Pitesti
615
• prof. Liviu MARTIN, director al Centrului Cultural Pitesti
Asezare
geograficã
Municipiul Pitesti, resedintã a judetului Arges, este situat
în partea central-sudicã a României, între
Carpatii Meridionali si Dunãre, în nord-vestul Munteniei.
120 km îl despart de Bucuresti - capitala tãrii - Pitestiul
aflându-se la confluenta râului Arges cu Râul Doamnei,
în punctul de intersectie al paralelei de 44 grade 51’30”
latitudine nordicã cu meridianul de 24 grade 52’ longitudine
esticã, la distantã relativ egalã fatã de
Polul Nord si de Ecuator, cu mentiunea cã paralela de 45 grade
trece prin comuna Merisani, la 20 km nord de Pitesti.
Municipiul Pitesti se aflã la o altitudine de 250 m, la nivelul
albiei minore a râului Arges (S), si de 356 m, în cartierul
Trivale (V). La nord-vest de terasa Trivale-Papucesti se aflã
cota de 373 m, iar la est de Valea Mare-Podgoria, cota de 406 m. În
sectorul de vest-sud-vest al satului Mica, în comuna Bascov, se
gãseste cota de 439 m (pãdurea Bogdãneasa).
În anul 2003, suprafata municipiului Pitesti este de 4.073 ha.
Orasul propriu-zis, asezat între dealuri înalte, pe terasele
râului Arges, are un topoclimat de vale, calm si moderat.
Temperatura medie anualã variazã între 9 si 10 grade
C, media lunii ianuarie fiind de -2,4 grade C, iar cea a lunii iulie
de +20,8 grade C. Precipitatiile atmosferice depãsesc media pe
tarã, oscilând între 680 si 700 mm anual.
Istoric
Atestat documentar la 20 mai 1388, într-un act de danie al domnitorului
Mircea cel Bãtrân, orasul-târg Pitesti se dezvoltã
ca un centru comercial, mestesugãresc si agricol. Rãdãcinile
sale se prelungesc, însã, în strãvechime.
În perioada daco-romanã, Pitesti a fãcut parte din
regiunea Moesia Inferior, iar apoi din Dacia Malvensis, de atunci datând
numeroase fragmente de zidãrie, constructii, ceramicã
si monede. Relicvele apartinând culturii Dridu si izvoarele numismatice
din epoca medievalã confirmã teoria potrivit cãreia
Pitesti practica schimburi economice intense cu lumea sud-dunãreanã,
îndeosebi cu Imperiul Bizantin. Aici si-au avut temporar resedinta
voievozii Basarab cel Tânãr, Mihnea cel Rãu si Vlad
cel Tânãr. Atestarea documentarã de la 1388 face
din Pitesti, alãturi de Câmpulung (1300), Curtea de Arges
(1300), Brãila (1350) si Slatina (1368), unul dintre cele mai
vechi târguri. O primã mentiune despre orasul Pitesti apare
în anul 1510. Ea este confirmatã ulterior, la 27 august
1582, atunci când se face referire la organizarea orãseneascã
a comunitãtii, conduse de un judet si de 12 pârgari.
Între anii 1512 si 1521, domnitorul Neagoe Basarab construieste
si la Pitesti curte voievodalã, de unde emite numeroase documente.
Boieri si dregãtori de seamã - Golestii, Izvoranii, Cantacuzinii,
Craiovestii etc. - în frunte cu domnul Unirii, Mihai Viteazul
(1593-1601), au proprietãti la Pitesti. Un nume legendar, care
leagã istoria locurilor de perioada domniei lui Mihai Viteazul,
este cel al marelui logofãt Ioan Norocea, cãsãtorit
cu Doamna Stanca, fiica lui Mircea Ciobanul (1545-1554, 1558-1559) si
a Doamnei Chiajna, care a detinut functia de reprezentant al Transilvaniei
pe lângã Poarta Otomanã si care, dupã urcarea
lui Mihai Viteazul pe tron, a ajuns mare vornic. Vestigii culturale
din aceastã perioadã au fost identificate pe lângã
Biserica Sfântul Gheorghe, ridicatã în 1656 - prima
compozitie supraetajatã pe coloane de cãrãmidã
din Tara Româneascã - pe lângã schitul din
Trivale - ctitorie a mitropolitului-cãrturar Varlaam - si pe
lângã Scoala de Picturã, la care s-au format Popa
Simion din Pitesti (Simion Popescu), Nicolae din Pitesti si Petre Zugravul.
Din anul 1640 dateazã mãrturii scrise despre bisericile
frumoase de aici, precum si despre cele 200 de case de orãseni,
circa 1.000 de suflete, a cãror priveliste nu-l lasã indiferent
pe cãlãtor.
În anul 1656, domnitorul Constantin Serban si doamna sa Bãlasa
ctitoresc în miezul orasului, pe fundatiile unui mai vechi locas
de cult, Biserica Domneascã Sfântul Gheorghe.
Un alt domnitor, reverentios pomenit de istorie, Constatin Brâncoveanu,
construieste case la Pitesti si petrece, alãturi de curtenii
sãi, luni de toamnã îmbelsugatã, în
cuprinsul viilor prospere, pe care le detinea pe Dealul Pitestilor si
al Golestilor.
(continuare
în pagina 4)
