uscate
Si nu stiu de ce
Aerul meu, pe furis,
Se ia dupã el susurând
Soapte de dragoste întârziate
Prin secundele rebegite
În spatioase timpuri de granit.
Buzele mele greu strivite
Sub negrul sãrut de diez,
Ne-nceput si nemãrginit,
Se-ncolãcesc pe portative
Din care-au dispãrut pentru vecie
Notele alungate nemilos
De-o rãsuflare cenusie,
De-un tipãt sãpat în os
Si-n degete nepricepute,
Bolnave de dacã, de oare,
De poate, de vrut pe nevrute,
De patimã mistuitoare
Rãsucitã-n tãisul securii
Într-o copilãrie atonalã,
Cu nuci si frasini îngropati de vii,
Când domnu-n frac abia avea
Câteva fire argintii
La tâmplele claviaturii
Încã de pe atunci greu apãsate
de tristeti metaabisale,
Iar eu purtam rochii-nfoiate,
Cu funte roz si cu zorzoane
Si-aveam întotdeauna trac
Atunci când îl simteam aproape,
Atotplutitor prin amintiri…
Nu stiu de ce,
De câte ori trece
Pe lângã mine, domnul în frac
Îmi ucide lumea de uimiri
Adunate cu atâta veneratie
între pleoape.


Cercetare rolandbarthianã asupra iubirii

Eram la gradul zero al amorului…
- A se citi al scriiturii! -
(Asa, ca si cum ai spune:
„Era pe la 1700 si ceva…”).
Surâdeai blond si blând si bleg
Si eu îti rãspundeam verde, viu, vioi,
Evitând obstinant sã privesc
Ochiul complice al coridorului
Ce-mi serpuia prin vene, lunecos,
Rugându-se de clipã sã mai stea cu noi.
Simteam cucuta încruzitã-n cerul gurii
Si vocea noastrã unsã cu magiun si miere
Cum ne-ntorcea timpanele pe dos:
„Te iubesc! Ce mult te iubesc!”
Pânã la lacrimã si pânã la durere,
Pânã la urletul flãmând de leu,
Nemaistiind ce sã mai facem
De-atâta dragoste, încât ne-am pomenit,
Într-un târziu, cã lunecam în zbor
De la etajul zece-al sentimentelor
Strângând în brate discursul îndrãgostit
Ce adormise la pieptul meu…


Starea pregãtitoare

Vin diminetile întortocheate,
Cu femeile lor de abur,
Nedesteptate bine din sãrut,
Unduind peste strãzi mentolate,
Cu trupuri de aramã,
Brate de bronz, dezgolite de zbor
Si picioare de lut…
Mi-asez trãsãturile fetei
Si circumvolutiunile mintii
Sã semene cu ale lor,
Îmi sincronizez dintii
Cu clãntãnitul comun
Din mijlocul pietei,
Ba chiar îmi amân
Insomniile catifelate
Si ideile neostelare
Atinse (si ele?) de spleen!
Mã descotorosesc
de propria identitate
Ca de un învelis strãin si care
A gãzduit starea pregãtitoare
A sinelui cãtre alt sine.
Nu mai sunt eu,
Ci cu totul altcineva,
Îngrozitor de confundabil cu mine
(Vin diminetile întortocheate…).


Narcisism

L-am ridicat din asternutul de petale,
I-am scos cãmasa de borangic
fãrã cusãturã
(Dintr-o singurã tesãturã de sus
pânã jos),
Pentru a-l îmbãlsãma cu vanilie,
Tãmâie, scortisoarã si nard,
Sfãrâmând amfora de alabastru
Anume pãstratã pentru asemenea
ocazii.
Apoi i-am pus haine stacojii de slavã
Si o aureolã nou-noutã,
ultrasclipitoare.
I-am împodobit cu aur mormântul
lãuntric
Proaspãt vãruit si pe care tocmai
se-nãltaserã
Smochini si mãslini cu ramurile
pânã la cer.
La sfârsit l-am privit, tremurând,
în oglindã:
Era trupul meu fremãtãtor…


Pânda

Cel ce mânca pâinea cu mine
A ridicat cãlcâiul împotriva mea
Si mi-a înconjurat cu santuri de jale
Cortul trupului scâlciat,
Îmbiindu-l cu asternut de veci,
Înfrãgezit de viermii neadormiti.

Pe nesimtite mi-a acoperit cu solzi
Ochii si inima cu întocmirile ei
Îndreptate zilnic numai spre rãu,
Pânã când a început sã creascã
în mine
Uriasa pândã cu gheare de lup
si cu dinti de sarpe
A celui nu nãscut,
Ci fãcut din plãsmuirile gândului.


Starea de a fi

Cine sã ne mai izbãveascã
De acest trup de moarte si minuni?
Când va-nceta rebela risipã de mine
Prin preavlãguit-sfintita filozofie
A strigãtelor în pustiu
De pe balcoanele zburãtoare
Pe care obisnuim sã ne adunãm
În jurul samovarului
Cu petale aburind însângerate,
Sporovãind cu câte un vecin,
Cu câte un golem
Sau chiar cu necunoscutii
Despre viitorul spectaculos al lumilor
de-apoi,
Despre coloana sonorã a realului
În vesnica stare de invers,
Radiati cu teama cã trãim
În scenariul altcuiva?
…Grea de melancoliile stelare
Ale lucrurilor ce-ajung la noi
mult prea târziu,
Iluminarea ne inundã starea de a fi,
De parcã ochii lãuntrici ne-ar fi nãpãdit
tot corpul.