România
si „Dictatul” de la Moscova
12/13 septembrie 1944
•
prof. Narcis GHERGHINA, Centrul de studii istorice Gen. C.A. Rosetti
Rezultatul
actului de la 23 august 1944, care „descãtusase forta moralã”1
a populatiei românesti fatã de trupele germane, avea sã
conducã, într-un târziu, la monstruosul Dictat de
la Moscova.
Actul înlãturãrii Guvernului Antonescu de la conducerea
României învolburase apele, deloc limpezi, ale negocierilor
dintre cele trei capitale aliate, Washington, Moscova si Londra, privind
împãrtirea „sferelor de influentã” în
regiunea Europei Estice si Centrale2. Noua conjuncturã creatã
a determinat în tabãra aliatilor o schimbare de plan, care
a avut drept primã consecintã întârzierea
încheierii Conventiei de Armistitiu cu România. Trecerea
timpului, atât de pretios pentru diplomatii români, le-a
dat posibilitatea trupelor sovietice sã ocupe un teritoriu deja
„curãtat” de germani, prin actiunea energicã
si bine coordonatã a Armatei Române. Astfel, la 10 septembrie,
nu numai putinta, dar si vointa delegatiei române aflate la Moscova
(din 29 august!) de a obtine clauze favorabile erau practic anulate3.
Desfãsurate în atare context, negocierile semnãrii
armistitiului nu au dat posibilitatea reprezentantilor români
sã înregistreze mari succese. Parafarea importantului document,
datat 12 septembrie, s-a produs în dimineata zilei de 13 septembrie
1944. Desi catalogat de presedintele P.N.T. Iuliu Maniu drept „o
adevãratã capitulatie” si „nu un contract
de armistitiu”,4 documentul a fost considerat de cãtre
oficialitãtile si media britanice ca fiind „generos”,
continând prevederi „departe de a fi severe”5.
În fapt, Conventia de Armistitiu (20 articole) a reprezentat un
veritabil tratat de pace, continând atât termeni juridici,
cât si economici si militari. Ea stabilea, între altele:
plata unor despãgubiri de rãzboi în valoare de 300
milioane dolari în mãrfuri6 (moment în care venitul
national al României era cifrat la aproximativ 600 milioane dolari7),
trasarea granitei de stat dintre România si Uniunea Sovieticã
dupã traseul din vara anului 1940, obligatia României de
a lupta împotriva Germaniei, cu cel putin 12 divizii, sub comanda
Înaltului Comandament Aliat (sovietic) etc. Singura clauzã
satisfãcãtoare pentru România, si aceea în
mod conditionat, era retrocedarea Transilvaniei de Nord, prin anularea
dictatului vienez8. În acelasi timp, conventia prevedea înfiintarea
unei Comisii Aliate de Control, ca unicã putere supremã
în România, organ cu drept de a face politicã si
capabil de a-si exercita puterea autocratã asupra tuturor domeniilor
vietii din România9.
Conditiile extrem de dure impuse României la Moscova, în
special de cãtre partea sovieticã, aveau sã greveze
asupra dezvoltãrii ulterioare a vietii politice din România,
chestiune pe care cercurile berlineze au perceput-o, se pare, cel mai
bine la acel moment: „Suveranitatea nationalã a României
a fost pierdutã cu aprobarea anglo-americanilor”10.
1
M.R. Mocanu, România si armistitiul cu Natiunile Unite, Documente,
vol. II, Bucuresti, 1994, pag. 90.
2 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria secolului XX, Bucuresti, Ed.
Paideia, 1999, pag. 488.
3 Ibidem.
4 Ibidem, pag. 489.
5 V.F. Dobrinescu, România si organizarea postbelicã a
lumii. 1945-1947, Bucuresti, Ed. Academiei, 1988, pag. 54, 56.
6 M.R. Mocanu, România - Marele sacrificat al celui de-al doilea
rãzboi mondial. Documente, vol. I, Bucuresti, 1995, pag. 310.
7 V.F. Dobrinescu, România si organizarea…, pag. 83.
8 M.R. Mocanu, România - Marele sacrificat…, pag. 310-313.
9 C.V.R. Schuyler, Misiune dificilã. Jurnal, Bucuresti, Ed. Stiintificã,
1997, pag. 151.
10 V.F. Dobrinescu, România si organizarea…, pag. 56.
